Comunitatea evreiască din Iran are o vechime de cel puțin 2500 de ani. Istoria ei a început în jurul anului 600 î.Ch, când regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului a cucerit Ierusalimul, a distrus Templul lui Solomon și a dus o mulțime de iudei în captivitate. Robia babiloniană a durat până când Cirus cel Mare al Persiei i-a înfrânt pe babilonieni (539 î.CH.) și le-a îngăduit evreilor să se întoarcă la Ierusalim și să-și reconstruiască Templul. Mulți evrei s-au întors acasă atunci, alții au preferat să rămână pe loc … până când persecuțiile ultimelor secole și problemele apărute în Orientul Mijlociu după înființarea statului Israel i-a făcut și pe urmașii urmașilor lor să plece.
Captivitatea babiloniană a fost o grea piatră de încercare pentru poporul lui Israel dar în același timp un nou început. Încercările prin care a fost nevoit să treacă, pierderea pământului făgăduit, înlăturarea dinastiei lui David, distrugerea Templului, păreau a fi semnele unei deteriorări definitive a relației lui speciale cu Dumnezeu. Templul din Ierusalim era centrul în jurul căruia se învârtea viața religioasă a evreilor înainte de exil. După deportare au fost împrăștiați prin tot imperiul babilonian și, pentru a-și păstra identitatea culturală și religioasă, au trebuit să-și schimbe ritualurile. Locul Templului a fost luat de sinagogi. Sacrificiile rituale pe care le făceau, conform legii, la Templu, au fost înlocuite cu studierea Torei. Se spune că în acele vremuri au apărut și rabinii, o clasă aparte de clerici ce erau mai degrabă cărturari, profesori, lideri spirituali capabili să explice oamenilor de rând dorința lui Dumnezeu. Rabinii acelor vremuri au început să adune în Talmud o serie de scrieri ce aduc explicații suplimentare Torei. Poporul lui Israel a supraviețuit și, datorită acestui exil, a învățat încet-încet cum să trăiască în diaspora.
Tot în timpul captivității babiloniene au fost scrise cărți ale Vechiului Testament, de exemplu Cartea lui Daniel sau Cartea Esterei, personaje cu care ne-am intersectat și noi cât de cât în timpul excursiei pe care am făcut-o prin Iran.
Hamedan – Mormantul lui Esther și al lui Mordekhai
Prima întâlnire (dacă o pot numi așa) cu personaje biblice am avut-o în mijlocul orașului Hamedan, la mormântul Esterei și al unchiului ei Mordekhai, pe care le-am găsit într-o sinagogă din alte timpuri. Am ajuns acolo pe la ora prânzului, într-o zi de șabat așa că nu-i de mirare c-am dat cu nasul de porți închise. Spre norocul nostru însă, rabinul micii comunități de evrei din Hamedan a fost dispus să treacă peste toate interdicțiile impuse de acea zi de sărbătoare și-a venit să ne deschidă. Vechea sinagogă e atât de mititică încât abia am încăput cu toții în ea. Una dintre încăperile ei e ocupată aproape în întregime de mormintele celor doi, ne-am strecurat cu greu prin jurul lor. Am fost poftiți apoi și în noua sinagogă, mult mai încăpătoare, unde ni s-a povestit puțin despre măririle și mai ales despre decăderile comunității de evrei din Persia. Tot acolo am aflat și povestea Esterei care zice cam așa …
A fost odată ca niciodată … pe vremea când în Babilon domnea regele persan Xerxes (sau poate fiul lui, Artaxerxes, nu se știe precis), o preafrumoasă fată, rămasă orfană de ambii părinți, care se numea Estera. De ea avea grijă unchiul ei Mordekhai iar amândoi făceau parte din comunitatea evreiască exilată în Mesopotamia pe vremea lui Nabucodonosor. Norocul i-a surâs fetei în momentul în care lui Xerxes i s-a urât de prima nevastă și a pornit în căutarea alteia noi. Dintre toate frumoasele regatului a ales-o taman pe Estera. Aflată într-o poziție atât de privilegiată, Esterei nu i-a fost greu să afle de un complot pus la cale de marele vizir, Haman, în care se plănuia uciderea tuturor evreilor din regat. La îndemnul unchiului ei, Estera a dat fuga la regele și soțul ei pentru a cere îndurare și ajutor. Xerxes s-a înfuriat așa de tare când a aflat de planurile slujitorului său încât a fost de acord să schimbe ordinul dat de acesta, astfel încât în locul evreilor să fie omorâți Haman și familia sa. După care l-a numit pe Mordekhai mare vizir.
Sincer, povestea Esterei nu-mi place deloc, miroase îngrozitor a intrigă de palat și luptă pentru putere. Pot admira însă tenacitatea cu care își cinstesc evreii eroii (atât pe cei reali cât și pe cei imaginari), cum îi consemnează în cărți … cum crează sărbători în cinstea lor … De exemplu, fapta Esterei e sărbătorită an de an , chiar și în zilele noastre, de Purim.
Susa – Mormântul Prorocului Daniel
Cea de-a doua întâlnire pe care am avut-o cu un personaj biblic s-a petrecut în Susa, în vechea capitală a ahemenizilor. Am vizitat aici mormântul prorocului Daniel, pe care l-am găsit adăpostit sub un turn interesant. Cârcotașa din mine a strâmbat din nas când a auzit de-această destinație, că doar mai fusese la un mormânt al aceluiași proroc în Samarkand. Am aflat c-ar mai exista morminte de-ale lui Daniel și în alte locuri, în Babilon, în Kirkuk … În Iran însă puterea poveștilor și a legendelor e mult mai mare decât a dovezilor istorice.
Prorocului Daniel, cel din Vechiul Testament, i s-a dus vestea că era un om înțelept și foarte credincios. A fost, alături de Isaia, Ieremia și Iezechiel unul dintre cei mai mari proroci ai Vechiului Testament. Se spune că ar fi fost luat rob și dus la Babilon pe vremea lui Nabucudonosor al II-lea și că a trăit până pe vremea lui Cirus cel Mare și a lui Darius. Se mai povestește că ar fi primit de la Dumnezeu darul de-a interpreta visele mai bine decât oricine altcineva și de-a desluși în ele întâmplări viitoare. Acesta a fost motivul pentru care a ajuns în grațiile împăraților. Celebră e și o încercare la care a fost supus la un moment dat, când a căzut în dizgrația acelorași împărați. Se povestește că Daniel a fost aruncat într-o groapă cu lei flămânzi dar nu a pățit nimic pentru că-l avea pe Dumnezeu de partea sa.
Prorocul Daniel pe care l-am întâlnit noi la Susa, părea să fi fost mai degrabă un sfânt șiit. O explicație ar fi, Mohamed i-a recunoscut pe toți profeții din Vechiul Testament și i-a integrat în noua religie. Dar tot mi s-a părut ciudat să fiu înfofolită într-un chador și să fiu poftită să mă descalț înainte de-a intra la mormântul lui pe ușa destinată doamnelor. Ciudat mi s-a părut și ce am găsit în interior, un monument ce semăna bucățică ruptă cu alte morminte pe care le-am mai văzut prin Iran, în care își dormeau somnul de veci imami și ayatollahi celebri.
Drept să spun, am gustat mai mult vizita la mormântul Esterei decât la mormântul lui Daniel.
Superb