Am ajuns în Cairo dis de dimineață după un zbor direct din București, de noapte, ce-a durat cam două ore și jumătare. Nici nu ne-am dezmeticit prea bine după cazarea la hotel c-am și fost poftiți să-i descoperim frumusețile. Mie personal însă Cairo mi s-a părut un oraș infernal, abia am așteptat să plec din el nicidecum să-l străbat la pas. Ceea ce-am văzut de la fereastra autocarului, înghesuiala, zgomotul, mormanele de gunoi aruncate de-a lungul străzilor, casele neterminate, blocurile jumătate locuite-jumătate dărâmate nu mi-a trezit deloc pofta de-a hoinări aiurea prin el. E un monstru, cel mai mare oraș din lumea arabă, al doilea oraș al Africii, după Lagos, o metropolă în care se înghesuie o cincime din populația Egiptului. Dar, în ciuda mizeriei pe care nu o poți ignora nicidecum, ascunde și frumuseți demne de-a fi vizitate.
Egiptenii își numesc capitala Maṣr, după numele arab al Egiptului, Miṣr. Numele oficial al orașului ar fi al-Qāhirah, adică Cuceritorul, nume care ar proveni zice-se de la planeta Marte, an-Najm al-Qāhir pe arăbește, ce se presupune c-ar fi apărut pe cer taman în momentul fondării orașului. Acest eveniment s-a petrecut imediat după cucerirea arabă, în anul 641, când învingătorii și-au așezat corturile pe un câmp din apropierea unei vechi fortărețe romano-bizantine numită Babylon, într-un Oraș al Corturilor, al-Fustat, ce-a ajuns să fie încorporat astăzi în partea veche a orașului. Și iac-așa a ajuns Cairo prima capitală islamică a Egiptului.
Periplul nostru a început cu frumusețile islamice ale orașului. Nu știu care să fi fost motivul dar, spre marele meu regret, organizatorii turului nostru au sărit peste prima parte a istoriei musulmane a orașului, adică peste omeiazi, abasizi și fatimizi. Păcat, nu am apucat să vizitez niciuna dintre cele mai vechi moschei, Amr ibn al-As, Ibn Tulun sau Al-Azhar, așa c–au rămas în continuare netăiate de pe lista de dorințe. Istoria prezentată nouă a început prin anul 1100 și ceva cu nimeni altul decât faimosul Saladin, eroul cruciadei a treia.
Citadela din Cairo
Saladin sau mai degrabă Ṣalāḥ ad-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb a fost un iscusit general kurd din Tikrit ce-a ajuns primul sultan Ayyubid al Egiptului și Siriei, detronând dinastia fatimizilor egipteni în slujba cărora se afla de fapt pe post de vizir. El a construit o primă citadelă în Cairo, pe o ridicătură de pământ aflată la poalele dealului Mokattam ce-i servește drept zid de apărare. Cetatea a fost mărită de toți conducătorii ce i-au urmat și a servit drept sediu al guvernării egiptene până la mijlocul secolului al 19-lea.
Noi n-am insistat prea mult cu vizita în fortăreață, am intrat doar în Moscheea de alabastru.
Marea moschee a lui Muhammad Ali Pasha sau Moscheea de alabastru
Moscheea aceasta vine dintr-o poveste turcească. A fost construită pe vremea lui Muhammad Ali Pasha între anii 1830 și 1848, în memoria unui fiu al acestuia ce-a murit prematur. Vrea să semene cu Moscheea Albastră din Istanbul dar nu i-a reușit sută la sută, aș zice eu. E amplasată pe vârful unui deal și e construită în principal din pietre de calcar furate de la piramidele din Giza. Supranumele și-l datorează plăcilor de alabastru cu care sunt placați pereții etajului inferior și curtea.
Comanditarul moscheii, Muhammad Ali al Egiptului și Sudanului, a fost un albanez iscusit într-ale milităriei ce-a ajuns comandantul armatei otomane trimise în Egipt ca să-l alunge pe Napoleon. A fost guvernator al Egiptului și conducătorul de facto al țării din 1805 până în 1848. E considerat fondatorul Egiptului modern. La apogeul puterii sale controla Egiptul, Sudanul, bucăți din Peninsula arabică și întregul Levant. Este deasemenea fondatorul dinastiei ce-a condus țara până la revoluția din 1952, când regele Faruk a fost detronat și s-a instaurat republica.
