Templul Karnak deținea un rol central în planul lui Hatshepsut de a crea un drum pe care puteau fi purtate, într-o solemnă procesiune anuală, statuile zeilor ce erau așezate pe niște tronuri puse în bărci sacre. Această ”Adunare a Tronurilor” sau ”Ta-ipet-sut” a ajuns să fie pronunțat în grecește ”Teba”, de unde numele orașului, așa cum îl cunoaștem noi. Drumul pe care se făceau aceste procesiuni lega Karnak de un nou altar din Luxor, locul de desfășurare al festivalului anual Opet, conceput pentru a revigora atât zeii, cât și regii. Paralel cu altarul din Luxor, pe malul de vest al Nilului, a fost ridicat un templu similar la Medinet Habu. Statuile zeilor erau aduse aici de la Karnak, peste râu, în timpul celui ce-al doilea eveniment anual important, ”Festivalul Văii”. Cu această ocazie, statuile erau însoțite de oamenii din Teba, care se adunau la mormintele celor dragi și organizau petreceri. Se spune că sufletele celor decedați, auzind activitățile pline de viață ce se desfășurau pe pământ, veneau ”înapoi în lume pentru a vedea ritualurile din vest înainte de a se întoarce, după bunul lor plac, în lumea lor”. – Joann Fletcher, Povestea Egiptului
Templul de la Karnak ar fi trebuit să fie apogeul periplului nostru prin temple egiptene antice. E cel mai mare și mai renumit dintre ele. Doar că buffer-ul meu se cam umpluse, tocmai luasem un prânz cu-n falafel și-o limonadă ( iar după ce mânca … nici tata nu lucra …) iar afară erau 50 grade. Nefericite împrejurări. Dar tot i-am dat un ocol, chiar dacă fără prea mare entuziasm.
Karnak este de fapt un complex de temple. Construcția lui a început în timpul domniei lui Senusret I în Regatul Mijlociu (în jurul anilor 2000–1700 î.Hr.) și a continuat până în perioada Ptolemeică (305-30 î.Hr.). Majoritatea clădirilor existente datează din Noul Regat când templul era atât locaș de rugăciune cât și un centru administrativ, sălașul faraonilor și nu în ultimul rând centrul de putere al preoțimii lui Amun-Ra. Faraonii care au contribuit în cea mai mare măsură la ridicarea lui au fost Hatshepsut, Tutmosis al III-lea, Seti I și Ramses al II-lea.
Partea centrală a templului, care ocupă cel mai mult spațiu, este dedicată lui Amun-Ra, un zeu asociat cu Teba. La sud de aceasta există o incintă mai mică închinată soției sale, zeița Mut iar la nord o alta închinată zeului Montu. Ținutul lui Amun din Karnak, singurul pe care l-am vizitat dealtfel, e nițel mai complicat decât un templu egiptean clasic. Are o axă nord-sud dar și una est-vest care e cea principală și pe unde am mărșăluit și noi. Începe cu aleea sfincșilor ce aici au capete de berbeci, animalul ce-l reprezintă pe Amun, și se termină cu un sanctuar ridicat de Tutmosis al III-lea. Există și un lac sacru în care templul își poate oglindi măreția. Cea mai impresionantă e sala hipostilă cu coloanele acelea groase și înalte. Se spune c-ar încăpea în ea liniștit Catedrala Notre-Dame din Paris.
Seara are loc la templul din Karnak un spectacol de lumini în care e prezentată pe scurt istoria Egiptului antic. Unii colegi de excursie au avut curiozitatea să participe și ziceau că le-a plăcut. Eu una nu m-am înghesuit.
Acest templu nu a reușit să-mi cadă cu tronc oricât m-am străduit. Mi s-a părut haotic, mult prea aglomerat și mult prea distrus pentru a înțelege ceva. Nu a reușit să detroneze defel, în preferințele mele cel puțin, templul de la Luxor.
După ce-am terminat vizita la acest templu ne-am urcat frumușel în autocar și-am pornit spre Hurghada un drum ce-avea să dureze mai mult de patru ore. La început am trecut printr-o zonă rurală verde după care am intrat în deșertul de est al Egiptului. Ne-a prins noaptea pe drum.
Fii primul care comentează