Din vremea qajarilor
Jurnal iranian II - Capitolul 8

Secolul al 18-lea le-a adus persanilor numai necazuri. După ce Isfahanul a fost cucerit de afgani și după ce a abdicat ultimul șah safavid au urmat vreo 40 de ani de haos, războaie nesfîrșite între facțiuni rivale, jafuri, instabiltate internă. A fost o perioadă în care Persia era cât pe ce să dispară de pe hartă, mai ales după ce otomanii și rușii au profitat de situație și au ocupat bucăți bune din teritoriul iranian. Unii istorici sunt de părere că în acele vremuri viața sedentară a devenit atât de nesigură încât oamenii au preferat să (re)devină nomazi. Au suferit cu toții și cei puternici și oamenii de rând, și bogații și săracii.

Salvarea a venit parcă de nicăieri. Din mijlocul acelui haos a răsărit Nader Qoli Afshar, un conducător militar mărunt până în acel moment, care se aliase cu Tahmasp, fiul șahului abdicat, ce încerca să scoată țara din dezastru. Nader era șeful sunit al unui trib de kizilbași pe nume Afshar ce trăia în Khorasan, în nord-estul Iranului. Nader era însă și un geniu militar, istoricii îl vor gratula mai apoi cu titluri precum Al Doilea Alexandru, Paloșul Persiei, Napoleon al Persiei. Timpurile se copseseră pentru un om ca el. S-a alăturat trupelor lui Tahmasp în fruntea celor 2.000 de oameni ai săi și a început să-i bată pe toți dușmanii. Primii înfrânți au fost afganii, pe care Nader i-a trimis acasă. Apoi i-a pus pe fugă pe turci și pe ruși. În 1736, după ce a pus capăt dezordinii din interiorul țării și a scăpat de toate liftele păgâne ce invadareră Persia a primit coroana de șahinșah din mâinile supușilor recunoscători.

Nader avea patruzeci și șapte de ani când s-a înscăunat șah și ar fi ajuns probabil un nou Abbas cel Mare dacă din acel moment s-ar fi ocupat mai degrabă de reconstrucția țării. Dar el era un soi de războinic compulsiv, un nou Timur Lenk. Domnia lui nu a cunoscut pacea ci doar lupte interminabile, jafuri, cruzimi de tot felul. A pornit un război, sub un pretext nesemnificativ, împotriva mogulilor din India pe care i-a învins și jefuit. Până la urmă toți cei din preajma lui au ajuns să se  teamă de toanele lui și să-l urască. Nader a sfârșit prin a fi asasinat în anul 1747.

Singura noastră întâlnire cu șahul Nader Qoli Afshar s-a petrecut în palatul Golestan din Teheran pe când căscam gura la portretele de pe pereți. Ehsan ne-a atras atenția asupra unuia dintre ele și ne-a povestit despre Nader – salvatorul patriei. Părțile mai puțin măgulitore le-a trecut sub tăcere. Păcat că n-am putut vizita și Tezaurul Iranian (era închis la data vizitei noastre) am fi găsit acolo o grămadă de bijuterii și pietre prețioase pe care Nader le-a adus cu el din India.

Iacătă și portretui șahului Nader din Golestan

De-ale dinastiei Zand

După înlăturarea lui Nader a urmat iarăși o perioadă de haos și lupte interne. În 1750 Isfahanul a fost cucerit de Alimardan Khan din tribul Bakhtiyari care l-a proclamat șah-marionetă pe un descendent al ultimului safavid. Unul dintre conducătorii militari din armata lui Alimardar era și un oarecare Karim Khan Zand, un șef din tribul Lor ce fusese comandant în armata lui Nader. Alimardan Khan și Karim Khan Zand s-au luat la harță cât de curând. Până la urmă  șeful Bakhtiyarilor a fost ucis iar liderul Lorilor a devenit conducătorul de necontestat al părții de sud-vest al imperiului. S-a stabilit în Shiraz și s-a apucat să-și conducă teritoriile cu înțelepciune.

