Prima piramidă a Egiptului a fost o realizare atât de extraordinară, încât numele lui Djoser a fost evidențiat cu cerneală roșie în listele ulterioare ale regilor; iar o inscripție gravată 1.400 de ani mai târziu pomenea de „piramida lui Djoser, inventatorul pietrei”. Această apreciere a fost arătată în egală măsură și lui Imhotep, căruia i s-a permis să împărtășească eternitatea cu stăpânul său regal. Propriul său nume și titlurile ce le-a avut apar inscipționate alături de numele faraonului în cadrul acestui mare complex. În timp, faima lui Imhotep pare să fi ajuns chiar mai mare decât cea a regelui său. Căci Imhotep a fost în cele din urmă zeificat ca fiu al lui Ptah, zeul creator din Memphis. Joann Fletcher – Povestea Egiptului
În cea de-a treia zi petrecută în Egipt am avut de ales între două excursii opționale. Prima propunere era o vizită în orașul Alexandria. Plecarea era stabilită pentru dimineața devreme (ora 5 dacă îmi aduc bine aminte) iar întoarcerea seara. Cea mai mare parte a timpului era însă pierdută pe drum, în autocar, orele rămase pentru vizitarea orașului mi s-au părut foarte puține, drept urmare vizita ar fi fost doar superficială. Așa că m-am înscris în cea de-a doua excursie propusă de ghizii noștri egipteni. O escapadă de o jumătate de zi în Memphis și Sakara.
Pentru a respecta o ordine logică ar fi trebuit să începem ziua cu Memphis, prima capitală a Egiptului antic. Am fost întâmpinați cu niște porți ferecate așa că am plecat spre Sakara, urmând să ne întoarcem în Memphis.
Sakara
Iată-ne din nou pe malul vestic al Nilului, în regatul morților, locul în care apune soarele. Cale de vreo 30km, începând cu Giza și continuând cu Abusir, Sakara și până în Dahshur se întind mormintele și piramidele Vechiului Regat al Egiptului antic. Sakara a servit pentru sute de ani drept necropolă pentru orașul-capitală Memphis, situat pe malul estic al Nilului, în regatul celor vii. Cu ocazia acestei vizite Ahmet – ghidul nostru egiptean – a continuat cu explicațiile (începute la Giza) despre tainele mormintelor antice. N-aș putea spune c-am reținut tot ce-a zis dar ceva-ceva tot s-a prins.
Printre altele, am aflat că primele morminte ale faraonilor și nobililor egipteni erau sub forma unor mastaba (bancă de lut în arabă) adică niște „case” dreptunghiulare cu pereții ușor înclinați, menite să ofere comfort și toate cele trebuincioase celui decedat după pasul decisiv spre moarte. În partea de nord a platoului Saqqara se găsesc unele dintre cele mai vechi morminte de acest fel, provenind din timpul primei dinastii. Mormintele faraonilor acelei dinastii nu sunt aici ci la Abydos, mult mai la sud, dar primele morminte regale de la Sakara au fost construite în timpul celei de-a doua dinastii.
Cea mai faimoasă însă și cea mai bine conservată este piramida în trepte a faraonului Djoser, întemeietorul celei de-a treia dinastii (sau cel de-al doilea faraon, nu se știe cu certitudine). Piramida aceasta este prima construcție monumentală din piatră din Egiptul antic și se presupune că a fost ridicată prin jurul anului 2660 î.Ch. Se mai presupune că a fost imaginată și construită după planurile lui Imhotep – un fel de Leonardo da Vinci al Regatului Vechi. Acesta ar fi avut ideea de-a pune câteva mastaba una peste alta rezultând o structură în trepte menită, poate, să ajute sufletul faraonului să urce spre cer către steaua lui.
Piramida aceasta (și altele) nu este doar un maldăr de pietre aruncate în mijlocul deșertului. În jurul ei a existat cândva un adevărat complex funerar, astăzi doar ruine. Ce mai stă cât de cât în picioare e coridorul hipostil ce marca intrarea în compex. După ce ieși din acel coridor ajungi în curtea sudică unde se presupune că aveau loc festivalurile Heb Sed.
Festivalul acesta era un eveniment foarte important în Egiptul antic. Se bănuiește c-a fost inventat pentru a înlocui un ritual mult mai macabru, uciderea unui faraon care nu-și mai putea îndeplini rolul – acela de-a menține ordinea și bunăstarea pe lumea asta – din cauza vârstei sau a sănătății șubrede sau pentru că se întâmplau cine știe ce fenomene naturale inexplicabile. În perioada civilizată a Regatului Vechi, festivalurile Sed erau de fapt jubilee sărbătorite la un număr de ani de când faraonul urcase pe tron, de obicei după 30 de ani și după aceea la fiecare trei sau patru ani. Ritualurile practicate cu această ocazie erau menite să-l întinerească pe faraon, să-i dea putere și rezistență pentru a-și îndeplini misiunea în bune condițiuni, până la capăt.
În partea de nord a piramidei se află templul mortuar a lui Djoser. În acest templu aveau loc ritualurile zilnice și erau duse ofrandele care să ajute sufletul faraonului să răzbească în lumea de dincolo. Tot aici am văzut serdabul, o mică structură închisă din piatră care adăpostea statuia ka a faraonului. Merită deschisă o paranteză din pricina acestui ka.
