Din vremea turcilor stăpâni pe oi albe și oi negre
Jurnal iranian II - Capitolul 6

De data aceasta călătoria noastră în Iran a început din Tabriz. Am ajuns aici după un zbor de noapte ce-a durat vreo patru ore și o escală de vre-un ceas și ceva la Istanbul. Zău că n-aveam nici un chef de turism după o noapte nedormită și hârșâieli prin aeroporturi. Dar a fost musai pentru că Tabrizului i s-a repartizat doar o zi din cele paisprezece cât a ținut întreaga excursie. Așadar am fost cam năucă în acea primă zi. M-am deșteptat abia în fața Moscheii Albastre la auzul explicațiilor ce pomeneau de Oile Albe și Oile Negre. Un clopoțel a început să-mi zbârnâie în cap … parcă mai auzisem pe undeva de triburile astea turcești … pe vremea când mă pasiona nespus istoria lui Ștefan cel Mare … sau cea a figurilor bizantine ale lui Charles Diehl … sau și una și alta.

Moscheea Albastră

Moscheea Albastră din Tabriz a fost construită la ordinul lui Șah Jahan (nici o legătură cu mogulii din India), conducător al tribului Kara Koyunlu, adică a Oilor Negre. Se știe însă că tribul Oilor Negre era dușmanul de moartre a tribului Oilor Albe, adică Ak Koyunlu. Șahul Jahan a fost înfrânt în luptă și înlăturat de la putere de Uzun Hassan, adică Hasan cel Lung, conducătorul Oilor Albe. De-aici încolo nici că mi-a mai păsat de ce-mi povestea Ehsan despre moschee, mintea mea a început să scormonească prin sertare demult închise pentru a scoate de-acolo povestea lui Hasan cel Lung.

Uzun Hassan a fost la un moment dat cel mai aprig dușman a lui Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, sultanul Imperiului Otoman. Una dintre soțiile sale a fost o preafrumoasă prințesă bizantină, fiică a unui (mini)împărat din dinastia Comnen ce stăpânea Trebizonda. Theodora Megale Comnen, cunoscută în istorie mai degrabă sub numele de Despina Khatun, n-a fost doar frumoasă ci și deșteaptă. Și-a bătut bărbatul la cap să pornească la război împotriva lui Mehmet în idea că va mai putea salva ceva din gloria apusă a strămoșilor săi bizantini. Planurile i-au dat greș. Trebizonda a fost cucerită în anul 1461 iar Uzun Hassan a mâncat bătaie de la Mehmet al II-lea în anul 1473. Deși nu a fost înlăturat de la putere, atât el cât și urmașii lui direcți continând să stăpânească Tabrizul câțiva ani buni de atunci încolo, Uzun Hassan n-a mai îndrăznit să cârcotească împotriva turcilor otomani. A murit în patul lui în anul 1478.

Ștefan cel Mare intră și el în această poveste deoarece s-a aliat oarecum cu Uzun Hasan împotriva dușmanului comun, otomanii. Un sol de-al Oilor Albe a trecut pe la Suceava în drum spre Cracovia să mijlocească ajutoare militare împotriva lui Mehmet. Venețienii tulburau de ceva timp apele promițând marea cu sarea în cazul în care Mehmet ar fi fost atacat din mai multe părți. La momentul decisiv însă Uzun Hasan a fost lăsat baltă și a fost înfrânt. După unele păreri doar Ștefan cel Mare l-a zgândărit nițel pe sultan, înlocuindu-l pe tronul Țării Românești pe Radu cel Frumos, vasalul prea-plecat al turcilor, cu oameni de-ai lui. Pe termen lung nici lui Ștefan nu i-a reușit mare lucru, tot a fost nevoit să plătească tribut ca să fie lăsat în pace. S-a ales însă cu o soție frumoasă, Maria Voichița, care îi va sta alături pentru restul vieții și avea să-i dăruiască moștenitori.

Să revin însă la Moscheea Albastră din Tabriz. După dispariția de la putere a Oilor Negre lucrările au continuat și sub noii stăpâni. A fost terminată abia în timpul domniei lui Yaqub bin Uzun Hasan. Trebuie să fi fost foarte frumoasă în perioada ei de glorie. Probabil semăna mult cu moscheile și madrasele Samarkandului, împodobită și pe dinafară și pe dinăuntru cu plăci de faianță albastră. Soarta n-a fost prea îngăduitoare cu ea. A ajuns repede în ruine datorită numeroaselor cutremure ce au loc în această zonă. Ceea ce vedem noi astăzi e o reconstrucție din secolul al XX-lea.

Poate că în secolul XXI vor reapărea și placajele exterioare cu faianță colorată

Ca să ne facem o idee

Palatul Municipalității din Tabriz

Moscheea Albastră n-a fost singurul nostru obiectiv din Tabriz am făcut un scurt popas și la micul muzeu găzduit în fosta primărie a orașului. Am reținut de aici doar sala în care erau expuse câteva covoare măiastre. Persanele acestea au o vechime de aproximativ 110 ani și sunt unele dintre cele mai mari din Iran. Sunt prezentate ca făcând parte dintr-o familie. Mama covor e întinsă pe jos și are cam 111 metri patrați. Pe pereții laterali sunt agățate trei covoare fiice și trei covoare fii. Sunt impresionante toate, cu modele complicate și culori frumoase.

Am făcut o plimbărică și prin Bazarul din Tabriz, renumit prin vechimea și frumusețea lui.  Plimbărica a fost însă în pas alergător așa că nu am savurat deloc experiența.

Am să închei povestea asta amintind-o din nou pe Despina Khatun. Una din fiicele ei cu Uzun Hasan va fi într-un fel responsabilă cu soarta iranienilor pentru câteva sute de ani. Se numea Marta, sau mai bine zis Halima, și a fost soția Șeicului Haydar, șeful ordinului sufi Safaviyya înființat în secolul al 14-le de un mistic de origine kurdă. Ițele isoriei au făcut ca fiul ei, Ismail, să fie întemeietorul următoarei dinastii ce-avea să conducă Iranul, safavizii.

Despre AncaHM Articolele 615
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

1 Trackback / Pingback

  1. Din vremea safavizilor - Ulițarnica %

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.