De fapt la început a fost Sumerul, parcă așa am învățat eu la școală în timpul lecțiilor de istorie. Sumeriennii au fost inventatorii scrierii și-ai contabilității, au fost primii care au construit orașe și zigurate, s-au ocupat serios de agricultură și și-au consemnat istoria în scris, trecând astfel omenirea din preistorie în istorie. Dar ce să fac! Sumerul, Ur, Uruk, Babilon erau hăt colea, peste graniță, în Irak. În zilele noastre sudul Mesopotamiei pare să fie un tărâm inaccesibil așa că a trebuit să mă mulțumesc cu Elamul iranian.
În vremurile acelea de început al istoriei Elam-ul a fost un regat antic ce se întindea aproximativ pe același teritoriu pe care îl ocupă azi provincia modernă Khuzestan din sud-vestul Iranului. Istoria lui a fost strâns legată de cea a orașelor dintre Tigru și Eufrat. Din ce-am înțeles eu elamiții erau mai tot timpul la cuțite cu orașele Mesopotamiei, se războiau permanent, își furau zeii unii altora erau cuceriți sau îi cucereau la rândul lor pe stăpânii din Sumer sau Babilon. Din sursele antice răzbesc patru denumiri geografice specifile Elamului: Awan, Anshan, Simash și Susa. Susa a fost capitala regatului, iar în unele surse clasice numele țării este Susiana. Limba vorbită de elamiți nu are nici o legătură cu vreo altă limbă cunoscută. Se pare că după ce au fost bătuți de akadieni elamiții au început să folosească scrierea cuneiformă.
Istoricii împart istoria Elamului în patru părți: perioada proto-elamită ce-a ținut aproximativ între anii 3200 î.Ch – 2700 î.Ch; perioada elamită veche 2700 î.Ch – c. 1500 î.Ch; perioada mijlocie 1500 î.Ch– 1100 î.Ch ce s-a sfârșit odată cu cucerirea Elamului de babilonienii lui Nabucodonosor; și perioada neo-elamită 1100 î.Ch– 540 î.Ch ce s-a sfârșit după ce au fost cuceriți de asirienii lui Asurbanipal, care, la rândul lor, au fost bătuți de mezi și de perși. După anul 540 î.Ch elamiții par a dispărea din istorie, topindu-se în imperiul persan a lui Cirus cel Mare. Fosta lor capitală, Susa, a rămas însă una din capitalele regilor ahemenizi.
Întâlnirea noastră cu această civilzație antică s-a petrecut într-un locșor numit Choga Zambil, într-o seară, puțin înainte de apusul soarelui. Autocarul ne-a debarcat undeva în mijlocul pustietății, departe de drumurile principale. În traducere numele locului ar însemna „movila sub formă de coș” iar la început chiar asta am crezut c-aveam în fața ochilor, o banală movilă de pământ. Abia după ce m-am apropiat mai mult am zărit cărămizile ziguratului. În complex se mai pot vedea rămășițe ale unui palat și ale unor temple.
Conform specialiștilor și tăblițelor înșirate pe traseul vizitatorului ziguratul de la Choga Zambil a fost construit în jurul anului 1250 î.Hr. (în perioada de mijloc așadar) de către un conducător elamit ce se numea Untash-Gal. Complexul ar fi fost dedicat lui Inshushinak, zeul-taur din Susa, ce trebuie să fi sălășluit în vreo statuie cocoțată în vârful lui. O latură a ziguratului măsoară cam 105 metri, n-a fost o problemă să-i dăm un ocol, iar înălțimea actuală, de vreo 24 metri, e cam jumătate din înălțimea lui inițială. Ni s-a atras atenția asupra unor ușoare urme de teracotă albastră și verde ce se zăreau cu greu pe unele cărămizi, semn că pe vremuri fațada ar fi fost mult mai frumoasă. Înduioșătoare au fost și urmele de tălpi umane și de animale, rămase întipărite pe cărămizi din timpurile în care s-a construit ziguratul.
Impresionantă construcție, sper să fi folosit și la altceva, nu doar pentru a-i oferi găzduire zeului Inshushinak. Mi-ar fi plăcut să aflu că pe vremuri era înțesat de lume , oameni ce se adunau aici ca într-o agoră pentru a afla știrile orașului sau pentru a vinde una-alta. Până s-or inventa călătoriile înapoi în timp va trebui să ne folosim imaginația pentru a da viață acestor ruine părăsite.
Fii primul care comentează