Au fost două invazii mongole pe pământurile persane. Prima a fost condusă de Ghinghis Han, a început în anul 1219 și a încetat la moartea lui, în 1227. A doua a fost condusă de nepotul său, Hulagu, a început prin anul 1253 și a dus la întemeierea în Iran al unui regat mongol ce s-a numit Il-khan, adică hanatul mic, subordonat celui mare ce pusese stăpânire pe China. Nu a existat prăpăd mai mare pe pământurile persane decât aceste două invazii. Există rapoarte aproape contemporane care povestesc despre distrugerea totală a unor orașe și masacrarea tuturor locuitorilor.
Ilkhanizii au condus Iranul timp de optzeci de ani, din 1260 până în 1340. Controlau un teritoriu vast format din Persia, Irak, părți ale Anatoliei și Azerbaidjan iar capitala și-au stabilit-o în orașul Tabriz. După ce avântul distrugător s-a mai domolit mongolii au trecut la islam pe timpul lui Mahmud Ghazan și au fost cuceriți de cultura și civilizația persană la fel ca și turcii selgiucizi înaintea lor.
O figură pitorească a dinastiei ilkhanide a fost Oljaitu (1304–1316) fratele și succesorul la tron a lui Mahmud Ghazan. A rămas în istorie pentru trei lucruri: 1. A experimentat personal diferite religii, de la creștinism la budism și înapoi la islam, atât cel sunnit cât și cel șiit. Numele său musulman era Mohammad Khodabandeh, sclavul lui Dumnezeu. 2. A cucerit regiunea Gilan, greu accesibilă din cauza barierei muntoase. 3. A transferat capitala de la Tabriz la Soltaniyeh, lângă Zanjan, unde a construit un mausoleu magnific care a supraviețuit până în ziua de azi, cel mai mare monument de arhitectură al întregii perioade mongole. Pe timpul cât a fost șiit hanul a plănuit să transfere în mausoleu rămășițele pământești ale imamului Ali și ale imamului Husein, dar a abandonat ideea după ce imamul Ali i-a ordonat în vis să și-o scoată din cap. În final a transformat clădirea în propriul lui mausoleu.
Din fericire pentru mine, în programul excursiei era trecută și o vizită la mausoleul din Soltaniyeh. Deși l-am găsit plin de schele în interior tot m-a impresionat.
Mausoleul e faimos îndeosebi datorită cupolei acoperită cu țiglă albastră strălucitoare cocoțată deasupra unei clădiri octogonale. Este un dom dublu, la fel ca și cupola pe care urma să o construiască Bruneleschi la Florența peste 100 de ani. Păcat că e în fază de restaurare și nu am putut-o admira și din interior. Parterul clădirii e ocupat de un spațiu deschis destinat ceremoniilor. Călătorul poate vizita două etaje, ce se înfășoară în zidurile clădirii, în jurul spațiului liber de sub cupolă. La primul etaj, ce e interior, sunt balcoane destinate femeilor. Al doilea etaj are camere deschise în exterior și oferă o priveliște frumoasă asupra împrejurimilor. Se spune că aceste săli erau un soi de madrase în care se adunau studenți și profesori pentru a dezbate problemele spinoase ale timpului lor.
Întreaga clădire e bătucită cu tot felul de ornamentații: stucatură, faianță, scriere caligrafică, aranjamente speciale ale cărămizilor. În interior predomină culoarea albastră. Pe culoarele de la etaj apar culorile pământii. O plăcere să caști gura la acele dantelării.
PS. Am mai găsit ceva urme de-ale ilkhanizilor iranieni la Muzeul de arheologie din Teheran. Nu mă pot abține să nu adaug aici fotografii ale unor altare islamice salvate de prin moschei.
Și-acestea fiind zise, i-am data gata și pe mongolii ilkhanizi ai Iranului cu constatarea că n-au făcut doar lucruri rele pe unde au trecut.
Fii primul care comentează