-
Tbilisi jurnal caucazian - capitolul 19
Dintre cele trei capitale caucaziene Tbilisi mi-a plăcut cel mai mult. Mi s-a părut mai interesant și mult mai pitoresc decât celelalte două. Mi-a deșteptat toate instinctele de vagabond. Mi-a plăcut foarte mult s-o iau aiurea pe străzi, încotro vedeam cu ochii, să casc gura la lume. Mi-a plăcut Orașul Vechi cu balcoanele lui dantelate ( vreo două le-aș fi luat cu mine acasă ), parcul de vis-a-vis ce se întinde de-a lungul râului Mtkvari ( mai simplu Kura ), bulevardele cu tente neo-baroce sau art-nouveau. Nu m-a deranjat prea tare nici amestecul de vechi cu nou din arhitectura orașului. Tbilisi, sau Tiflis după cum i se mai spune încă,…
-
Mtskheta – orașul sfânt al Georgiei jurnal caucazian - capitolul 18
Orașul Mtskheta este pentru georgieni ceea ce Ierusalimul e pentru evrei, sufletul poporului lor, orașul lor sfânt. Îmi vine în minte și-acum, chiar dacă a trecut aproape o lună de la vizita noastră, reverența cu care ne-a povestit Eca istoriile acestui loc. Dac-ar fi să ne luăm după legende pe-aici pe undeva și-a dus veacul Kartlos, stănepotul lui Noe și strămoșul mitic al celor din tribul Kartli în jurul căruia s-a cristalizat cel mai puternic regat al Georgiei. Să nu uităm că până și-n ziua de azi georgienii își numesc țara Sakartvelo – în traducere pământul Kartvelilor. Prin Mtskheta, capitala de-atunci a regatului Kartli, a trecut Sfânta Nino, tămăduind boli…
-
Uplistsikhe – Fortăreața Zeilor jurnal caucazian - capitolul 17
30 Aprilie. După ce-am părăsit Gori ne-am îndreptat spre locul acesta cu nume greu de citit și de reținut, Uplistsikhe. Drumul până la destinație nu ne-a luat mult timp, între cele două obiective fiind doar vreo 15 km. Autocarul ne-a lăsat la poalele unui deal pietros ce străjuia valea râului Mtkvari (mda, iarăși un șir interminabil de consoane puse una după alta – cine să le citească ? ), pe care a trebuit să-l urcăm la pas. Încetul cu încetul am descoperit aici rămășițele unei așezări ce mi-a amintit de satele săpate în stâncă ale Capadociei. Nu era la fel de spectaculoasă ca omoloagele ei turcești dar oricum, a fost…
-
Gori – acasă la Stalin jurnal caucazian - capitolul 16
În ultima zi petrecută pe plaiuri caucaziene fost-am și în Gori, orașul de baștină a lui Ioseb Besarionis Dze Jugashvili cunoscut îndeosebi sub numele de Stalin ( cuvânt ce înseamnă om de oțel, în caz că nu știați deja ). Din punct de vedere turistic orașul s-ar putea lăuda și cu o cetate medievală construită în vârf de deal prin secolul al 13-lea, dar nu multă lume urcă până acolo. Principala atracție a orașului și ( mare surpriză mare ) cel mai vizitat muzeu al Georgiei este Muzeul I.V. Stalin. Acolo ne-am dus și noi. Întâi am fost conduși prin muzeu de un ghid local care ne-a plimbat prin săli, ne-a…
-
Gudauri, Pasul Jvari și Kasbegi jurnal caucazian - capitolul 15
Am supraviețuit Drumului Militar Georgian. Nu e un drum, e poezie. – dintr-o scrisoare de-a lui Cehov O poezie, da. Sau mai degrabă un cântec din acela polifonic, cu sonorități aspre și armonioase în care georgienii sunt mari maeștri. Un cântec de luptă, o rugăciune, un cântec de pahar sau toate acestea la un loc, ce iese din piepturile unor bărbați cu gloanțe la butonieră și pumnale la cingătoare. Un Chakrulo, ca cel trimis de NASA pentru a ne reprezenta în galaxiile universului, pe sonda spațială Voyager. Am supraviețuit și noi, cu încântare aș putea spune, drumului până în Stepantsminda și înapoi. Nici n-a fost foarte greu. Șoseaua n-a fost mai…
-
