🇦🇹 Austria

AUSTRIA – Republik Österreich 

Pe unde am umblat

În Austria a curs multă cerneală referitor la dureroasa temă a indentităţii naţionale. Chiar există? Ar trebui să existe? Se amplifică sau se restrânge? Îi aparţine doar trecutului sau va ieşi la suprafaţă cândva, în viitor? Ipohondrii se plâng de bolile lor; pe austrieci îi preocupă identitatea. Identitatea austriacă stă suspendată undeva, între istoria imperiului şi loialităţile parohiale. „În alte ţări, scrie un istoric englez, dinastiile constituie episoade din istoria popoarelor; în Imperiul Habsburgic, popoarele reprezintă complicaţii în istoria dinastiei.” Republica Austriacă nu s-a născut decât în 1918, după ce popoarele care formau Imperiul Austro-Ungar şi-au câştigat independenţa; după cum se exprima destul de brutal Clemenceau: L’Autriche, c’est ce qui reste, adică Austria este ceea ce mai rămâne.
…
Austria este împărţită în nouă Länder (provincii federale), care se consideră „austriece”, mai ales când este vorba să emită pretenţii la cota alocată din bugetul federal. În altă ordine de idei, ele sunt sfidător carinthiană, burgenlandiană sau styriană (de exemplu, când li se cere să contribuie la distribuirea naţională a solicitanţilor de azil sau a refugiaţilor). Este adevărat, locuitorii din Salzburg şi-au exprimat odată dorinţa arzătoare de a deveni parte a Germaniei, iar Vorarlber-ul a încercat să se furişeze spre Elveţia; acum însă, toată lumea a decis să se aşeze la locul său şi să fie austriacă. Sau măcar să nu fie altceva. „Austria, scria un pamfletar anonim în 1841, este un nume pur imaginar.” Mai mult, afirmă istoricul Roman Sandgruber, termenul este oricum o amestecătură filologică, deoarece rădăcina germană austr înseamnă „est”, în timp ce latinescul auster nu poate însemna decât „sud”. De fapt, Austria nu vrea să fie considerată un teritoriu răsăritean (e şi-aşa destul de rău că cehii au aşezat, cu viclenie, Praga la vest de Viena), dar şi mai puţin doreşte să fie percepută ca fiind o parte a Europei de Sud sau de Sud-Est (e şi-aşa suficient de aproape de temuţii Balcani, mulţumesc foarte mult). Orice austriac care se respectă îţi va spune că e din Europa Centrală, considerându-se locuitor al teritoriului care a fost odată inima spirituală şi politică a Europei Centrale. Din nefericire, nu ştie nimeni unde este sau a fost cu adevărat „Europa Centrală” (deşi geografii susţin că centrul geografic real al continentului este situat în vecinătatea Minsk-ului, afirmaţie care enervează pe toată lumea, mai puţin pe locuitorii din Belarus).

Amplasarea reprezintă aproape o obsesie pentru austrieci deoarece, după cum explică Sandgruber, „Forţa Austriei vine, în mare, din ideea de mijloc, de centru, de compromis şi manifestă o pasiune aproape narcisistă pentru calea de mijloc şi nivelarea extremelor”. Dar complexitatea geografică nu e nimic faţă de complexitatea psihologiei austriacului. Un protestant din Tirol poate trăi foarte bine într-o realitate istorică paralelă cu un catolic din Austria Inferioară, în timp ce un vienez de origine slavă, aflat la a doua generaţie, nu are nimic în comun cu un carinthian de descendenţă germană care mai visează şi acum la „Germania Mare”.

Când celebrul om din Epoca de Piatră (poreclit Ötzi) a scos capul dintr-un gheţar, în 1991, italienii au declarat că e unul de-al lor. O comisie de savanţi a stabilit că stătuse culcat, totuşi, puţin dincolo de graniţa austriacă, doar cu un metru sau doi, iar un reporter a întrebat sarcastic de ce „nu s-au uitat pur şi simplu în paşaportul lui”. Morala poveştii este următoarea: chiar şi omul-gheţurilor, după atâţia ani de depozitare la rece, este la fel de confuz în ce priveşte propria origine.

Louis James. Ghidul Xenofobului – Austriecii – Nemira