Conform cosmogoniei egiptene, zeul Atum a creat lumea din haos, folosindu-se de magie, drept urmare lumea aceasta și orice ființă trăitoare în ea era impregnată cu magie. Când au fost creați oamenii, magia a luat forma sufletului, o substanță eternă „lipită” de fiecare ființă. Majoritatea textelor funerare antice egiptene fac referire la numeroase părți ale trupului și sufletului: Khet = corpul fizic, Sah = corpul spiritual, Ren = numele sau identitatea, Ba = personalitatea sau partea rătăcitoare a sufletului, Ka = spiritul divin protector al unei persoane, partea ce supraviețuia morții corpului și putea locui într-o imagine sau statuie a unei persoane, Sekhem = puterea, forma, Ib = inima, Shut = umbra, Akh = spiritele combinate ale unui mort care și-a finalizat cu succes tranziția către viața de apoi… s.a.m.d. Să amețești nu altceva.
Egiptenii antici credeau că există o viață de apoi aproape identică cu cea din lumea aceasta, cu o mică diferență. Modelul acestei noi existențe era călătoria Soarelui pe cer, așa cum și-o imaginau ei. În timpul nopții Soarele cobora în Duat sau „lumea de dincolo” unde se contopea cu corpul mumificat al lui Osiris. Reenergizat după această fuziune Soarele se putea ridica din nou pe cer într-un nou răsărit. Pentru cei morți, propriul trup mumificat era un soi de Osiris personal iar mormântul un soi de Duat personal. Egiptenii credeau că moartea are loc atunci când Ka-ul unei persoane părăsea corpul. Ceremoniile desfășurate de preoți după moarte, inclusiv „deschiderea gurii”, aveau ca scop atât restabilirea abilităților fizice ale unei persoane în moarte cât și eliberarea atașamentului lui Ba de corp. Acest lucru permitea ca Ba să fie unit cu Ka în viața de apoi, creându-l pe Akh. În cazul în care ceremoniile acestea nu erau făcute cum trebuie sau nu reușeai să treci de o judecată, iar Akh nu se putea forma, o încurcai definitiv, mureai cu totul chiar și pe lumea cealaltă.
Să revin la serdabul lui Djoser și la statuia închisă în interiorul ei. Ka-ul regelui putea locui, când avea chef, în statuia sa ka tocmai pentru a beneficia de ceremoniile zilnice precum deschiderea gurii. El asista la aceste ceremonii, spionând preoții prin două găuri mici cioplite în peretele serdabului.
Închid prima paranteză dar am s-o deschid pe a doua pentru a aminti în două vorbe de ce structura aceasta piramidală a fost atât de importantă în Egiptul antic. Tot conform cosmogoniei lor se spune că lumea s-a născut din haosul primordial, din apele fără viață ce se numeau Nu, în momentul în care în mijlocul acestor ape a răsărit un benben, adică o movilă de pământ de forma unei piramide, pe care a aterizat zeul Atum al creației. Din acel moment a început tot balamucul. Gata și cu a doua paranteză.
Pe platoul de la Saqara sunt multe alte piramide, construite în principal în timpul dinastiilor a cincea și a șasea, dar unele dintre ele se prezintă într-o stare mult mai proastă decât piramida lui Djoser pentru că nu au mai fost construite din piatră. Noi am vizitat pe dinăuntru piramida faraonului Unas, ultimul din dinastia a 5-a. Pe dinafară e tare dărăpănată dar pe dinăuntru e interesantă pentru că a fost prima în care au fost incripționate Textele Piramidelor, formule magice menite să-l ajute pe faraon pe tărâmul Duat.
În jurul piramidelor sunt răspândite multe alte morminte mastaba deoarece se obișnuia ca nobilii de la curtea faraonului să fie îngropați lângă el. Am intrat într-unul din aceste morminte dar spre rușinea mea nu mai țin minte în care. Mi-a plăcut aici descrierea vieții de zi cu zi a oamenilor, cum mergeau ei la pescuit, cum tăiau boii …
Am avut și o tentativă de-a vizita Serapeum, locul de îngropăciune al boilor sacri Apis – întrupări ale zeului Ptah, dar n-a fost să fie, ghidul nostru egipten n-a fost prea încântat de idee și ne-a făcut să renunțăm.
Memphis
Vizita la Memphis nu a fost nici pe departe la fel de interesantă ca cea de la Sakara. În fond, bătrâna capitală a Egiptului Vechiului Regat zace la câțiva metri sub pământ, peste ea adunându-se straturi-straturi de aluviuni cărate de Nil în timpul revărsărilor lui anuale.
Legendele spun că orașul a fost înființat de însuși faraonul Menes sau Narmer, fondatorul primei dinastii. Memphis se afla sub protecția zeului Ptah, patronul meșterilor. Marele templu a lui Ptah a fost una dintre cele mai mari clădiri din oraș. Se presupune că numele grecesc al templului suna Ai-gy-ptos și că de aici ar proveni numele actual al Egiptului, acela în varianta europeană cel puțin.
Memphis și-a pierdut importanța încă din antichitate. I-a venit de hac ascensiunea Alexandriei. Iar odată cu impunerea credinței creștine în întreg imperiu roman i-a fost subminată și importanța religioasă.
Muzeul prezentat vizitatorilor din ziua de azi sub numele de Memphis e o adunătură de sculpturi și rămășițe ale unor construcții împrăștiate într-un mic părculeț. Recunosc, n-am înțeles mare lucru din el.
Cel mai spectaculos exponat e o statuie colosală a lui Ramses al II-lea, găsită într-o mlaștină. Statuia e expusă acum într-o sală acoperită și stă culcată pe spate.
Cam atât am avut de povestit despre Memphis și Sakara. După-amiaza am ajuns la hotel la o oră rezonabilă și am putut să-mi mai trag sufletul nițel. În noaptea ce urma ne luam zborul spre Aswan.
Fii primul care comentează