-
Câteva mausolee Jurnal iranian II - Anexa 3
Am fost și pe la alte morminte nu doar pe la mausolee de imami și ayatollahi. Pare-se că iranienii își cinstesc înaintașii celebrii și construiesc în cinstea lor monumente impresionante. Am impresia că obiceiul acesta nu e nici măcar o modă nouă, apărută o data cu deșteptarea mândriilor naționaliste, ci e un obicei ce se practică de când lumea și pământul. În timpul periplului nostru partea leului într-ale mormintelor a fost luată de poeți dar s-a strecurat printre ei și un medic-filozof faimos. Hamedan – La mormântul lui Avicena Am găsit mormântul lui Avicenna, Ibn Sina pe numele lui persan, în mijlocul unui parc din Hamadan. Deși vizita a fost…
-
O poveste cu imami Jurnal iranian II - Anexa 2
Vizita la Shah Cheragh din Shiraz a fost o altă premieră și în același timp o dorință împlinită. Data trecută nu am avut-o în programul oficial și încercarea mea de-a o vizita pe cont propriu a eșuat lamentabil pentru că nu am avut răbdare să aștept apariția unui ghid însoțitor fără de care nu mă primeau înăuntru. Și de data aceasta am intrat cam greu, după ceva negocieri duse de Ehsan și după ce am fost puricați puțin la poartă. Nu ne-au primit cu aparate foto, doar cu telefoane iar fetele au fost înfofolite bine în chadoare. Oricum, în altarul propriu-zis nu am avut voie să intrăm defel ci doar…
-
Pe tărâmuri biblice Jurnal iranian II - Anexa 1
Comunitatea evreiască din Iran are o vechime de cel puțin 2500 de ani. Istoria ei a început în jurul anului 600 î.Ch, când regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului a cucerit Ierusalimul, a distrus Templul lui Solomon și a dus o mulțime de iudei în captivitate. Robia babiloniană a durat până când Cirus cel Mare al Persiei i-a înfrânt pe babilonieni (539 î.CH.) și le-a îngăduit evreilor să se întoarcă la Ierusalim și să-și reconstruiască Templul. Mulți evrei s-au întors acasă atunci, alții au preferat să rămână pe loc … până când persecuțiile ultimelor secole și problemele apărute în Orientul Mijlociu după înființarea statului Israel i-a făcut și pe urmașii…
-
Din vremuri moderne Jurnal iranian II - Capitolul 9
Pentru că nu am fost niciodată un fan al istoriei contemporane n-am să insist prea mult asupra ei nici cu această ocazie. Nu-mi place istoria asta pentru că e mult prea apropiată de timpurile noastre și după părerea mea nu e cernută suficient de bine. Va mai trebui să treacă ceva timp până să se desprindă grâul de neghină și să se tragă concluziile. De-ale dinastiei Pahlavi Am să-i pomenesc totuși pe cei doi șahi din dinastia Pahlavi. Reza Șah (1925-1941) s-a străduit din răsputeri să urmeze modelul lui Ataturk și să modernizeze Iranul. Au rămas multe lucruri bune de pe urma lui, inclusiv câteva autostrăzi pe care zburdam noi…
-
Din vremea qajarilor Jurnal iranian II - Capitolul 8
Secolul al 18-lea le-a adus persanilor numai necazuri. După ce Isfahanul a fost cucerit de afgani și după ce a abdicat ultimul șah safavid au urmat vreo 40 de ani de haos, războaie nesfîrșite între facțiuni rivale, jafuri, instabiltate internă. A fost o perioadă în care Persia era cât pe ce să dispară de pe hartă, mai ales după ce otomanii și rușii au profitat de situație și au ocupat bucăți bune din teritoriul iranian. Unii istorici sunt de părere că în acele vremuri viața sedentară a devenit atât de nesigură încât oamenii au preferat să (re)devină nomazi. Au suferit cu toții și cei puternici și oamenii de rând, și…
-
Din vremea safavizilor Jurnal iranian II - Capitolul 7
