Omului îi e frică de timp iar timpului de piramide. – proverb arab
Marea Piramidă de la Giza marchează zenitul regalității în Egiptul antic și apogeul unei tendințe universal valabile – o putere absolută ce se proiectează într-o arhitectură grandioasă. În cel mai strict sens, structura reprezintă un exercițiu neîngrădit de exercitare a unui control total atât politic cât și economic; într-un sens motivațional, momentul reprezintă un episod unic în istoria omenirii. Combinația aceasta dintre sinistru și uluitor îi conferă monumentului lui Khufu o fascinație nemuritoare. – Toby A. H. Wilkinson, Rise and Fall of Ancient Egypt
Dacă ar fi să ne imaginăm o axă a timpului în care punctul 0 ar coincide cu anul 0 de la care a început era noastră și dacă ne-am uita simetric în urmă la anul de grație 2021 înaintea erei noastre, am nimeri în prima perioadă intermediară din istoria Egiptului, cea care a despărțit Regatul Vechi de Regatul de Mijloc. Așadar istoria Regatului Vechi se sfârșise, o mie de ani de istorie se împliniseră, piramidele erau construite deja dar Ramseșii, Tutmosișii și Ptolemeii încă nu apăruseră pe lumea asta. Și nici cei două mii de ani ai erei noastre nu se scurseseră încă. Pe mine mă ia cu amețeală când mă gândesc la vechimea civilizației egiptene.
În cea de-a doua zi a excursiei noastre am început să descoperim câte ceva din urmele lăsate de această civilizație străveche. Primul obiectiv pe listă a fost platoul de la Giza și piramidele sale. Ne-am străduit s-ajungem acolo cât mai devreme pentru a scăpa de canicula amiezii.
Platoul era cam pustiu, semn că restricțiile cauzate de pandemie au păgubit rău de tot turismul egiptean. Nici un chinez, nici un japonez, doar câtiva europeni rătăciți și noi, un grup măricel de români, încercau să egaleze numărul paznicilor egipteni și al vânzătorilor ambulanți ce ne ofereau tot felul de prostioare. La acel moment încă mai răspundeam cu bunăvoință invitației de-a sta la taclale cu vreun egiptean vorbăreț. După câteva zile însă mi-a trecut cheful cu desăvârșire și treceam pe lângă ei încruntată și fără să întorc capul, de-auzeam vorbe în spatele meu de genul: Smile, please smile! sau Bad turist! Motivul ? Insistența aproape agresivă cu care îți vârau unii dintre ei sub nas produsele și te somau să cumperi ceva. Dorința vizibilă de-a scoate bani din orice, de parcă toți turiștii ar fi fost găini cu penele de aur numai bune de jumulit. Te invitau să le faci o poză după care te băteau la cap să le dai obolul. Îți propuneau să-ți facă ție o poză, cu aparatul tău, tu ținând de moț piramida, după care îți cereau bani ca să-ți returneze aparatul. Pentru orice fleac trebuia să scoți din buzunar 1 dolar, 1 euro. Cu greu renunțau la bâzâială.
În rest ce pot zice. Piramidele sunt într-adevăr impresionante te simți ca un purice la picioarele lor. Au fost ridicate de trei dintre faraonii celei de-a patra dinastii, Khufu (Cheops), Khafre (Kefren) și Menkaure (Mikerinos), într-o perioadă prosperă a Regatului Vechi, în jurul anului 2500 î.Ch. Sunt amplasate pe malul vestic al Nilului, pe tărâmul morții. Nilul, ca un axis mundi veritabil, împărțea pe vremea aceea regatul în două. Malul de est era al viilor pentru că de acolo răsărea soarele, cel de vest al morților pentru că acolo apunea. Cercetări mai recente susțin că la construcția piramidelor n-au fost folosiți sclavi decât într-o mică măsură. Ele au fost ridicate de oameni liberi ce trebuiau să presteze un numar de zile de muncă pentru faraon. Un soi de încorporare temporară, dar obligatorie, ca la armată.
