Dar pe mine când mă duci într-o țară nordică ? – zice mama. Că sunt foarte curioasă să văd cu ochii mei cum trăiesc cei de pe-acolo, am auzit numai lucruri bune și vreau să mă conving. Dar vezi cum faci, că n-am chef să m-alerge careva de la un obiectiv la altul prin toată Peninsula Scandinavă. Și nu mi-ar plăcea nici zboruri cu escale sau la ore imposibile. Iar dacă obosesc, hotelul să fie aproape, că de … am și eu o vârstă. Nu-mi pasă unde mă duci, n-am preferințe, doar țară nordică să fie.
Ținând cont de aceste exigențe + propriile restricții legate de mult prea puținele zile de concediu am hotărât așa: de Rusalii mergem la Stockholm de capul nostru ( Vola + Booking ). Mi-ar fi plăcut să fi stat o săptamână întreagă, eventual să prindem și Midsummer-ul suedez (a fost la o săptămână după Rusaliile noastre), dar n-a fost să fie. Zborurile convenabile ne-au hotărât șederea de vineri până miercuri. Trebuia așadar să descoperim capitala Suediei și eventual ce se mai putea prin împrejurimi în patru zile și jumătate. Am fi avut ce face și dacă stăteam mai mult, dar ne-am declarat mulțumite și așa.
Am reușit să bifăm o grămadă de lucruri în cele patru zile, zic eu, fără să ne spetim prea mult. De umblat pe jos am umblat în limita a 24.000 – 28.000 de pași – mda, a dat și mama în boala numărării pașilor făcuți zilnic, de când cu telefoanele astea șmechere. Oricum, cu această ocazie și-a stabilit recordurile și plafoanele personale – până la 24.000 de pași e ok, mai mulți înseamnă chin. În rest, am plutit pe ape ( croazierele ne-au plăcut cel mai mult ) și am făcut o tură cu autobusul turistic.
Lucrurile au mers șnur. S-ar putea să ne fi ajutat și Stockholm Pass-ul pe care ne-am hotărât până la urmă să-l achiziționăm, chiar dacă ni s-a părut cam scump ( ca de altfel toate lucrurile din Suedia ). Pass-ul se poate lua pentru 1, 2, 3 sau 5 zile ( noi l-am luat pe trei ) și acoperă: biletele de intrare la muzee, călătorii fără număr cu autobusele și vaporașele hop-on hop-off, plus câteva croaziere în Stockholm și prin împrejurimi. Oferta e foarte generoasă, teoretic ai access la toate punctele de interes ale orașului dar trebuie să te încadrezi în intervalul de valabilitate al pass-ului. Practic, nu poți acoperi întreaga listă în timpul pe care îl ai la dispoziție, e musai să alegi. Neajunsul cel mai mare mi s-a părut însă programul de lucru ce începe la ora 10 dimineața și se termină, pentru marea majoritate a obiectivelor de pe listă, pe la 5 sau 6 seara. Tare mi-ar fi plăcut să fi fost mai lung, în special acum vara când soarele răsare la 3 dimineața și apune abia la 10 seara.
Ne-a plăcut mult orașul Stockholm. În primul rând ne-a dat gata aerul curat și vremea deosebit de frumoasă, nici pomeneală de îmbâcseala și noxele din București. Ni s-a părut un oraș foarte aerisit, plin de verdeață și cu trafic aproape inexistent. Oare ce fac suedezii cu mașinile ? Biciclete în schimb erau cu duiumul. Mie uneia mi-a plăcut și faptul că n-a trebuit să văd la față nici o coroană suedeză, până și la tonetele cu înghețată se putea plăti cu cardul. M-au dat gata și aplicațiile pe mobil, SJ a căilor ferate suedeze și Arlanda Express a trenului ce ne-a dus de la aeroport în oraș. Când aveam nevoie de un bilet, mergeam în stație, alegeam trenul ce pleca în următoarele 10 minute (din aplicație), cumpăram bilet (din aplicație ) și gata plecam la drum. N-am omorât copaci nici pentru Stockholm Pass, am primit tot de ce-aveam nevoie pe mail. Suedezii chiar iau lucrurile în serios când e vorba de salvarea planetei.
Gamla Stan – o plimbărică dis de dimineață
Nu știu alții cum sunt dar noi zău dacă putem dormi când e lumină afară, iar în Stockholm, în luna iunie, soarele răsare la 3 dimineața. Am tras noi draperiile în speranța c-om putea dormi cel puțin până la 7, pentru că la 7:30 se servea micul dejun, dar fără folos. Pe la ora 6 bântuiam pe străzi.
