GRECIA – Ελληνική Δημοκρατία
| În cifre | aproximative |
|---|---|
| Suprafață | 55 % din suprafața României |
| Populație | 53 % din populația României |
| Capitala | Atena |
| Limbi oficiale | greacă |
| PIB pe cap de locuitor | 288 % din cel al românului |
| Deviza | Ελευθερία ή θάνατος Elefthería i thánatos Libertate sau moarte |
Pe unde am umblat
Xenos înseamnă în greacă atât străin, cât şi oaspete. Chiar şi înaintea vremurilor lui Homer, ospitalitatea devenise în Grecia un soi de ritual cu nuanţe religioase, ridicat uneori la rang de artă. Grecii au fost cei dintâi „xenofili” ai lumii – adică le plăcea de orice străin prietenos. La celălalt capăt al scalei, „xenofob” înseamnă în greacă: localnic căruia nu-i plac străinii care îi vizitează ţara. În engleză, termenul este mai generic şi se aplică şi călătorului care se teme de străinii care îi ies în cale. (Pentru un grec, ar putea părea puţin straniu, căci, dacă se teme de străini, ce i-a trebuit să mai plece de acasă?)
Dar aşa a făcut până acum şi aşa va face şi în continuare. Prin urmare, trebuie domolite temerile călătorilor xenofobi, care, dacă ar avea vreun cuvânt de spus în această privinţă, ar prefera să se bucure de frumuseţile ţărilor străine fără să fie nevoiţi să-i întâlnească pe locuitorii lor. De vreme ce este un rău inevitabil, simpatia localnicilor trebuie cucerită chiar de la început, lucru destul de simplu, odată ce ştii ce anume le face plăcere. Şi, mare atenţie! În Grecia, evită să te uiţi de sus la orice este legat de Grecia, altfel nu vei ajunge departe. Grecii nu suportă să fie priviţi de sus.
Grecii sunt o întrupare a contradicţiei, ceea ce se reflectă perfect în felul în care se văd ei pe ei. Un grec, vorbind altor greci despre greci, se va plasa într-o poziţie deschis critică, putând să devină de-a dreptul grosolan în descrierea conaţionalilor săi greci. Sentinţele sunt primite de toţi cu semne de încuviinţare din cap, completate apoi cu remarci şi mai dispreţuitoare. Dar orice nefericit de străin care ar avea ideea să facă numai o biată aluzie că grecii, ca popor, nu ar fi „sarea pământului” nu ar trebui să se aştepte la nimic bun. Aceiaşi greci care, cu doar o clipă în urmă, vorbeau cu atât dispreţ chiar despre ei vor sări – ca o tigroaică apărându-şi puiul – preamărind virtuţile greceşti şi acuzându-l de toate păcatele ţării sale – prin comitere ori omisiune – faţă de Grecia, începând din zorii civilizaţiei, sau poate şi dinainte. Grecii sunt dispuşi să-şi recunoască defectele, nu asta e problema, dar contestă oricărui străin dreptul de a le evidenţia. „Când noi construiam Partenonul”, ar putea să sune o replică de-a lor, „voi vă pictaţi în albastru.”
…
Ca să-l cităm pe scriitorul grec Nikos Demou: „Grecul modern, când se uită în oglindă, se vede fie în rolul lui Alexandru cel Mare, fie în al lui Kolocotronis cel mai mare general din Războiul pentru Independenţă al Greciei fie, cel puţin, în rolul lui Aristotel Onassis, niciodată în acela al Karaghiozului personaj dintr-un spectacol de teatru de umbre popular – un soi de Caliban, dar lipsit de maliţie. În realitate, este un Karaghioz care se visează Alexandru cel Mare. Karaghioz cu multe talente şi multe feţe, mereu flămând, care stăpâneşte o singură artă: actoria.”Alexandra Fiada. Ghidul Xenofobului – Grecii . Nemira.
