Deși am admirat fără rezerve eficiența cu care se desfășurau lucrurile în Tokyo, orașul în sine nu mi-a plăcut cine știe ce. Am dat și peste zone în care părea că cineva se preocupase de estetica arhitecturală a orașului dar în general lucrurile se îndreaptau doar spre un pragmatism cât se poate de frust. În schimb parcurile … au fost o încântare. Unul care mi-a plăcut în mod deosebit, chiar dacă am vizitat doar o bucățică din el, a fost parcul Yoyogi ce seamănă mai mult cu o pădurice răsărită în mijloc de oraș. Am ajuns în parcul Yoyogi pentru că aveam pe listă o vizită la Altarul Meiji ce-a…

Ploaie, ploaie și iar ploaie. Am avut parte de ea cât să ne săturăm pentru un an întreg la Miyajima. Poate ar fi trebuit să ne considerăm norocoși, cine știe! Zeul mării și-al furtunilor o fi fost prin preajmă – insula asta îi aparține de când lumea – și probabil moțăia într-o pădure, pe o plajă, printr-un templu … Bine măcar că nu era furios și nu ne-a măturat de-acolo cu un taifun năpraznic. Zic asta pentru că Susanoo ( ăsta-i numele japonez a lui Poseidon ) are renumele de-a fi extrem de țâfnos. Se ia la ceartă cu lumea din te miri ce pricini obscure. Cândva demult, pe la începutul timpurilor,…

Pe muntele Koyasan am descoperit o lume cu totul și cu totul străină mie, despre care nici cu gândul nu gândeam c-ar exista pe pământ. O lume discretă, liniștită, misterioasă chiar, ascunsă în mănăstiri străvechi construite la poalele unei păduri de cedri seculari. O lume ce s-a întrupat din gândul și voința unui înțelept pe nume Kūkai, cu mai bine de 1200 de ani în urmă. Despre călugărul Kūkai Cronicile japoneze și legendele amintesc de Kūkai ca despre un om deosebit. A fost deopotrivă un învățat, un poet, un pictor, un caligraf excepțional. A scris un tratat în care compara doctrinele confucianiste, daoiste cu cele budiste dând întâietate acestora din urmă. Pentru…

Cât timp am stat în Koyasan am fost taman ca și măgarul lui Buridan, salivând lângă căpițele de fân în mijlocul cărora aterizasem și încercând să mă hotărăsc care ar fi mai apetisantă. Tare-aș mai fi vrut să explorez tot satul, așa la întâmplare, să-i descopăr ungherele, cine știe ce locșor de poveste mă aștepta la următoarea intersecție. M-ar fi tentat la fel de mult să iau la puricat harta pescuită în stația funicularului, și cu ea în față să-mi fac un plan de bătaie temeinic și inteligent: să pricep care-ar fi obiectivele cele mai importante de vizitat, să stabilesc care mi-ar fi prioritățile și abia apoi să mă apuc…

Duminică 22 aprilie pe la prânz am părăsit Kyoto, nu fără oareșicare regrete pentru că ar mai fi fost multe de văzut, și-am plecat mai departe spre Koyasan. Drumul până la destinație ne-a luat câteva ceasuri bune. Într-o primă etapă am plecat cu trenul spre Osaka, unde ne-am învârtit nițel prin cartierele ei subterane și-am luat masa. Apoi am luat un alt tren, linia Namba – Hashimoto, care ne-a purtat spre sud, intrând într-o mica peninsulă muntoasă ce-și scoate nasul din Honshu, insula mare a Japoniei. Din fericire pentru noi, n-a trebuit să cărăm și valizele după noi. Japonezii ăștia, chițibușari cum sunt ei, s-au gândit la călătorii veniți de…

Duminică, 22 aprilie a fost ziua în care ne-am luat rămas bun de la Kyoto. Nu am făcut-o cu bruschețe, n-ar fi fost politicos după ce-am petrecut clipe atât de frumoase aici, am plecat abia după ce-am făcut o scurtă vizită altarului shinto Heianjingu. Chiar dacă nu e vechi de sute de ani, chiar dacă nu e la fel de spectaculos ca alte temple din Kyoto, Heianjingu merită atenție, măcar pentru povestea nașterii sale. Heianjingu e o reproducere la scară mai mică a celui dintâi Palat Imperial (Daigoku-den) construit aici în anul 794. Prima construcție datează de la sfârșitul secolului al 19-lea, dar altarul de astăzi a fost ridicat în anul…

După-amiaza zilei de 21 aprilie ne-a prins colindând prin Nara. Am ajuns aici pe la prânz, pe aceași linie de tren regional pe care porniserăm din Kyoto dimineața și de pe care coborâserăm pentru a face incursiunea de la altarul Fushimi Inari Taisha. În Japonia trenurile circulă des și cu mare punctualitate așa că poți să te bazezi cu încredere pe ele când planifici o excursie. Zici c-ar fi niște linii de metrou. După o altă pauză ( de masă de data asta ) am continuat drumul început la gară, de-a lungul străzii Sanjodori, pătrunzând încet-încet în zona de interes turistic a orașului și, totodată, în poveștile lui. Prima poveste –…

Sâmbătă, 21 aprilie pe la 8:30 dimineața. O nouă zi se întindea în fața noastră, la fel de senină și frumoasă ca precedenta, dar imaculată încă precum o foaie albă de hârtie pe care nu era scris nici un gând. Planurile zilei nu erau atât de ambițioase ca cele de ieri, lista cu obiective de vizitat era mult mai scurtă. Pentru a o bifa însă trebuia să luăm trenul către Nara, o altă fostă capitală a Japoniei, aflată la sud de Kyoto la o oră distanță cu trenul. Și pentru că ziua era lungă, aveam în program un popas de câteva ceasuri pe Inari-san, muntele zeiței Inari din sudul Kyoto-ului,…