• 🇳🇵 Nepal,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Pokhara

    Pe când așteptam în Doha îmbarcarea pentru zborul spre Kathmandu s-a nimerit să stau lângă un nepalez american care se întorcea acasă într-o vacanță. Pe lângă curiozități legate de locul din care veneam și de câte ore de zbor am avut de îndurat, aflând că voi fi turist pentru câteva zile în țara lui de baștină mi-a spus că-i musai să mă duc și la Pokhara, că o să-mi placă negreșit. Și uite-așa mi-a sporit așteptările pe care le aveam pentru acest locșor complet necunoscut mie. Am ajuns la Pokhara într-o după-amiază, bătucită bine, izbită și trântită prin autobus din cauza drumurilor proaste și pleoștită zdravăn din cauza ploii insistente…

  • 🇳🇵 Nepal,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Parcul Național Chitwan

    După ce-am dat gata orașele văii Kathmandu am pornit-o vitejește spre sud-vest pentru a ajunge în Parcul Național Chitwan. Urma să ne relaxăm aici vreo două zile și să admirăm natura sălbatică. Cele două zile s-au transformat însă într-una și jumătate pentru că am avut de-a face cu infamul Prithvi Highway și cu mai puțin infamul Muglin – Narayangadh Highway. Susnumitele sunt drumurile ce leagă Kathmandu de Pokhara (primul) și India de Nepal (al doilea). Proaste amândouă, vai de capul lor, am avut nevoie de vreo șase ore ca să parcurgem 200 km. Ne povestea Sharad că Prithvi Highway a fost construit de chinezi prin anii 70-80 dar de-atunci a…

  • 🇧🇹 Bhutan,  🇳🇵 Nepal,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Himalaya de la înălțime

    Cred că marea majoritatea celor care ajung în Nepal sunt cei doritori de excursii montane. Masivul Himalaya, cel mai înalt lanț muntos din lume, se află în cea mai mare parte în granițele Nepalului. Opt dintre cele paisprezece vârfuri mai înalte de opt mii de metri, inclusiv Everestul, sunt situate în această țară, fie în totalitate, fie împărțite cu China sau India. Sincer, mi-ar fi plăcut să fac un trekking mititel, măcar la poalele unuia din uriașii himalayeni dar excursiei noastre i-a lipsit cu totul această componentă sportivă. Pentru a nu rata ocazia de-a vedea Everestul puțintel mai de-aproape m-am străduit ca măcar să-l zăresc din zbor. Ocaziile n-ar fi…

  • 🇳🇵 Nepal,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Bhaktapur

    Ultimul oraș-muzeu-viu pe care l-am vizitat în Nepal a fost Bhaktapur, un mic orășel aflat cam la 13 kilometri depărtare de Kathmandu. Drept să spun eu una n-am sesizat când l-am părăsit pe unul și am intrat în celălalt. Bhaktapur a servit drept capitală a Nepalului în prima jumătate a domniei dinastiei Malla, din secolul al XII-lea până în anul 1482, când Nepalul s-a împărțit în mai multe principate independente. Perioada de aur a orașului, atunci când au fost construite marea majoritate a monumentelor UNESCO de azi, a coincis cu domnia acestei dinastii. În 1769 Bhaktapur a fost atacat și cucerit de Regatul Gorkha aflat în plină expansiune, la fel…

  • 🇳🇵 Nepal,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Lalitpur

    Lalitpur (sau Patan ) este cel de-al doilea oraș-principat din valea Kathmandu pe care l-am vizitat. Acum pare a fi doar o suburbie a metropolei Kathmandu dar pe vremuri era un oraș de sine stătător cu propriul său rege Malla instalat pe tron. Pe lista noastră cu obiective de vizitat au fost câteva temple și nelipsita piață Durbar care mi s-a părut și mai frumoasă decât cea din Kathmandu. Am să-mi amintesc de Patan ca de un oraș al sărbătorilor. Chiar la începutul turului nostru pietonal am dat peste un soi de pom de Crăciun așezat pe un car în mijlocul străzii și multă animație în jurul lui. Sharad ne-a…

  • 🇳🇵 Nepal,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Kathmandu

    Iată-mă ajunsă și în Kathmandu. De la fereastra camerei mele de hotel orașul arăta total neapetisant. Cenușiu, înghesuit și haotic, se întindea nesfârșit până la linia orizontului. Nici măcar de la fereastea autocarului n-a părut mai prietenos. Pe străzi viermuiau o grămadă de mașini și milioane de scutere, după reguli pe care doar ele le știau. Lucrurile nu s-au îmbunătățit nici atunci când m-am transformat în pieton. Cei ce sunt obișnuiți să umble cu nasul pe sus vor avea probleme în Kathmandu, riscă la tot pasul să se împiedice de vreo bordură, să calce în niscaiva mizerie sau să dea într-o groapă. Este o adevărată aventură să treci strada în…