Hotelul nostru era situat la vreo doi kilometri față de buricul târgului, în capătul unei străzi pietonale, comerciale și foarte drepte, pe nume Drottninggatan, ce era veșnic aglomerată din pricina nenumăratelor magazine și restaurante înșirate de-a lungul ei. Mai puțin sâmbătă la ora 6 dimineața, atunci am avut-o doar pentru noi. Aș putea spune c-am avut întreg orașul doar pentru noi.
În Stockholm, buricul târgului ar fi Gamla Stan – Orașul Vechi – ce se întinde pe 4 din cele 14 insule ale capitalei suedeze: Stadsholmen – Insulița orașului, Helgeandsholmen – ocupată aproape în întregime de Riksdagshuset ( casa Parlamentului ), Riddarholmen – Insula Cavalerilor și Strömsborg o insuliță atât de mică încât nici n-am remarcat-o. Adevărul e că ai putea ignora liniștit faptul că salți de pe o insulă pe alta la cât de multe poduri sunt. Alteori abia zărești firișorul de apă care le desparte, ai zice că sunt una, nu mai multe insule.
Spre Gamla Stan ne-am îndreptat și noi, dis de dimineață. Am trecut un prim pod până sub porțile Parlamentului, apoi un altul și ne-am afundat în Stadsholmen. Ne-am învârtit pe-acolo până ne-am plictisit, pe străzi pietruite, printre case vechi, înalte, dichisite și fărbuite în culori pastelate. Era pace și liniște la acea oră. Ne-am mai intersectat doar cu vreo doi mușterii, în rest nici țipenie, spre deosebire de dățile viitoare când abia făceam față puhoiului de lume.
Noroc că se-apropia ora micului dejun, că altfel de prindea amiaza pe-acolo. Ne-am întors spre hotel pe căi ocolite, atacând alte poduri, admirând alte priveliști.
Povești despre oraș am aflat în special în timpul celor trei mini croaziere pe care le-am făcut, susurate în urechi de ghidul audio prezent pe vaporaș. La început am fost sceptice, nu credeam c-o să ne placă să stăm cu fundul în barcă și să ne învârtim în jurul unor insule ale Stockholm-ului. Am luat un tur de probă și, pentru că ne-a plăcut, am mai făcut două. Dacă aveam mai mult timp la dispoziție ne-ar fi tentat să explorăm și depărtările, arhipelagul ce se întinde până departe în Marea Baltică sau, în sens opus, lacurile ce intră adânc spre interiorul peninsulei.
În jurul insulei Djurgården – Royal Canal Tour
Prima plimbărică cu vaporașul am făcut-o la ora 10 dimineața, chiar la deschidere. Pass-ul nostru includea și biletul de acces, doar că trebuia „bifat” la o casă de bilete de pe cheiul Strömkajen, locul de plecare în croazieră. Bifarea asta ținea loc de rezervare, primul sosit- primul poftit, în limita locurilor disponibile. Nu se puteau face rezervări de pe o zi pe alta.
Royal Canal Tour ne-a plimbat în jurul insulei Djurgården, oaza de verdeață a orașului. În reclamă cel puțin. În realitate i-am făcut un ocol pe trei sferturi. La un moment dat vaporașul a trebuit să facă cale întoarsă pe motiv că apa nu era destul de adâncă. Păcat, am pierdut partea cea mai verde a turului, canalul cel mai îngust.
Am aflat cu această ocazie că insula Djurgården a fost pe vremuri parc de vânătoare regal. Acum e o grădină imensă prin care sunt presărate majoritatea muzeelor din Stockholm. Pe măsură ce treceam pe lângă ele ne erau prezentate. Am văzut din depărtare impunătoarea clădire a Nordiska museet, ce pare mai degrabă un palat medieval, Muzeul Vasa, Junibacken – muzeul închinat lui Astrid Lindgren și personajelor sale. Cui i se face dor de Pippi Șosețica, aici trebuie să vină. Undeva pe-acolo era și muzeul ABBA iar pe deal am zărit casele din Skansen, un soi de muzeu al satului suedez + grădină zoologică. Tot acolo e și Prins Eugens Waldemarsudde, palat și galerie de artă în același timp.
Pe drum ne-au mai fost prezentate alte trei insulițe ale Stockholmului, încet-încet le descopeream pe toate cele 14. A fost o plimbare plăcută, mai ales c-am prins loc afară și-am putut savura din plin vremea bună și aerul nemaipomenit al orașului. Distracția a durat cam 50 de minute.
