Cabinetul de curiozități
Un cabinet de curiozități era pe vremuri o colecție privată de obiecte rare, ciudate, exotice sau fascinante. Devenise un soi de hobby al oamenilor bogați de prin secolele XVI-XVIII să adune ciudățenii și să le expună în dulapuri, pentru deliciul lor sau al oaspeților în fața cărora voiau să se dea mari. Pentru că în acele vremuri latina era la modă, le-au numit cabinet curiositatum. Pe nemțește suna și mai interesant, Wunderkammer, în traducere camera minunilor.
Probabil la începuturi obiectele erau ținute în sertare risipite. Dar, pe măsură ce colecția creștea, sertarele au devenit dulapuri, iar dulapurile au umplut o cameră întreagă. Pentru a proteja exponatele de mâini curioase, colecționarii au început să folosească mobilier cu vitrine de sticlă – elegant și practic în același timp.
Unele dintre aceste cabinete au devenit legendare. Cel al danezului Ole Worm (1588–1654), de exemplu, conținea cranii de narvali, mumii islandeze și costume tradiționale lapone. Cel mai spectaculos a fost însă cabinetul împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg, de la Praga. Cu timpul însă, colecțiile au devenit prea mari și prea dificil de întreținut așa că mulți proprietari au ales să le transforme în muzee publice, adică instituții precum Louvre sau British Museum.
M-am gândit să nu mă las mai prejos și să-mi fac și eu un cabinet de curiozități. Doar că, să recunoaștem, în vremurile noastre nimeni nu se mai uită impresionat la obiecte care adună praful prin casă. Așa că am hotărât să-mi fac cabinetul în lumea virtuală, unde, în loc de obiecte, să adun idei. Dar ce idei? Am decis să strâng prin sertarele astea virtuale tot felul de trăznăi ce mi-au trecut prin cap în timpul călătoriilor. Lucruri care mi s-au părut suficient de ciudate sau de interesante încât să merite salvate de la uitare. Lucruri aparent banale ce pot arăta complet diferit în funcție de cine se uită la ele. Poate voi aduna piețe. Poate grădini, palate, străzi sau orașe întregi. Nu neapărat cele mai frumoase sau cele mai importante, ci pe acelea care mi-au dat impresia că aparțin unei specii aparte.
Ăsta este, până la urmă, Cabinetul de curiozități al Ulițărnicii. Un loc în care încerc să pun ordine în tot ce mi-a stârnit curiozitatea pe drumuri. Sau măcar să fac ca dezordinea să pară intenționată.