  • 🇳🇵 Nepal,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Nepal

    În această primăvară fost-am într-o excursie ce-a ținut aproape două săptămâni, organizată de DAL Travel, care m-a dus în două țărișoare aflate la poalele Himalayei, Nepal și Bhutan, undeva aproape de acoperișul lumii. Dac-ar fi să mă exprim cu o mai mare exactitate aș putea spune c-am fost de fapt pe șarpantă. A fost o experiență interesantă și pe alocuri spectaculoasă, atât cu bune cât și cu rele. Acum că m-am întors acasă, analizând amprenta pe care mi-a ștampilat-o în suflet, trebuie să mărturisesc că și aceasta escapadă mi-a lăsat un gust dulce-amar, la fel ca toate celelalte organizate de numita agenție la care am participat. Componenta dulce e dată…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Măștile lankeze
    jurnal lankez - epilog

    Stau toate trei în cui, agățate pe perete, colorate și vesele, croite voit să fie înspăimântătoare dar, de fapt, fiind doar simpatice. Așteaptă parcă o mai mare atenție din partea mea, un salut măcar, de bună dimineața, un semn că nu le-am uitat, ceva … Nu se întâmplă prea des minunea asta, cu toate că trec pe lângă ele ori de câte ori ies pe ușă. Ca mai toate suvenirurile adunate pe prin călătorii, măștile lankeze moțăie resemnate, nădăjduind c-o să mă trezesc din reveria monotonă, din vraja cotidiană în care mă complac (cicluri peste cicluri de du-te la lucru, vino de la lucru) și-am să le bag din nou…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Ceai
    jurnal lankez - capitolul 10

    N-aș fi putut pleca din Sri Lanka fără a da cezarului ce-i al cezarului. În cazul de față cezar = ceai, iar dat =  cheltuit bani și umplut bagajul cu tot soiuri de ceaiuri ceyloneze: negre, albe, aurii argintii …  Drept urmare, în ultima zi în care am mai putut face excursii am pornit spre regiunea Nuwara Eliya sau Little England cum i se mai spune ( din pricina frigului și-a ceții de-aici ). Într-un fel excursia asta a fost cea mai puțin satisfăcătoare. Poate mă prinsese oboseala și de aceea mi s-a părut mult prea lungă. N-a ajutat deloc nici faptul c-am petrecut majoritatea timpului în mașină. La sfârșit…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Sinharaja Forest Reserve
    jurnal lankez - capitolul 9

    Miercuri 3 ianuarie. Conform planurilor stabilite înainte de plecarea de-acasă, în acea zi ar fi trebuit să stau locului la hotel, să-mi mai trag sufletul. Dar mai erau atâtea de văzut  în Sri Lanka, o zi la hotel mi se părea c-ar fi fost o zi pierdută de pomană. Așa c-am plecat la drum într-o excursie organizată ad-hoc, de data asta într-o altă rezervație naturală – pădurea tropicală Sinharaja. Partea proastă cu hotărârile inopinate e că nu prea ești pregătit pentru ele. Excursia din Sinharaja presupunea câteva ceasuri de umblat la pas pe cărări din mijloc de codru des așa că s-ar fi cuvenit să mă prezint acolo cu echipament…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Dambulla
    jurnal lankez - capitolul 8

    După ce-am lăsat în urmă Sigiriya ne-am îndreptat spre peșterile din Dambulla aflate nu foarte departe. Prima oprire am făcut-o la margine de drum în fața unui templu modern și a unei dagoba aurite ce-ascundea cine știe ce relicve și bogății. Dar n-am rămas aici pentru mult timp. Priyantha mi-a povestit că din pricina unor certuri dintre venerabilii călugări, accesul la peșterile din Dambulla nu se mai face pe-aici ci de pe un drumeag lateral. Ie te uită, există și aici discordie printre fețele bisericești, nu numai la noi. Am urcat așadar în mașină și-am plecat spre intrarea propriu-zisă. După ce mi-a achitat biletul de intrare ( toate cheltuielile excursiilor…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Sigiriya
    jurnal lankez - capitolul 7

    Marți 2 ianuarie. La 4 dimineața s-a dat startul excursiei ce-avea să mă ducă în Sigiriya și Dambulla, limita nordică pe care am atins-o în Sri Lanka. Cam 200 km de parcurs cu mașina, în aprozimativ 4 ore. Până într-un anumit punct drumul a fost același cu cel pe care l-am făcut spre Kandy, după care am cotit-o spre nord. Intram în zona rezervoarelor construite acum 2000 de ani de regii perioadei de aur a istoriei regatului lankez. Anuradhapura, prima capitală, nu era foarte departe și nici Polonnaruwa, a doua capitală. Din păcate n-am ajuns la nici una din ele ( de data asta ). Intram în zona marilor câmpii…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    O zi de Poya
    jurnal lankez - capitolul 6

    Lui Karoline îi mergea gura ca o morișcă. Ne pescuise din aeroport și acum, în timpul celor două ceasuri cât îi lua minibusului s-ajungă la hotelurile noastre de reședință, ne povestea câte și mai câte. Despre cum e vremea prin Sri Lanka și ce șanse de ploaie aveam, despre excursiile opționale la care ne îndemna să ne înscriem, despre experiențele ei lankeze vechi de câteva luni, de când aterizase și ea la agenția de turism ce ne-avea în grijă pentru un stagiu de-o vară. La un moment dat văd că tresare și ne zice: „A, bine că n-am uitat ! Aveți grijă, în 1 ianuarie aici e zi de Poya…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Udawalawe National Park
    jurnal lankez - capitolul 5