Ananuri jurnal caucazian - capitolul 14
29 aprilie. Până la urmă am avut noroc și-am putut merge în singura excursie opțională ce ne-a fost propusă în turul caucazian, în Ananuri, Gudauri și Stepantsminda. Din fericire, duși au fost norii, zăpezile, vremea urâtă ce păreau hotărâți să ne încurce socotelile cu vreo trei zile mai devreme. Eca, ghidul nostru în Georgia, se interesase și, imediat ce-am trecut granița din Armenia, ne-a ridicat pietroiul de pe suflet. Drumul era deschis iar vizibilitatea asupra Munților Caucaz, perfectă. N-am plecat la drum chiar în a doua zi, era duminica Paștelui și-am rămas în Tbilisi pentru a sărbători cum se cuvine ( bând vin și îndopându-ne din greu cu bunătăți georgiene…
-
Nasul – suvenirul meu armenesc jurnal caucazian - epilog armenesc
O negociere între Dumnezeu și armean. Zice Dumnezeu: Măi armene,… dar ție ce fel de nas ți-ar plăcea să ai ? Zice armeanul: E pe gratis? Dumnezeu: Da, e gratis. Armeanul: Atunci dă-mi-l pe cel mai mare! Și-mplinitu-i-s-a voia 🙂 . Armenii au de-atunci nasuri care să le-acopere un sfert din față. M-am întors acasă din Armenia cu un nas, pe post de suvenir. Nu e din carne și oase ( Doamne ferește ) ci din lemn. L-am pescuit de pe taraba unui meșter din piața Vernissage din Yerevan. Simpatică piața asta cu suveniruri. E amenajată într-un parc unde, de-a lungul aleii principale, sunt înșirate tarabe pline cu tot soiul…
-
Sevanavank jurnal caucazian - capitolul 13
27 aprilie a fost ultima zi petrecută în Armenia. N-am făcut mare lucru. Dacă e să mă uit în urmă, retrospectiv, în afară de popasul la Sevanavank, pot spune că mai toată ziua ne-am luat la întrecere cu un grup de polonezi cu care am împărțit hotelul în Yerevan. Cine a ajuns mai repede la micul dejun? Noi. Cine a ajuns mai repede la Sevanavank ? Asta nu mai țin minte. Țin minte doar că i-am întâlnit acolo, strânși grămadă lângă biserică și intonând un imn religios. Câteva ceasuri mai târziu ne-am aliniat în urma lor la controlul pașapoartelor de la ieșirea din țară. Iar apoi s-au încolonat ei în…
-
Bisericile din Ecimiadzin jurnal caucazian - capitolul 12
Încă de la Revoluția cognitivă, Sapiens a trăit într-o realitate duală. Pe de o parte, realitatea obiectivă a râurilor, a copacilor și a leilor; iar pe de altă parte, realitatea imaginară a zeilor, națiunilor și corporațiilor. Odată cu trecerea timpului, realitatea imaginată a devenit din ce în ce mai puternică, astfel încât azi supraviețuirea râurilor, a copacilor și a leilor depinde de grațiile entităților imaginate cum ar fi Statele Unite și Google. Yuval Noah Harari – Sapiens: O scurtă istorie a omenirii Catedrala armenilor din Ecimiadzin intră ușor în categoria realităților imaginate ce sunt mai puternice decât realitatea strict materială a unor pietre clădite peste alte pietre. Dac-ar fi să…
-
Yerevan jurnal caucazian - capitolul 11
Iată-ne ajunși și-n faza în care urma să savurăm pe îndelete orașul Yerevan. Până acum îl zărisem doar din goana autocarului, seara la sosire și dimineața, în drum spre Garni și mănăstirea Geghard. Primele impresii nu-i erau deloc favorabile. Orașul părea un imens șantier de construcții. Unele drumuri acum se nășteau, la fel și clădirile moderne ce încercau să spargă monotonia blocurilor din perioada comunistă ce arătau la fel de urât acolo ca și acasă. Abia după ce-am început să-l străbat la pas, e drept, mai mult prin centru, m-am mai împăcat nițel cu Yerevanul. Teoretic, Yerevan are 2800 de ani și se laudă c-ar fi cel mai vechi oraș…
-
