Am fost și pe la alte morminte nu doar pe la mausolee de imami și ayatollahi. Pare-se că iranienii își cinstesc înaintașii celebrii și construiesc în cinstea lor monumente impresionante. Am impresia că obiceiul acesta nu e nici măcar o modă nouă, apărută o data cu deșteptarea mândriilor naționaliste, ci e un obicei ce se practică de când lumea și pământul. În timpul periplului nostru partea leului într-ale mormintelor a fost luată de poeți dar s-a strecurat printre ei și un medic-filozof faimos.
Hamedan – La mormântul lui Avicena
Am găsit mormântul lui Avicenna, Ibn Sina pe numele lui persan, în mijlocul unui parc din Hamadan. Deși vizita a fost cam scurtă am apucat să admirăm o piatră de mormânt aflată sub un impresionant turn, să vizităm un mic muzeu dedicat celui mai renumit medic al evului mediu, ba am căscat gura și la câteva tomuri scrise în persană. Să fi fost vestitul lui Canon … să fi fost și alte scrieri de-ale lui … să fi fost doar cărți care să-l pomenescă … nu mai țin minte, cred că un pic din fiecare. În jurul mormântului, în cele câteva schițe agățate pe pereți erau povestite câteva evenimente importante din viața lui Avicenna.
Hamedan – La mormântul lui Baba Taher
Tot în Hamadan am vizitat mormântul unui mare poet persan, Baba Taher, ce-a trăit prin jurul anului 1000 al erei noastre creștinești. E așezat tot în mijlocul unui părculeț iar deasupra lui de înalță un ditamai monumentul. În jurul pietrei de mormânt am găsit de data aceasta plăci de marmură inscripționate cu vreo două dintre cele mai faimoase poezii scrise de el. Din fericire, Ehsan nu s-a dat în lături să ni le citească în farsi și să ni le traducă în engleză. Până să ajungă în română și-au pierdut o grămadă din farmec. Abia ajunsă acasă am putut lipi de amintirile acestea traduceri mai de doamne ajută.
Inima, de dorul tău, de mult simt cum s-a frânt.
Pernă mi-este piatra și culcuș mi-acest pământ.
Singuru-mi păcat e dragostea ce Ți-o port.
Nu trec toți ce Te-adoră prin acest frământ?
Îndrăgindu-te, simt inima cum mi se strânge.
Genele mise bat și iar încep a plânge.
Inima îndrăgostitului e-un ciot abia tăiat:
la un capăt arde și din altu-i curge sânge.
Cum nici o casă nu-i a mea – la cine să mă duc?
Cum n-am nimica în boccea – la cine să mă duc?
Gonit de toți, spre Tine-acum mă-ndrept.
De-o să m-alungi din poarta Ta – la cine să mă duc?
La sfârșitul vizitei am fost avertizați că nu ar fi deloc înțelept din partea noastră să ne mărginim la sensul evident al cuvintelor, ce păreau a construi poezii de dragoste obișnuite, că ar trebui să ținem seama de faptul că Baba Taher a fost un derviș iar rubaiatele și catrenele lui ar trebui citite în cheia iubirii și cunoașterii sufite. Cine o cunoaște … cine nu, să se pună pe învățat.
Shiraz – La mormintele lui Saadi și al lui Hafez
Despre mormintele celor doi corifei ai poeziei persane, Saadi și Hafez, găsite la Shiraz, n-am să mai povestesc nimic aici, pentru că am făcut-o data trecută. O să înșir doar vreo două fotografii, pentru aducere aminte.
Se spune că pentru a te îndrăgosti de poezia persană, trebuie să înveți limba persană. Grea misiune, aproape imposibila după mintea mea, mie uneia mi s-a părut a fi o limbă tare complicată. În plus, ca o limbă a poeziei ce se respectă, învăluie și dezvăluie o lume și o cultură nu întrutotul familiară și cunoscută nouă, cei crescuți la margine de Europă. Cum am putea noi oare să-i apreciem melodicitatea, să-i deslușim toate sensurile, să-i înțelegem aluziile?
Fii primul care comentează