În jurul insulei Södermalm – Under the bridges of Stockholm
Nici nu ne-am dat bine jos din vaporaș după prima croazieră c-am și mers s-o arvunim pe-a doua, pentru aceeași zi dar la 6 seara. Era ultimul tur disponibil în acea zi, de găseam unul la o oră mai târzie ne-ar fi convenit și mai mult. De data asta ne-am invârtit în jurul insulei Södermalm, timp de două ore și un pic, pe sub podurile din Stockholm.
Spre deosebire de celălalt tur, acum am străbătut doar o mică porțiune de drum prin Stockholm-ul fotogenic, în rest ne-au fost prezentate cartierele unde-și duce veacul clasa muncitoare suedeză. În plus, am aflat mult mai multe povești ( doar lucruri bune, bineînțeles ) despre oraș și despre stilul de viață suedez.
În primul rând am aflat că Stockholm înseamnă de fapt Insula Bușteanului. E și o legendă la mijloc. Se spune că la un moment dat vikingii ce-și aveau capitata mai în interiorul peninsulei, pe malul lacului Mälaren la Sigtuna, au vrut s-o părăsească pentru că nu o mai puteau apăra de raidurile inamice. Au luat atunci un buștean, i-au cojit miezul și l-au umplut cu aur după care i-au dat drumul pe apele lacului și-au așteptat să vadă unde se oprește. Se povestește că bușteanul s-a proptit într-o insulița aflată chiar în locul în care lacul Mälaren se vărsa în Marea Baltică. Vikingii au hotărât atunci c-acela va fi locul viitoarei capitale, pe insula ce-avea să devină ulterior Gamla Stan, inima orașului Stockholm.
Pe vremea vikingilor lacul se vărsa liber în mare, acum însă e controlat. Pentru a putea înconjura insula Södermalm, ce se întinde atât în lac cât și în mare, vaporașul nostru a trebuit să treacă printr-o ecluză ce rezolva diferența de nivel de aproximativ 1m dintre cele două ape.
Un alt lucru interesant pe care l-am aflat e că arhipelagul suedez se ridică necontenit cu câțiva milimetri în fiecare an. Asta din pricină că în timpul ultimei glaciațiuni a fost apăsat de mii de tone de gheață iar acum, c-a scăpat de ele, pământul răsuflă ușurat și se înalță la loc 🙂 .
Tot cu ocazia acestei croaziere am aflat câte ceva despre Lagom și Jantelagen, două trăznăi care, zice-se, îi fac pe suedezi ( și pe frații lor danezi și norvegieni ) să fie nițel mai altfel decât celelalte popoare ce viețuiesc pe lumea asta.
Lagom-ul e un soi de virtute individuală ce îndeamnă la cumpătare. Ce-i prea mult sau prea puțin strică – zice un proverb suedez. Lagom ar însemna atât cât trebuie ca să fie bine. Se spune că acest concept e moștenit de pe vremea vikingilor. Pe-atunci treburile obștei se hotărau în adunări colective și, după ce se lua o decizie importantă pentru clan, se parafa înțelegerea cu un ritual în care se bea mied dintr-un corn de vită. Recipientul acesta nu se putea așeza pe masă așa că trebuia dat dintr-o mână în alta, până se golea. Era o mare rușine dacă un participant lua o gură prea mare de băutură și nu ajungea pentru toată lumea. Toți participanții trebuiau să se bucure la festin. Lăcomia unuia nu avea voie să dăuneze colectivului. În zilele noastre lagom-ul a pătruns adânc în ADN-ul cultural al suedezilor, îl sug din laptele mamei, cresc de mici cu ideea că moderația e calea spre fericire.
Jantelagen în schimb nu are de-a face cu vreo virtute personală, pare mai mult „gura lumii” ce are grijă să-i pedepsească pe-aceia de deviază de la bunul simț general acceptat, să-i exileze pe cei ce ies din rând. Cam neplăcut pentru moțați sau pentru inadaptați, n-au să ducă o viață ușoară. Pe de altă parte, fără o coeziune a grupului, e greu să faci ca lucrurile să meargă bine.
Jantelagen – în traducere Legile din Jante – au fost puse pe hârtie pentru prima oară de un scriitor danezo-norvegian pe nume Aksel Sandemose, în anul 1933, într-o nuvelă satirică în care descria viața și metehnele locuitorilor din orășelul lui natal. N-a făcut decât să sintetizeze mentalități ce existau în tările nordice de când lumea și pământul.