N-aș putea spune că m-a impresionat din cale-afară această moschee. Cel mai mult mi-a plăcut dantelăria din alabastru a ferestrelor. Interiorul baroc-întunecat nu mi-a atins nici o coardă sensibilă. Curtea interioară a moscheii era închisă pentru lucrări de renovare așa că n-am putut vedea de aproape ceasul trimis de regele Louis Philippe al Franței drept mulțumire c-a primit obeliscul de la Luxor, cel care păzește acum Place de la Concorde și nu intrarea în templu.
De pe o esplanadă aflată la ieșirea din moschee se poate arunca o privire de vutur peste oraș. Nici măcar de la acea depărtare Cairo nu mi s-a părut ispititor.
Moscheea Al-Rifa’i
Periplul nostru islamic a continuat cu două moschei pe care le zărisem de sus din Citadelă, construite față în față, foarte asemănătoare deși au apărut pe suprafața pământului la sute de ani distanță.
Am început cu cea numită Al-Rifa’i, care e de fapt un mausoleu al familiei lui Muhammad Ali. Moscheea a fost construită în două faze între anii 1869 și 1912. Comanditarul ei a fost Hoshiyar Qadin, mama kedivului Isma’il Pașa. Ea a dorit să înlocuiască un altar existent deja în acel loc ridicat pe mormântul unui sfânt sufi pe nume Ahmed al-Rifa’i, la care veneau oamenii în pelerinaj. Pe lângă acel mormânt, aflat acum într-o „capelă” a moscheii, au fost aciuite și mormintele familiei sale. Mormântul sfântului e vizitat și în ziua de azi de credincioșii ce cred în puterile lui vindecătoare, i-am zărit rugându-se la porțile capelei.
Moscheea a servit ca loc de veci provizoriu și pentru șahul Reza Pahlavi al Iranului. Între timp el a fost mutat în Iran iar în locul lui a fost înmormântat fiul său, ultimul șah, Mohammad Reza Pahlavi ce a murit în Cairo în anul 1980.
Moscheea și madrasa sultanului Hassan
Peste drum de moscheea Al-Rifa’i se află o alta, moscheea și madrasa sultanului Hassan. Aceasta a fost construită între 1356 și 1363 într-o perioada numită Bahri, cand Egiptul era condus de mameluci de origine cumană. Comanditarul ei a fost sultanul an-Nasir Hasan. Moscheea este considerată a fi unul dintre cele mai impresionante monumente istorice din Cairo.
Sultan al-Nasir Hasan a urcat pe tron la vârsta de 13 ani în anul 1347. Când a ajuns la maturitate l-a arestat pe emirul ce controla afacerile statului, i-a confiscat averile și a încercat să-și consolideze puterea. Domnia lui n-a durat mult, la puțin timp a fost detronat și băgat la închisoare pentru trei ani unde, zice-se, s-a apucat de studii serioase. După ce a revenit pe tron a început să-și golească visteria ducând o viață plină de extravaganțe costisitoare. Una dintre ele a fost și moscheea și madrasa pe care tocmai o vizitam, care trebuiau să-i servească drept mausoleu. Emirii au fost cât se poate de nemulțumiți și au scăpat de el în anul 1361, convingând un mameluc de încredere din garda sa să-l asasineze. Se spune că trupul sultanului Hasan nu a fost găsit niciodată iar mausoleul nu a servit scopului pentru care a fost construit.
Cel mai mult mi-a plăcut aici curtea interioară imensă și frumosul pavilion de abluțiune din mijlocul ei. De-a roata ei, în pereții clădirii de deschid patru iwan-uri imense. Cel mai mare dintre ele servește drept moschee. Celelalte or fi fost folosite drept madrase. Din moschee se poate intra în camera mausoleului propri-zis. Sub cupola acesteia stă părăsit mormântul sultanului.
Bazarul Khan el-Khalili
Spre seară am ajuns și în Khan el-Khalili, celebrul bazar și souk din centrul istoric al orașului Cairo. Piața asta imensă a fost înființată pe vremea mamelucilor și arată încă asemenea unui oraș medieval, cu străduțe înguste și întortocheate cu prăvălii deschise în stradă și locuințe construite deasupra lor. Poți cumpăra de-aici vrute și nevrute după o târguială aprigă bineînțeles, de la săpun și multe chinezisme până la bijuterii din aur.
La data vizitei noastre bazarul nu era în forma lui cea mai bună, criza cauzată de pandemie, lipsa turiștilor a închis probabil porțile multor prăvălii. Ne-am învârtit cât ne-am învârtit pe străduțe iar la sfârșit ne-am răcorit cu o limonadă bună într-una din multele cafenele deschise acolo. După care ne-am retras strategic la hotel.
Fii primul care comentează