Ziua am încheiat-o în Orléans, orașul alb al Ioanei d’Arc. Am ajuns spre seară dar tot am avut timp ca, după cazare, să trag o raită prin oraș. Aveam de gând să-l descopăr în ritmul meu, departe de grup și de explicații. Plimbarea aceea de seară a fost în același timp și o introducere și stabilirea unui plan de bătaie. Renumele orașului îndemna la așa ceva. Ioana d’Arc a fost un soi de miracol francez, dacă poate exista așa ceva, a apărut de nicăieri și a salvat coroana. A cucerit Orléans în 1429, când regele Carol al VII-lea șovăia, cu un curaj și o siguranță cum numai la 17 ani…

Am plecat din Cahors spre Limoges a doua zi de dimineață. Drumul a fost lung și plictisitor dar mi-a dat răgaz să-mi refac puterile, destul de zdrențuite după ziua precedentă și maratonul neîmplinit prin satele Perigordului. Destinația îmi era complet necunoscută. Într-un fel așa a și rămas pentru că am poposit în oraș doar câteva ceasuri. Augustoritum-ul roman, întemeiat în epoca lui Augustus, mi-a rămas complet inaccesibil, habar nu am dacă se mai pot zări rămășițe de-ale lui prin orașul actual. Evul Mediu mi-a apărut doar sub forma unei denumiri de gară. În acele vremuri, abația benedictină Saint-Martial a fost unul dintre cele mai influente centre monastice din vestul Europei,…

Am ajuns în Sarlat-la-Canéda pe înserat și prima senzație pe care am avut-o a fost că orașul ne primește într-una dintre cele mai frumoase haine ale lui dar că noi nu aveam timp să o privim cu adevărat. Sarlat e un loc care ar fi merita atenția noastră o zi întreagă dar noi am avut la dispoziție doar câteva zeci de minute. Sarlat se află în Périgord Noir în departamentul Dordogne și este unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale din Franța. Piatra galben aurie și acoperișurile de ardezie dau o unitate calmă centrului istoric restaurat exemplar în anii 1960 după Legea Malraux privind protejarea patrimoniului. Străzile sunt înguste…

După Saint-Cirq-Lapopie, unde frumusețea părea ținută sub un clopot de sticlă, am plecat spre Cahors, unde am și ajuns devreme. Doar că, înainte de-a ne instala comod la hotel sau de a ne plimba lejer prin oraș, trebuia să ajungem într-un sătuc din apropiere, în Douelle, unde aveam arvunită o degustare de vinuri. Și aici ne-am împotmolit în proverbul … socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. La doi pași de sat am dat peste barierele drumarilor care închiseseră traseul cunoscut de GPS-ul șoferului nostru sloven. Ca să ajungem totuși la vin, a trebuit să ocolim jumătate de provincie, să ne avântăm pe un pod șubred, unde…

După ce-am părăsit Carcassonne, periplul nostru prin Franța medievală a continuat cu Albi, un oraș ce-a dat denumirea unei cruciade luptate nu în Levantul îndepărtat și în curtea vecinilor. Cruciada împotriva albigensilor, adică a celor din Albi, a reprezentat de fapt cucerirea Occitaniei de către regatul Franței, sub pretextul eradicării ereziei catare. Câte ceva despre catari Sub denumirea aceasta de catari se ascunde o mișcare religioasă aparte apărută în sudul Franței prin secolele XII–XIII pe vremea marilor proteste împotriva bisericii catolice extrem de bogate și dominatoare. Tot pe atunci Europa descoperea predicile franciscanilor și argumentele dominicanilor și, cu puțin noroc, catarii ar fi putut deveni un alt ordin catolic. I-a…

Am plecat din Bordeaux a doua zi dimineața, la o ora când orașul părea că nu se dezmeticise încă bine din somn. Am luat-o în sus pe Garonne, spre inima Languedocului, un soi de terra incognita pentru mine. Destinația acelei zile era Carcassonne, inima sensibilă și medievală a Languedocului, unde trebuia să ajungem după-amiza. Pînă acolo însă urma să facem un popas scurt în inima modernă, vie și vibrantă a acestei regiuni, în Toulouse. Din păcate, pauza aceasta de dezmorțire a fost mult prea scurtă și mi-a lipsit foarte mult un Alexandre care să ne explice una alta despre actuala capitală a Languedocului. Toulouse este în zilele noastre unul dintre…

 Iată-mă din nou în Bordeaux, după aproape zece ani. Data trecută am avut la dispoziție tot cam o zi întreagă pentru a-l cunoaște, ca și acum, dar atunci am rătăcit singură, în tăcere, fascinată de fluviu și de silueta orașului ce se întindea plat de-a lungul lui. M-a fermecat Garonna cu apele ei când învolburate când tihnite, malurile ei largi și profilul orașului care se pierdea în spații imense, asemănător cu Sankt Petersburg. Privit de pe chei, Bordeaux părea născut din apă, rafinat și ușor melancolic. De data aceasta, sarea și piperul vizitei s-a numit Alexandre, ghidul nostru local, gascon veritabil, poate o rudă îndepărtată a lui d’Artagnan măcar în…

Din Tours am pornit-o spre sud, prin străvechea Aquitanie, mereu în căutarea unor urme medievale, pentru a fi consecvenți cu numele excursiei noastre. Pe măsură ce coboram, peisajul se îmblânzea, iar aerul devenea mai cald și mai luminos. Nu intram doar într-o altă regiune, ci într-o altă lume – cea a ducilor de Aquitania, a trubadurilor și a curților cavalerești, acele cours d’amour care, se spune, au lăsat Franței moștenire politețea și rafinamentul, poate chiar fandoseala. Despre istoria Aquitaniei Despre istoria feudală a Aquitaniei nu am știut mare lucru înainte de plecarea în excursie. Doar ceva vag, legat de războiul de 100 de ani ce a dus la prăbușirea ducatului…

Am rămas datoare cu o poveste despre orașul Tours. În planul inițial al excursiei noastre, acela propus la înscriere, figurau două nopți dormite în Tours. M-am bucurat când am văzut asta. Mi-am și făcut planuri ca în ziua dedicată unor castele de pe Loara, să mă desprind de grup și să stau în Tours de dimineață până seara. Aș fi avut niște muzee de văzut și m-aș fi bucurat de o pauză în programul nostru agitat. Dar n-a fost să fie. Până să se facă efectiv excursia, cazarea s-a mutat în Amboise. Aș fi putut, desigur, să rămân înțepenită în planul meu inițial, o zi întreagă dedicată orașului Tours, să…