În nordul tării lucrurile erau mult mai complicate. Au început să apară în scenă Qajarii, un alt trib de kizilbași pe care Abbas cel Mare îl deportase din Caucaz până în zona Golestan din sudul Mării Caspice. Conducătorul lui, Mohammad Hasan Khan a încercat să pună mâna pe putere încă de dinainte de ascensiunea lui Nader. După moartea acestuia și-a mai încercat norocul o dată dar a fost învins de nepotul lui Nader, Adelshah, care l-a capturat pe fiul său, Mohammad, în vârstă de șase ani, și l-a castrat. În cele din urmă Mohammad Hasan Khan nu s-a priceput să-și înfrângă oponenții care au reușit să-i vină de hac. Doi dintre fiii săi, Aqa Mohammad Khan (castratul) și fratele lui, Hosein Qoli Khan, au fost luați ostatici la Shiraz.

Karim Khan i-a tratat bine pe Aqa Mohammad Khan și pe fratele lui iar ei au reușit să profite de cei douăzeci de ani de captivitate. Până la urmă Hosein Qoli Khan a fost trimis de Karim Khan pe post de guvernator în patria lui de baștină, Golestan. Cum a ajuns la fața locului s-a și apucat să facă prăpăd, răzbunându-se împotriva dușmanilor tatălui său. N-a domnit mult și a sfârșit asasinat. În urma lui a rămas un fiu pe nume Fath’ali. Nu i-am pomenit degeaba pe aceși doi frați qajari. Aqa Mohammad Khan va deveni nu peste mult timp (1789) primul șah al următoarei dinastii ce-avea să conducă Iranul timp de mai bine de o sută de ani. Pentru că nu putea avea copii, pe tron îi va urma nepotul, Fath’ali.

Am să revin puțin la Karim Khan acum. El a domnit din 1759 până la moartea sa, în 1779. Deși a fost conducătorul de facto al țării îi plăcea să fie numit Vakil ( deputat) al unui șah-marionetă din familia safavidă. Posteritatea l-a înregistrat ca pe un cârmuitor bun, în cele două decenii ale domniei sale reușind să aducă o relativă pace și securitate în bucata de Iran pe care o stăpânea.

Ne-am intersectat și noi cu vreo două dintre realizările lui Karim Khan, în Shiraz, orașul pe care și l-a ales drept capitală. Cel mai ochios obiectiv mi s-a părut fosta fortăreață, în zilele noastre transformată în muzeu. Bastioanele acelea frumos împodobite nu pot scăpa privirii nici unui călător. De vizitat am vizitat alte două moșteniri din perioada Zand: băile Vakil și bazarul Vakil. După cum vedeți nici acestea nu poartă numele lui Karim Khan ci „funcția” lui.

Am înțeles însă că locuitorii Shirazului au dorit totuși să-i păstreze amintirea. Se povestește că în primii ani de după instaurarea Republicii Islamice, când toate urmele trecutului trebuiau rase de pe fața pământului, noii conducători ar fi vrut să înlocuiască numele principalului bulevard al orașului. Din bulevardul Karim Khan Zand să fie numit (poate) bulevardul Imamului. Cei din Shiraz s-au împotrivit vehement iar bulevardul poartă numele lui Karim Khan Zand și în ziua de astăzi.

Fortăreața lui Karim Khan Zand
Moscheea Vakil, doar pe dinafară. Băile Vakil sunt lipite de moschee
În băile Vakil

Și bazarul Vakil, prin care am hălăduit mai bine de un ceas (spre disperarea mea)

De-ale dinastiei Qajar 

Aqa Mohammad Khan a reușit să-și supună adversarii și să conducă țara cu o mare eficieță, dublată de o mare duritate și cruzime. Până la urmă a fost un șah bun pentru că a adus pacea și stabilitatea și a instaurat o dinastie ce-avea să conducă Iranul mai bine de o sută de ani. Dar qajarii nu s-au ridicat niciodată la înălțimea safavizilor. Iranul a început să decadă încet dar sigur sub conducerea lor, devenind o pradă râvnită de noile puteri emergente ( 😉 ). Imperiul britanic și cel țarist s-au apucat de un Mare Joc ( Great Game ) în care s-au luat la întrecere pentru a obține controlul asupra Persiei și a bogățiilor ei.

