🇪🇬 Egipt
Unde esența
nu a fost schimbată de stăpâni.
Civilizațiile au venit,
au construit,
au plecat.
Nilul a rămas
și a ținut loc de axă.
Egiptul nu e suma a ce-a trecut peste el,
ci ceea ce a rezistat
la toate acestea.
Din aproape în aproape
Sharm el Sheikh
Am fost în Sharm el Sheikh în urmă cu câțiva ani. Am vrut să mă duc la Marea Roșie pentru a vedea pe viu cum arată o mare tropicală plină cu…
Cairo – orașul islamic jurnal egiptean - capitolul 1
Am ajuns în Cairo dis de dimineață după un zbor direct din București, de noapte, ce-a durat cam două ore și jumătare. Nici nu ne-am dezmeticit prea bine după cazarea…
Cairo – orașul copților Jurnal egiptean - capitolul 2
În prima zi a excursiei noastre egiptene, după ce-am bifat câteva din obiectivele islamice ale orașului am fost întrebați dacă n-am vrea să descoperim și cartierul copt. Vrem, cum să…
Giza & NMEC Jurnal egiptean - capitolul 3
Omului îi e frică de timp iar timpului de piramide. – proverb arab Marea Piramidă de la Giza marchează zenitul regalității în Egiptul antic și apogeul unei tendințe universal valabile…
Sakara și Memphis Jurnal egiptean - capitolul 4
Prima piramidă a Egiptului a fost o realizare atât de extraordinară, încât numele lui Djoser a fost evidențiat cu cerneală roșie în listele ulterioare ale regilor; iar o inscripție gravată…
Aswan Jurnal egiptean - capitolul 5
Aswan este un oraș situat în sudul Egiptului, la aproape 1000km depărtare de Cairo. În antichitate se numea Swenett și marca granița Regatului de Sus cu Nubia. E așezat în…
Templul Philae Jurnal egiptean - capitolul 6
În timpul petrecut la Aswan am făcut o vizită și templului Philae, situat pe o insulă aflată în rezervorul barajului vechi, acum între cele două baraje de pe Nil. Locația…
Abu Simbel Jurnal egiptean - capitolul 7
Nicăieri nu este mai bine pus în evidență gustul lui Ramses pentru teatru și pentru auto-proslăvire decât în Templul lui Ramses-cel-iubit-de-Amun (modernul Abu Simbel) din Nubia de jos. Fațada stâncoasă…
Pe Nil în jos Jurnal egiptean - capitolul 8
Egiptul este un dar al Nilului. – Herodot Urmându-și cursul prin deșertul nesfârșit, apele strălucitoare și albastre ale Nilului, străjuite de maluri verzi luxuriante, formează o „oază liniară”, o fâșie…
Templul de la Kom Ombo Jurnal egiptean - capitolul 9
Spre seară am ajuns la Templul din Kom Ombo, construit pe un promontoriu de pe malul Nilului. La data călătoriei noastre seara în Egipt nu se lăsa la ore târzii,…
Templul din Edfu Jurnal egiptean - capitolul 10
În ziua de 23 august 237 î.Hr., Ptolemeu și Berenike au condus ceremonia de întemeiere a templului, efectuând vechiul ritual al Întinderii Sforii pentru a se asigura că a fost…
Templul de la Luxor Jurnal egiptean - capitolul 11
Basoreliefurile ce decorează colonada monumentală a lui Amenhotep sunt cheia ce ne ajută să descifrăm adevărata semnificație a templului. Ele povestesc despre cea mai importantă sărbătoare ce se desfășura la…
Luxor – Cu balonul pe malul de vest al Nilului Jurnal egiptean - capitolul 12
De când cu excursia în Cappadocia am constatat că-mi place să zbor cu balonul. Îmi place plutirea aceea lină, nici prea aproape dar nici prea departe de pământ, numai bună…
Luxor – Malul de Vest și Valea Regilor Jurnal egiptean - capitolul 13
Osiris este ieri și Ra este mâine, Ieri îmi aparține iar pe mâine îl știu deja. *** La fel ca și Ra, trăiesc după moarte, zi după zi, Așa cum…
Luxor – Templul Karnak Jurnal egiptean - capitolul 14
Templul Karnak deținea un rol central în planul lui Hatshepsut de a crea un drum pe care puteau fi purtate, într-o solemnă procesiune anuală, statuile zeilor ce erau așezate pe…
Hurghada Jurnal egiptean - capitolul 15
Am așteptat cu oareșicare nerăbdare să ajung în Hurghada deoarece îmi aduceam aminte cu încântare experiența avută la Sharm-el-Sheikh de-acu o sută de ani. Mi-am cărat echipamentul de snorkeling de-acasă…