După părerea mea Isfahanul este cel mai frumos oraș al Iranului. Mi-a căzut cu tronc încă din prima excursie iar a doua incursiune mi-a întărit impresia inițială. Isfahan este un oraș foarte ordonat și curat, cu foarte multă verdeață și cu o grămadă de alei pietonale ( în genul barcelonezelor rambla ) pe care te poți plimba în voie. Să nu mai vorbim de piața cea mare a șahului Abbas și de podurile ridicate peste râul Zayander. Acum însă podurile erau mult mai triste decât data trecută din pricina râului secat, nu-și mai puteau oglindi frumusețea în apele lui . Aveam planuri mari pentru ziua pe care urma să o…
-
Kandovan Jurnal iranian II - Paranteză între capitolul 6 și 7
În ziua destinată Tabrizului am tras o fugă și într-un sătuc cât se poate de pitoresc aflat la vreo 60 km distanță. Kandovan pe numelelui, pare a fi o bucățică ruptă din Goremele Capadociei. Am regăsit aici aceeași țugui de piatră vulcanică scobiți pe dinăuntru pentru a fi folosiți drept locuințe. Doar oamenii erau nițel diferiți. În zona Tabrizului populația majoritară e de origine azeră, tot turci, dar un soi aparte față de frații otomani. Conform tradiției, primele locuințe au fost săpate pe vremea invaziilor mongole. Oamenii și-au îndrăgit într-atât noile case încât au rămas pe loc până în zilele noastre. Vizita noastră în Kandovan a fost foarte scurtă. Ne-am…
-
Din vremea turcilor stăpâni pe oi albe și oi negre Jurnal iranian II - Capitolul 6
De data aceasta călătoria noastră în Iran a început din Tabriz. Am ajuns aici după un zbor de noapte ce-a durat vreo patru ore și o escală de vre-un ceas și ceva la Istanbul. Zău că n-aveam nici un chef de turism după o noapte nedormită și hârșâieli prin aeroporturi. Dar a fost musai pentru că Tabrizului i s-a repartizat doar o zi din cele paisprezece cât a ținut întreaga excursie. Așadar am fost cam năucă în acea primă zi. M-am deșteptat abia în fața Moscheii Albastre la auzul explicațiilor ce pomeneau de Oile Albe și Oile Negre. Un clopoțel a început să-mi zbârnâie în cap … parcă mai auzisem…
-
Din vremea mongolilor Jurnal iranian II - Capitolul 5
Au fost două invazii mongole pe pământurile persane. Prima a fost condusă de Ghinghis Han, a început în anul 1219 și a încetat la moartea lui, în 1227. A doua a fost condusă de nepotul său, Hulagu, a început prin anul 1253 și a dus la întemeierea în Iran al unui regat mongol ce s-a numit Il-khan, adică hanatul mic, subordonat celui mare ce pusese stăpânire pe China. Nu a existat prăpăd mai mare pe pământurile persane decât aceste două invazii. Există rapoarte aproape contemporane care povestesc despre distrugerea totală a unor orașe și masacrarea tuturor locuitorilor. Ilkhanizii au condus Iranul timp de optzeci de ani, din 1260 până în…
-
Din vremea turcilor selgiucizi Jurnal iranian II - Capitolul 4
Mă văd nevoită acum să fac un alt salt de câteva sute de ani prin istoria persană, trecând ca și gâsca prin apă prin perioada califatelor omeiad și abasid și oprindu-mă în secolul al XII-lea. Oprirea va fi scurtă de tot, doar pentru a aminti un mausoleu-fostă moschee ce-a fost construit în orașul Hamedan în acea perioadă. Clădirea în cauză poartă numele de Domul Alavian. Nu e mare deloc, e un cub sofisticat și a fost construită de o familie domnitoare obscură ce-a stăpânit Hamedanul în perioada în care în Persia erau șefi turcii selgiucizi. Pe vremuri moscheea era încoronată de o cupolă verde care s-a prăbușit la un moment dat.…
-
Din vremea sasanizilor Jurnal iranian II - Capitolul 3