Despre Fath’ali, urmașul la tron a lui Aqa Mohammad Khan, am să povestesc doar o anecdotă. Șahul era un mare mecena pentru poeți și artiști, în buna tradiție a șahilor safavizi, ba se considera, la rândul său, un mare poet. Se povestește că în timpul unei serate de poezie s-a apucat să recite un poem de-al său și apoi să-i ceară părerea poetului curții despre calitatea lui. Pentru că acesta din urmă nu s-a arătat deloc impresionat, șahul s-a înfuriat și a ordonat ca poetul să fie închis pentru un timp în grajdurile regale, să-i vină mintea la cap. După vreo câțiva ani, în timpul unei alte serate, lucrurile s-au repetat aidoma. Șahul a citit din nou o poezie de-a sa și l-a întrebat pe poetul curții ce părere are. De această dată însă poetul s-a ridicat liniştit şi s-a îndreptat spre uşă. Când șahul l-a întrebat ce face, a răspuns: „Împărate, mă duc la grajduri”.

Am să-l mai pomenesc doar pe Naser al-Din Qajar, șahul ce-a avut o domnie lungă, din 1848 și până la asasinarea lui în 1896. În vremea lui s-a încercat o primă modernizare a Iranului. Responsabil cu reformele a fost îndeosebi primul său ministru Amir Kabir. Bietul de el a avut succes doar parțial și până la urmă a fost asasinat din ordinul șahului care se cam săturase de ideile lui destabilizatoare. Am mai povestit câte ceva din istoriile lor după prima vizită în Iran.

Naser al-Din a fost primul conducător persan care s-a plimbat prin Europa și, urmându-i exemplul, la fel au făcut mulți dintre supușii săi. Așa se face că iranienii au început să deplângă înapoierea de care suferea țara lor, au prins gust de cele văzute prin Europa și au vrut să importe acasă atât ideile naționaliste cât și modul de guvernare pe care le-au văzut puse în practică acolo. Drept urmare, din anul 1905 și până în 1911 s-au ocupat cu o Revoluție Constituțională ce a dus la înființarea primului parlament din Iran. Din păcate pentru ei, modele acestea democratice au dus mai degrabă la haos și nu la bunăstare și fericire iar țărișoara lor era cât pe ce să fie împărțită între ruși și englezi. Până la urmă puterea a fost înhățată de un oarecare Reza Khan, protejat al britanicilor dar și comandant al regimentului cazac (singurul mai de doamne-ajută), care a reușit să-i înlăture pe qajari de pe tronul persan și să întemeieze ultima dinastie domnitoare în Iran, Pahlavi.

Am găsit nenumărate urme ale trecerii qajarilor prin istoria persanilor în timpul excursiei noastre. N-aș putea spune că de data asta am devenit un fan mai mare într-ale gusturilor lor arhitecturale, dar tot m-au impresionat (și pozitiv și negativ) câteva.

Takyeh Moaven Al Molk, primul obiectiv pe care l-am vizitat de această dată, l-am găsit în Kermanshah și a fost o premieră. Takyeh-urile acestea sunt clădiri în care musulmanii șiiți se adună pentru a plânge moartea lui Husein, în luna Muharram. Am regăsit aici plăcuțele de faianță verzi-albastre-galben-rozulii pe care erau pictate scene din viața și din timpul martiriului imamului Husein și scene din timpul sărbătorilor qajarilor. Cel mai mult mi-a plăcut aici pacea și liniștea din curtea monumentului. Să tot meditezi într-o grădină dintr-asta.

La intrarea în Takyeh Moaven Al Molk

Din timpul sărbătorii de Ashura de pe vremea șahilor qajari. Șahul stă pe tron în mijlocul curtenilor și a familiei sale. Procesiuni ale bărbaților ce se automutilau trec pe la picioarele sale.