Te tot întrebi ce-o fi fost în mintea egiptenilor de-atunci c-au investit atâta timp, ingeniozitate și muncă în construcția acelor mastodonți ce astăzi ni se par total inutili. Ce credințe i-au mânat pe oamenii aceia să creeze așa ceva? În timp ce mă minunam uitându-mă la ele mi-au trecut prin cap cele citite cândva în Sapiens a lui Yuval Noah Harari
La fel ca și elitele vechiului Egipt, majoritatea oamenilor trăitori în majoritatea culturilor și-au dedicat viața construirii unor piramide. Doar numele, forma și dimensiunea acestor piramide s-au schimbat de la o cultură la alta. De exemplu, ele pot lua forma unei case în suburbii cu o piscină și o peluză înverzită sau al unui apartament uriaș ce oferă o priveliște nemaipomenită. Puțină lume pune la îndoială miturile care ne determină, în primul rând, să ne dorim o piramidă.
NMEC – Muzeul național al civilizației egiptene
Al doilea obiectiv al zilei a fost noul Muzeu al civilizației egiptene, NMEC (National Museum of Egyptian Civilization) conform prescurtării lui englezești. A trebuit să venim fuguța pentru a-l vizita deoarece am nimerit în Egipt taman în perioada Ramadanului când mai toate muzeele se închid la ora 3 după amiaza. Nu cu mult timp înainte de sosirea noastră avusese loc faimoasa și mult mediatizata paradă a faraonilor, când 22 de mumii au fost transferate de la vechiul Muzeu de egiptologie în NMEC.
În mintea mea, acest muzeu ar fi trebuit să înlocuiască cu totul vechiul Muzeu de egiptologie. Greșit ! De fapt, va exista un înlocuitor, ce se va numi GEM ( Grand Egyption Museum) ce se află încă în construcție pe platoul Giza, nu departe de piramide. La data vizitei noastre nu era terminat. Datorită acestei confuzii din capul meu, muzeul m-a dezamăgit total. Poate fi parcurs într-o oră, maxim două, după părerea mea. Există aici doar o cameră în care sunt expuse câteva artefacte ce acoperă întreaga istorie a Egiptului. Jumătate din cameră e dedicată civilizației faraonilor. Cealaltă jumătate perioadelor Ptolomeilor, copților și arabilor. Cam subțirel pentru mai bine de 5000 de ani de civilizație.
La subsolul clădirii se află și mumiile, ce aparțin unor faraoni trăitori în Regatul Nou, ca de exemplu Ramses al 2-lea, regina Hatshepsut sau Tutmosis al 3-lea. Sunt ținute în condiții speciale de temperatură și umiditate. N-am avut voie să le trag în poză din păcate sau din fericire, nu sunt tocmai plăcute privirii. Într-un fel mi-a părut rău de bieții faraoni care au sfârșit în vitrinele muzeului, nu sunt convinsă că și-ar fi dorit așa ceva de la viața de apoi. Sau poate cine știe, numele și faptele lor sunt pomenite încă după o veșnicie, au atins într-un fel nemurirea.
Restul zilei l-am petrecut la shopping. Prima oprire am făcut-o la o manufactură de papirus unde ni s-a explicat cum e produsă o astfel de „hârtie” și de unde ne puteam cumpăra, dacă doream, un papirus cu numele nostru inscripționat în hieroglife. A doua oprire a fost la o manufactură de parfumuri orientale de unde puteam cumpăra tot soiul de esențe frumos mirositoare. Aici am avut parte de o surpriză. Matroana ce ne-a întâmpinat ne-a vorbit ce ne-a vorbit în engleză lăsându-ne să facem tot soiul de comentarii pe limba noastră. După care a întors placa și ne-a luat în cel mai curat grai românesc cu putință, lăsându-ne să ne rușinăm. Dânsa provenea dintr-o familie mixtă, tata egiptean și mama româncă și petrecuse ani buni prin România.
Cam atât despre cea de-a doua zi în Egipt.
Fii primul care comentează