Cu părere de rău va trebui să sar acum peste mai bine de jumătate de mileniu de istorie persană. Spre surprinderea mea nu am întâlnit în excursie mai nimic care să-mi amintească de dinastia lui Seleucos, cel care a preluat bucata orientală de imperiu de la Alexandru, și nici de parții ce s-au războit cu tătuca Traian. În afară de Hercule cel cherchelit de la Bisotun și de un războinic part aflat în Muzeul de arheologie din Teheran n-am zărit nimic care să trădeze prezența istorică ai acestor stăpâni ai platoului iranian. Urme seleucide am găsit prin Turcia de sud-est iar vreo doi parți am întâlnit în Kurdistanul irakian, în…
-
Din vremea ahemenizilor Jurnal iranian II - Capitolul 2
A sosit vremea unei recapitulări de istorie antică… Am să cobor în timp tocmai la începutul epocii fierului, când populațiile de păstori indo-europeni începeau să părăsească câmpiile din nordul Mării Negre și ale Mării Caspice și s-o ia spre Europa și spre India. Deși grupuri izolate de vorbitori de limbi indo-europene au apărut și au dispărut în vestul Iranului încă din mileniul al II-lea î.Hr, abia în timpul epocii fierului iranienii indo-europeni au devenit o forță dominantă pe platoul iranian. Pe la mijlocul secolului al IX-lea î.Hr. două nume de triburi iraniene au început să apară tot mai des în sursele mesopotamiene: mezii și perși.Pe la începutul mileniului I, mezii…
-
La început a fost Elamul Jurnal iranian II - Capitolul 1
De fapt la început a fost Sumerul, parcă așa am învățat eu la școală în timpul lecțiilor de istorie. Sumeriennii au fost inventatorii scrierii și-ai contabilității, au fost primii care au construit orașe și zigurate, s-au ocupat serios de agricultură și și-au consemnat istoria în scris, trecând astfel omenirea din preistorie în istorie. Dar ce să fac! Sumerul, Ur, Uruk, Babilon erau hăt colea, peste graniță, în Irak. În zilele noastre sudul Mesopotamiei pare să fie un tărâm inaccesibil așa că a trebuit să mă mulțumesc cu Elamul iranian. În vremurile acelea de început al istoriei Elam-ul a fost un regat antic ce se întindea aproximativ pe același teritoriu pe…
-
Iran după trei ani Jurnal iranian II - Cuvânt înainte
Au trecut trei ani de la primul meu contact cu lumea iraniană. Știam încă de la sfârșitul acelei excursii că voi recidiva, nu credeam însă c-am s-o fac atât de curând. Tentația a venit odată cu un anunț de-a lui Dal Travel ce mă învita într-un Mare Circuit prin Iran. Traseul propus pornea din Tabriz, cobora de-a lungul Munților Zagros prin ținutul kurzilor până în provincia Khuzestan și apoi o cotea iar spre nord începând cu Shiraz și continuînd cu Yazd, Isfahan, Khasan. Punctul terminus era Tehran, oraș de unde urma să ne luam zborul spre casă. Deși jumătate din traseu fusese acoperit în prima excursie mi-am zis că n-are…
-
Samarkand Jurnal uzbec - capitolul 4
După aproape 300km parcurși din Buhara și după vreo patru ceasuri petrecute în autocar iată-ne ajunși în Samarkand, ultima și cea mai așteptată destinație din circuitul nostru uzbek. În mintea mea locul acesta ar fi trebui să descindă direct dintr-o poveste a Șeherezadei așa că prima impresie n-a fost tocmai favorabilă. Orașul, mult mai mare decât Khiva sau Buhara, era un imens șantier cu străzi aflate în lucru, cu case necăjite, gata de a fi dărâmate pentru a face loc unor bulevarde mari, late și moderne și, probabil, unor clădiri așișderea. Călătorii ce vor veni aici peste câțiva ani îl vor savura mai mult, bănuiesc. Până la plecare m-am mai…
-
Buhara Jurnal uzbec - capitolul 3