Templul din Garni jurnal caucazian - capitolul 10
Am oprit în Garni pentru a vizita „singurul templu greco-roman din Armenia, din Caucaz, din fosta URSS, care a rămas în picioare„. Puțin exagerată reclama având în vedere că templul a fost de fapt refăcut în a doua jumătate a secolului 20 din pietrele răspândite care încotro de cutremure ( în special ). Totuși, e de apreciat faptul că a putut fi reconstruit în proporție de 80 % din materialele din care fusese construit inițial. Pietrele au putut fi recuperate, povestea templului mai greu. Părerile specialiștilor sunt împărțite. Unii cred că pe exact același amplasament ar fi existat un alt templu, mult mai vechi și ne-elenistic. Alții cred că templul…
-
Geghardavank – Mănăstirea Suliței jurnal caucazian - capitolul 9
25 aprilie, a doua zi petrecută în Armenia. Ca pentru a compensa cumva corvoada zilei precedente, cei doi ghizi ai noștri ne-au anunțat că în acea zi vom avea un program foarte ușor. Urma să mergem doar vreo 60 de kilometri spre est de Yerevan până se înfunda drumul în canionul văii Azat. Ne aștepta acolo o mănăstire cu totul specială, înscrisă și ea pe listele UNESCO, Geghardavank pe numele ei ( în paranteză fie spus, vank înseamnă mănăstire pe armenește ). La întoarcere urma să mai facem o oprire la templul păgân din Garni. Tot programul ăsta ne ocupa doar o jumătate de zi, în cealaltă jumătate aveam program…
-
Mănăstirea Haghpat jurnal caucazian - capitolul 8
24 aprilie. Am plecat dimineața din Tbilisi și după un ceas jumate ( dacă îmi aduc bine aminte ) am ajuns la granița cu Armenia. Trecerea frontierei am făcut-o ușor de tot. De data asta Florin, ghidul român ce ne-a însoțit de-a lungul întregii excursii caucaziene, s-a șmecherit și a negociat ca autocarul nostru + bagajele să fie duse până la intrarea în cealaltă țară. Am scăpat așadar și de târâirea valizelor după noi dintr-o vamă în alta, le-am manevrat doar cât am stat la coadă la ghișeul de control pașapoarte pe partea armenească. Până să ne pescuiască noul autocar și noul ghid, până să ne regrupăm cu toții, am…
-
La curți boierești – Tsinandali & Mănăstirile din Shuamta jurnal caucazian - capitolul 7
Georgia e o țărișoară înghesuită între granițele unor imperii, exact ca România noastră. Și tot ca noi, georgienii au avut de luptat din greu pentru a supraviețui. Imperiul persan ( și moștenitorii lui ) au fost dintotdeauna inamicul lor numărul unu. Au urmat apoi romanii și moștenitorii lor – bizantinii, turcii selgiucizi iar apoi cei otomani. N-au scăpat nici de hoardele mongole iar de prin secolul al 18-lea au apărut în scenă rușii. Georgia a fost mai tot timpul un câmp de bătălie, nu-i de mirare că monumentele istorice ce-au supraviețuit până în zilele noastre nu sunt tocmai înfloritoare. N-am băut doar vin în Kakheti, am învățat și puțină istorie…
-
Kakheti – la băute în Kvareli și Shumi jurnal caucazian - capitolul 6
Ziua de 22 aprilie am petrecut-o mai mult pe drumuri. Până la graniță aveam de parcurs cam 100km iar în Georgia încă vreo 50 km până s-ajungem în Kvareli, destinația zilei. Granița am trecut-o relativ ușor. Azerii aveau în dotare aparatură mai șmecheră, ne-au făcut fotografii și la intrare și la ieșire ( s-au ce ne-or fi făcut ei pe-acolo ), la vama georgiană nu s-a întâmplat nimic deosebit, doar o ștampilă în pașaport. Mai greu a fost drumul dintre vămi. Urma să schimbăm autocarul, așa că a trebuit să târâim geamantanele prin acel no man’s land, pe niște scări interminabile și-apoi pe-un pod cu trotuarul ciuruit. De partea georgiană…
-