O poveste de pe vremea lui Husein

În moscheea Nasir al-Mulk din Shiraz, zisă și Moscheea Roz, noi fetele am fost primite abia după ce-am fost camuflate în chador-uri. Să nu vă mire așadar puzderia de stafii din poze. Colac peste pupăză n-am avut voie să folosesc aparatul foto, doar telefonul! M-au mirat întrucâtva aceste reguli noi, data trecută am fost primite fără nici o restricție vestimentară sau fotografică. Să fie oare un semn că în Iran lucrurile se înrăutățesc? Sau să fie doar cântecul de lebădă al regimului ce impune astfel de restricții?

Despre palatul Golestan din Teheran ce să mai spun, tot pe dinafară mi-a plăcut mai mult iar sălile acelea tapetate cu oglinzi mi-au strepezit la fel de tare dinții.

Naser-al Din șah și primul său ministru Amir Kabir. Până la urmă amândoi au sfârșit asasinați: primul pentru că era prea retrograd, al doilea pentru că era prea reformator.

Oare cine poate sta mai mult de cinci minute într-o sală ca asta ?

Trebuie musai să pomenesc aici de-o impresie cu care am rămas la final de excursie, legată de persani și modul lor de-a privi lumea, pentru că e legată întrucâtva de povestea qajarilor.

Sămânța acestei impresii a sădit-o Ehsan. Ghidul nostru iranian s-a declarat un fan împătimit al cărții Șah-Namé și al istoriilor spuse acolo, așa că l-am întrebat dacă s-au găsit corespondenți reali ai eroilor din acea carte. S-a uitat chiorâș la mine și mi-a răspuns că eroii aceia și-ar mai pierde din prestanță dacă ar fi „înghesuiți” în pielea unor personaje istorice. Mai apoi, pe când priveam „sceneta” construită în băile din grădina Finn din Kashan, impreasia asta s-a cristalizat cu totul. În băile acelea e reprezentată, cu păpuși în mărime naturală, scena morții lui Amir Kabir, primul ministru ce a murit la ordinul șahului Naser-al Din. Dar povestea spusă de păpuși e alta decât cea citită prin cărți, și anume că șahul s-a săturat de reformele ministrului său și a decis să scape de el definitiv. În paranteză fie spus, Amir Kabir a fost asasinat de-adevăratelea în acele băi.

Sceneta din grădina Finn zice cam așa. Amir Kabir a făcut ce-a făcut cu reformele lui până a călcat-o pe coadă pe mama șahului, care i-a pus gând rău. În timpul unei cine Regina Mamă l-a îmbătat într-atât pe fiul său Șahul încât l-a convins să iscălească ordinul de trimitere la moarte al primului ministru. Apoi, în grabă mare și-a trimis gealații în grădinile Finn ca să pună în aplicare sentința. Lui Amir Kabir i s-a făcut însă un ultim favor, a fost lăsat să-și aleagă modul în care va fi executat. Pentru că era convins că Șahul nu-i dorea răul, Amir Kabir a ales moartea prin tăierea venelor, sperând că până la urmă soli de-ai șahului aveau să sosească și să-l salveze. Într-adevăr, după ce s-a trezit din beție, aflând de cele petrecute cu o seară înainte, șahul și-a trimis emisarii dar vai … aceștia au sosit prea târziu … primul ministru trecuse deja în lumea drepților.

Ei cum vă place această versiune romanțată? Pe mine m-a făcut să surâd și m-a convins de faptul că persanii sunt în fond oameni complicați. Așa s-ar explica poate și modele elaborate țesute în covoare, desenate din plăcile de faianță cu care își impodobesc moscheile și meșterite pe mai toate obiectele de artizanat pe care le fac.

Impresia mea e că iranienilor le plac nespus de mult poeziile, legendele, miturile. Le place să se piardă în ele, o abordare emoțională a vieții e mult mai apreciată decât abordarea rațională cu care suntem noi obișnuiți. Poate acesta e modul lor de adaptare la istorie, în felul acesta suportă mai ușor nenumăratele calamități la care au fost supuși de-a lungul timpului.

Despre AncaHM Articolele 615
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.