    În ultima zi a anului am plecat în căutare de elefanți sălbatici în Parcul Național UdaWalawe. Startul s-a dat la 5:30 dimineața ( laitmotiv al excursiilor lankeze ), drumul cu mașina a durat trei ore și ceva, întâlnirea cu ghidul specializat pentru safari s-a produs fără întârziere așa că pe la ora 9 eram gata să încep aventura. Am fost îmbarcată într-un jeep ce-avea partea din spate deschisă și înălțată. La început a fost comod, cât a ținut floașterul drumului de pe baraj. După ce-am trecut de porțile parcului însă a început zgâlțâiala. Mi s-a atras atenția c-ar fi bine să-mi pun centura de siguranță să nu zbor de-acolo, oricum…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Balene
    jurnal lankez - capitolul 4

    From space, the planet is blue. From space, the planet is the territory Not of humans, but of the whale. Blue seas cover seven-tenths of the earth’s surface, And are the domain of the largest brain ever created, With a fifty-million-year-old smile. – Heathcote Williams – Din spațiu, planeta e albastră. Din spațiu, planeta nu e teritoriul Omului, ci al balenei. Mări albastre acoperă șapte-zecimi din suprafața pământului, Și sunt domeniul celui mai mare creier creat vreodată, Cu un zâmbet bătrân de cincizeci de milioane de ani. Sri Lanka, deși nu s-ar gândi nimeni că ar fi o țară a superlativelor, se laudă c-ar fi singurul loc din lume unde…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Galle & împrejurimi
    jurnal lankez - capitolul 3

    Vineri 29 decembrie am avut parte de excursia cea mai ușoară. Plecare la ora 8 cu destinația Galle, un oraș aflat în sudul insulei. Din fericire pentru mine, am putut profita de autostrada ce coboară din Colombo de-a lungul coastei până în Galle așa că drumul până la destinație nu a fost greu. Pentru că nu sunt multe de făcut în Galle mai toate firmele ce organizează excursii aici asezonează programul cu cîte ceva. Nici Select Sri Lanka nu s-a lăsat mai prejos. Pe ordinea de zi erau trecute așa: o vizită la un templu budist din apropiere, o vizită la un incubator de broaște țestoase, o mică plimbare cu…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Orfelinatul de elefanți din Pinnawala
    jurnal lankez - capitolul 2

    Pe drumul de întoarcere din Kandy am mai avut de vizitat un obiectiv important, Orfelinatul de elefanți din Pinnawala. După cum îi spune și numele, locul acesta a fost amenajat într-o pădure de cocotieri cu scopul de-a salva de la moarte și de a avea grijă de puii de elefanți rămași fără părinți. La început, în anul 1975 când a fost înființat, erau doar 5 orfani. Acum complexul adăpostește aproape 100 de elefanți mai mari sau mai mici și se laudă că e cel mai vizitat obiectiv turistic din țară. Am ajuns numai bine la destinație, cu vreo 10 minute inainte de a se da startul la hrănirea elefanților. Evenimentul acesta…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Kandy
    jurnal lankez - capitolul 1

    Kalutara, Royal Palms Beach Hotel, joi 28 decembrie ora 5 dimineața. Afară noaptea era încă neagră, mai trebuia să treacă un ceas până să răsară soarele. Dacă eram în București în mod normal dormeam dusă pentru că ar fi fost abia 1:30, puțin trecut de miezul nopții. Dar nu și aici. Aici așteptam nerăbdătoare la recepția hotelului să vină careva de la Select Sri Lanka, firma la care îmi arvunisem escapadele lankeze cu vreo lună înainte de plecare, să mă pescuiască și să pornim în prima din cele 5 excursii de-o zi pentru care bătusem palma. Joi 28 decembrie era ziua în care trebuia să ajung în Kandy. Drept să spun aveam…

  • 🇱🇰 Sri Lanka,  Asia,  Călătorii de-adevăratelea

    Sri Lanka
    jurnal lankez - cuvânt înainte

    Anul acesta Moș Crăciun s-a gândit să-mi facă o surpriză și a scos din sacul lui încăpător un dar pe care mi-l doream de mult timp. O excursie în Sri Lanka. De unde până unde Sri Lanka? În primul rând din pricina unui elefant de lemn, negru abanos și a unor măști colorate cu fețe de păsări-monștri-simpatice-totuși ce-au aterizat printre colecțiile mele de copil. Și-apoi din cauza poveștilor tatei și al unui prieten de-al mamei ce-avuseseră norocul să viziteze acele locuri de poveste. Ce mi-a fost dat să aud atunci mi-a aprins rău de tot imaginația și mi-a înșurubat adânc în suflet dorința de-a pleca într-o călătorie pe-acolo.  Pe tărâmul…