Șeki jurnal caucazian - capitolul 5
Înainte de-a porni la drum prin Caucaz cunoștințele mele legate de zona pe care urma s-o vizitez erau foarte subțiri. Armenia și Georgia mai treacă-meargă, cu puțin efort aș fi putut scoate vreo două-trei informații din sacul cu cultură generală. Azerbaidjan însă … era o pagină albă, imaculată. Abia dacă știam care-i capitala țării, de Shirvan, Șeki sau Kiș n-auzisem nimic, niciodată. Dar n-a fost nici un bai, nimeni nu se naște învățat, pe o pagină albă se mâzgâlește mai cu spor. Surprizele s-au ținut lanț. De exemplu, o noutate absolută pentru mine a fost faptul că în Caucaz exista pe vremea dacilor și romanilor o țărișoară ce se numea…
-
În căutarea șahilor din Shirvan jurnal caucazian - capitolul 4
21 aprilie. De voie de nevoie am părăsit Baku și litoralul Mării Caspice și-am pornit-o la drum spre nord-vest, oarecum pe diagonala țării, spre granița cu Georgia. Aveam se străbătut aproximativ 300 km până în Șeki ( sau Shaki, sau Sheki ), un oraș culcușit la poalele Caucazului Mare și locul în care urma să ne petrecem ultima noapte azeră. Pe parcurs, presărate la distanțe cât se poate de convenabile, ne așteptau câteva tentații turistice și un prânz în mijloc de codru des. Pătrundeam de fapt în inima vechiului regat al șahilor din Shirvan, al căror palat tocmai îl vizitaserăm în Baku. La început șoseaua a fost ca-n palmă, în…
-
Ateshgah & Yanar Dag jurnal caucazian - capitolul 3
Azerbaidjan se laudă c-ar fi patria lui Zarathustra. Până și numele ei ar proveni – prin încâlcite filiere lingvistice ce pornesc din persana veche și limba mezilor – dintr-un vers al cântecelor din Avesta ce pomenea de un loc al „adoratorilor spiritului focului sacru„. După ce-am văzut focul viu din Yanar Dag nici nu mi-a fost greu să cred ipoteza asta. Orașul Baku e amplasat în peninsula Absheron ce intră ca un corn în Marea Caspică iar în prima zi a excursiei prin Caucaz ne-am tot învârtit pe-acolo. Peninsula asta mustește de petrol și gaze naturale de când lumea. O mică scânteie doar și pământul ar putea lua foc. Oamenii ce trăiau…
-
Petroglifele din Qobustan – de vorbă cu strămoșii jurnal caucazian - capitolul 2
Prima din cele două zile petrecute în Azerbaidjan a fost de fapt împărțită în două. Una bucată a fost dedicată orașului Baku și o altă bucată zonelor de interes din împrejurimi. Primul loc în care ne-am dus a fost Parcul Național Qobustan, la a cărui poartă am bătut la 10 fix, taman la deschidere. Parcul acesta se află la aproximativ 50 km sud-vest de Baku și e renumit din mai multe motive. Primul ar fi că aici se găsesc vulcani noroioși. Am înțeles c-ar fi mult mai mari și mai supărați decât cei din Buzău. N-am apucat să-i vizităm din lipsă de timp. Adevărul e că și de-aveam timp nu…
-
Baku jurnal caucazian - capitolul 1
Harababură mai mare ca în Caucaz nu cred să mai existe pe lumea asta. Convențiile politice ale lumii noastre împart regiunea în două părți: Caucazul de Nord, aflat actualmente în cadrul Federației Ruse și Caucazul de Sud unde, după prăbușirea Uniunii Sovietice, au răsărit trei state independente, Azerbaidjan, Armenia și Georgia, acestea din urmă fiind și ținta excursiei noastre. Până acum nimic deosebit. Problema se complică considerabil în momentul în care încerci să înțelegi după ce reguli au ales să trăiască populațiile din zonă. Pe o suprafață comparabilă cu a României ( incluzând partea rusească ) trăiesc abhazi, circasieni, ceceni, inguși, georgieni, armeni, azeri, osetini, greci, kurzi, dagestani, ș.a.m.d. o…