La început, nomazii turci au evitat orașele Asiei Centrale, pe care le priveau doar ca pe niste surse de bunuri dorite. Paradoxal însă, tocmai acești nomazi au reușit să adune în unități politice mai mari orașele-state răsărite în oaze. Fără ei, date fiind constrângerile impuse de distanțe și siguranță, cea mai comună formă de organizare politică era un soi de confederație slabă. Oazele Transoxianei erau în esență orașe-state vorbitoare de dialecte iraniene, independente, cosmopolite, aristocratice, mercantile, fiind conduse fiecare de către un „rege” care era pur și simplu „primul dintre egali”. Foarte bogate, orientate spre afaceri, orașele-state au produs culturi vibrante care reflectă interesele lor intercontinentale și intelectuale. Nu păreau…
-
Khiva Jurnal uzbec - capitolul 2
Am ajuns în Khiva în crucea zilei (moartea fotografiilor) după un zbor de un ceas și ceva din Tashkent și încă vreo jumătate de ceas de mers cu autocarul din Urgench, capitala regiunii Horezm. Uitate au fost parcurile și fântânile Tashkent-ului, aici am nimerit în plin deșert, ultimul popas de pe vremuri al caravanelor ce tocmai scăpaseră de deșertul roșu, Kîzîlkum, și urmau să-l înfrunte pe cel negru, Karakum, în drumul lor spre Iran. Autocarul ne-a lăsat în fața porții de vest a lui Ichan Kala. La fel ca multe alte orașe-oaze din regiune, așezarea originală consta din două cercuri concentrice culcușite unul în altul. Ichan Qala era cercul interior…
-
Tashkent Jurnal uzbec - capitolul 1
Nu mă așteptam să-mi placă Tashkent, capitala și cel mai mare oraș al Uzbekistanului, cel mai populat oraș al Asiei Centrale cu cei aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Citisem despre el că ar fi un oraș sovietic tipic și, cum la noi asta înseamnă blocuri imense înghesuite unele în altele, nu mă așteptam la altceva. Tashkent este însă un oraș aerisit, foarte curat, cu bulevarde largi (până la 4-5 benzi pe sens) cu foarte multe parcuri, fântâni arteziene și clădiri nu foarte înalte din pricina riscului seismic al zonei. Mi s-a părut un oraș tânăr, am întâlnit o grămadă de elevi în uniforme alb-negre mergând sau ieșind de la școală.…
-
Uzbekistan Jurnal uzbec - cuvânt înainte
Fiind timp de milenii o punte între est și vest, între China, India, Iran, civilizațiile mediteraneene și mai recent Rusia, Asia Centrală a fost locul de întâlnire al șamanilor, budiștilor, zoroastrienilor, evreilor, creștinilor, musulmanilor. Granițele sale etnice, lingvistice, politice și culturale au fost mereu schimbătoare și-au cuprins două moduri de viață care, deși interacționau între ele, erau fundamental diferite, fiecare ocupând o altă nișă ecologică: pe de o parte erau oamenii stabiliți în oaze și pe de altă parte nomazii stepelor. Observatorii antici și medievali au considerat-o o regiune marginală pentru „civilizație”. Istoricii moderni însă o consideră „inima” sau „pivotul” istoriei euroasiatice, deoarece a produs cele mai mari imperii ale…
-
Rubaiatele lui Omar Khayam jurnal iranian - epilog
Omar Khayam (1040 – 1135) s-a născut în Nișabur, în nord-estul Iranului de azi. Savant, astronom, poet stoic și platonic, sub influența sufismului ( o mișcare religioasă mistico-panteistă ) cântă în rubaiatele sale vinul interzis de prescripțiile rigide ale Coranului, exprimând un scepticism dureros și o neliniște adâncă dinaintea destinului necruțător. Cele mai frumoase poezii – Poeți persani M-a prins în mreje de cum am pus mâna pe ea, acolo departe, în librăria de pe lângă moscheea de vineri din Nain. Era înghesuită pe-o masă, mititică cât să-ncapă-n palmă, maronie și, de-o priveai de departe, total insignifiantă. Am căzut însă ca musca-n lapte de cum am atins-o așa că am…