Am fost curioasă să aflu mai mult, așa c-am făcut săpături după ce m-am întors acasă. Am descoperit cele 10 porunci în variantă scandinavă, care zic cam așa:
Să nu crezi că eşti cineva.
Să nu crezi că eşti mai grozav decât noi, ceilalţi.
Să nu crezi că eşti mai deștept decât noi, ceilalţi.
Să nu te comporţi ca şi când ai fi mai bun decât noi, ceilalţi.
Să nu crezi că ştii mai multe decât noi, ceilalţi.
Să nu crezi că poţi rezolva lucrurile mai bine decât noi, ceilalţi.
Nu ești deloc îndreptățit să râzi de noi, de ceilalţi.
Să nu crezi vreodată că celorlalți le pasă de tine.
Să nu crezi că îi poţi învăţa ceva pe ceilalţi.
Să nu crezi că eşti priceput la ceva anume.
Na, fii suedez dacă ești în stare.
Am trecut cu vaporașul și pe lângă grădinuțele din Tanto. Mi-ar fi plăcut să le văd și de-aproape dar n-a fost să fie, din lipsă de timp și alte planuri. Visez și eu la o așa parceluță pe când oi fi la pensie. Cu o mică coșmelie din lemn pe post de casă, mititică și răcoroasă vara. Iar în jurul ei o grădină în care să fac sport cultivând legume și flori.
În Suedia, distracția parcelelor cultivabile a fost lansată de Anna Lindhagen, un om politic social-democrat ce-a trăit la începutul secolului 20 și care a fost o mare luptătoare pentru drepturile femeilor. Ea fusese încântată de loturile de pământ date în îngrijirea oricui vroia, pe care le-a văzut în Danemarca și-a dorit să implementeze conceptul și la ea acasă. Inițial, parcelele erau date familiilor nevoiașe, ce reușeau în acest fel să pună mâncare pe masă. În zilele noastre e un soi de mod de petrecere a timpului liber iar grădinile de zarzavat au fost înlocuite de grădini cu flori. Parcelele sunt proprietatea statului și sunt date în arendă doritorilor, pe o durată limitată de timp. Se zice că acum trebuie să aștepți ani de zile până s-apuci o parceluță, sunt cozi de așteptare lungi cât zilele de post.
După ce-am terminat croaziera nu ne-a lăsat inima să mergem la hotel că prea era frumos afară. Am hotărât să ne ducem pe jos până la primărie, să descoperim și bucățica aceea de oraș și să identificăm cheiul Klara Mälarstrand, de unde porneau alte excursii pe ape. Am stat acolo mai mult de-un ceas, cu speranța de-a prinde înserarea. Până la urmă ne-am plictisit și-am plecat acasă. Nici după ce-am ajuns la hotel nu se lăsase noaptea ( adevărul e că noapte neagră nu era deloc, cel puțin în timpul cât stăteam noi treze ).
În jurul insulei Kungsholmen – Historical Canal Tour
Cea de-a treia croazieră am făcut-o pe ultima sută de metri de valabilitate a Stockholm Pass-ului nostru, în dimineața zilei de luni. De data asta am plutit doar pe apele lacului Mälaren așa că îmbarcarea s-a făcut de lângă Primărie. Turul a durat cam o oră și ne-a învârtit în jurul insulei Kungsholmen. Punctul lui forte era prezentarea îmbinării perfecte dintre zone cu foarte multă verdeață și metropola modernă, pulsând de viață.
Ce-am reținut eu însă din turul ăsta e că există o barcă pentru fiecare opt suedezi. De toate felurile. Cu motor sau cu vele, pentru mers la picnic sau la pescuit, Folkbåt – barca poporului sau iahturi simandicoase, până și case pe apă am văzut acolo. Ne-am învârtit prin marine pline de bărci.
În afară de tocit pingele și plimbat cu barca, am mai făcut câteva lucruri în cele patru zile de sejur suedez, despre care am să povestesc mai târziu.
Acum aș vrea doar să închei spunând că nouă ne-a plăcut experiența suedeză. Ne-am simțit ca într-un stup în care robotesc albine deștepte și harnice. Poate unora orașul li se pare monoton, fără nimic care să iasă în evidență și să-ți fure ochii. Nouă însă ne-a plăcut decența lui. Și ne-a plăcut în special ordinea și eficiența cu care se desfășurau lucrurile. Ni s-a părut că socialismul croit după model suedez funcționează bine la el acasă. Am însă mari dubii c-ar funcționa la fel de bine și la noi acasă. Fără doze mari de lagom în sânge n-avem nici o șansă.
Fii primul care comentează