despre Africa…
Continentul este prea mare pentru a fi descris. Este un adevărat ocean, o planetă diferită, un cosmos pitoresc și imens de bogat. Doar din prea mare comoditate și simplificând la maxim, am putea spune „Africa”. În realitate, cu excepția denumirii geografice, Africa nu există.
…
În această junglă, printre palmieri, tufe și liane, omul alb este un soi de intrus nepotrivit, bizar. Palid, slab, cu cămașa udă de sudoare, cu părul lipit pe cap, este chinuit în continuu de sete. Se simte impotent, melancolic. Este mereu temător, tot ce mișcă îl umple de frică, de teroare: țânțarii, amoebele, scorpionii, șerpii …
Cu puterea, grația și rezistența lor, indigenii însă se mișcă în mod natural, liber, într-un ritm determinat de climă și tradiție, oarecum languros, fără grabă, știind că oricum nu se poate realiza totul în viață și, în plus, dacă ar face-o totuși, ce-ar mai rămâne de făcut pentru alții?
…
Lumea spirituală a „africanului” (dacă se poate folosi acest termen în ciuda simplificării lui grosolane) este bogată și complexă, iar viața sa interioară este pătrunsă de o religiozitate profundă. El crede în coexistența a trei lumi diferite, dar legate între ele. Prima este lumea care ne înconjoară, realitatea palpabilă și vizibilă, compusă din oameni vii, animale și plante, precum și obiecte neînsuflețite: pietre, apă, aer. A doua este lumea strămoșilor, a celor care au murit înainte de noi, dar care parcă n-au murit de tot și nu în mod absolut. Într-adevăr, într-un sens metafizic, strămoșii continuă să existe și sunt chiar capabili să participe la viața noastră, să o influențeze, să o modeleze. De aceea, pentru a avea o viață implinită, menținerea unor relații bune cu strămoșii este o condiție obligatorie. Cea de-a treia lume este împărăția bogată a spiritelor – entități care există independent, dar care sunt prezente totuși, în același timp, în fiecare ființă, în fiecare obiect, în orice și peste tot.
…
Africanii înțeleg timpul diferit. În cazul lor este un concept mult mai slab, mai deschis, elastic, subiectiv. Omul influențează timpul, forma, cursul și ritmul lui (omul acționează, desigur, cu consimțământul zeilor și strămoșilor). Timpul poate fi o creație directă a omului, deoarece timpul se manifestă prin evenimente iar dacă un eveniment are loc sau nu depinde, la urma urmei, doar de om. Dacă două armate nu se angajează într-o bătălie, atunci acea bătălie nu va avea loc (cu alte cuvinte, timpul nu și-ar fi dezvăluit prezența, nu va fi născut). Timpul apare ca urmare a acțiunilor noastre și dispare atunci când îl neglijăm sau îl ignorăm. Este ceva care prinde viață sub influența noastră, dar care cade într-o stare de hibernare, chiar și de inexistență, dacă nu ne îndreptăm energia spre el. Este o esență subordonată, pasivă și, cel mai important lucru, una dependentă de om…
Africanii cred că prin lume circulă o energie misterioasă , ce se prelinge și curge mereu, și care, dacă se va apropia de noi, ne va umple și ne va da puterea de a pune timpul în mișcare. Ceva va începe să se întâmple. Dar, până să se petreacă una ca asta, trebuie să aștepți; orice alt comportament este delirant și donquijotesc.
Ryszard Kapuscinski, The Shadow of the Sun
