Basoreliefurile ce decorează colonada monumentală a lui Amenhotep sunt cheia ce ne ajută să descifrăm adevărata semnificație a templului. Ele povestesc despre cea mai importantă sărbătoare ce se desfășura la Luxor, Festivalul anual Opet. În fiecare an, imaginile de cult ale lui Amun-Ra, Mut și Khonsu (și poate și ale regelui) erau luate din altarele lor de la Ipetsut (templul Karnak) și purtate în bărci sacre spre Luxor într-o mare procesiune ce avea loc fie pe uscat, fie pe râu. În timp ce statuile defilau pe străzi pe umerii preoților, populația se înghesuia să vadă aceste obiecte sacre și să primească binecuvântarea lor. Festivalul Opet era un prilej de mare sărbătoare și o pauză bine venită în rutina zilnică. Dar, ca mai toate lucrurile din Egiptul antic, festivalul a fost conceput mai degrabă pentru rege și nu pentru oameni. Odată ajunse în siguranță în incinta Templului Luxor, imaginile zeilor erau luate din bărci și depuse în noile lor altare. Regele intra apoi singur în sanctuar pentru a comunica direct cu imaginea lui Amun-Ra. După un timp, ieșea de acolo în sala recepțiilor pentru a primi aclamațiile preoților și ale curtenilor. (Existau hieroglife speciale la baza coloanelor care direcționau „oamenii obișnuiți” către locurile de vizionare desemnate.) Transformarea regelui era clară pentru toți (și se presupune că nu ar fi îndrăznit nimeni să remarce hainele noi ale împăratului). Prin comuniunea sa cu regele zeilor, monarhul însuși fusese reîntinerit vizibil, iar divinitatea sa reîncărcată. Devenea fiul trăitor pe pământ a lui Amun-Ra. Cheia întregii ceremonii era Ka-ul regal, esența divină care trecea, nevăzută, în corpul muritor al fiecărui monarh și-l făcea divin. Această găselniță teologică a fost una dintre cele mai inventive creații ale minții egiptenilor antici, pentru că a explicat și a împăcat aparenta contradicție dintre faptul că un rege putea fi în același timp atât muritor cât și divin. Festivalul Opet îi permitea regelui să se unească cu ka-ul regal și să devină ”cel mai important dintre toți ka-ii vii”, un zeu întrupat. Templul Luxor era așadar templul ka-ului regal, misterul ce stătea la baza conceptului de regalitate divină. –Toby A. H. Wilkinson, Rise and Fall of Ancient Egypt
Punctul terminus al croazierei noastre pe Nil a fost orașul Luxor, unde am ajuns spre după amiază. Nu am debarcat imediat, am mai fost îngăduiți timp de o noapte pe vas după care a trebuit să-l păsărim definitiv. Dar până să plecăm spre ultima destinație egipteană, Hurghada, mai aveam câte ceva de făcut.
Sub actualul oraș Luxor stă îngropată Theba, măreața capitală a Noului Regat, perioada în care Egiptul antic a atins apogeul puterii sale. În miile de ani ce-au trecut de la prăbușirea acelei civilizații ruinele rămase au fost îngropate în nisipul deșertului sau sub construcțiile noilor cuceritori. Abia începând cu secolul al 19-lea, când pasiunea egiptologiei a prins în mreje mintea oamenilor, au început încet-încet să fie dezgropate. Călătorul zilelor noastre poate vizita o grămadă de temple în Luxor. Pe malul de vest, așa cum le era obiceiul, erau amplasate templele mortuare. Cele mai mari și mai frumoase sunt Templul lui Seti I la Gurnah, Templul lui Hatshepsut la Deir el Bahri, Templul lui Ramses II (adică Ramesseum) și Templul lui Ramses III la Medinet Habu. Templele de cult erau amplasate pe malul estic al Nilului – marele templu de la Luxor și cel de la Karnak.
Apusul de soare al acelei zile ne-a prins în templul de la Luxor. Cu toate că începusem să mă plictisesc vizitând atâtea temple, acesta m-a dat gata. L-am amplasat pe un loc fruntaș în topul personal al preferințelor, alături de Valea Regilor.
Templul a fost construit de Amenhotep al III-lea (~1391–1353 î.Hr.), regele soare al dinastiei a 18-a. Tușele finale au fost puse însă de Tutankhamon (~1336-1323 î.Hr.), Horemheb (~1319-1295 î.Hr.) și apoi Ramses al II-lea (~1279-1213 î.Hr.). În spate de tot există și un altar de granit închinat lui Alexandru cel Mare (~332-305 î.Hr.). Nu se știe precis în cinstea cărei zeități a fost ridicat. Unii cercetători susțin că aici era casa triadei de zei Amun-Ra, a consoartei sale Mut și a fiului lor Khonsu. Alții însă cred că era închinat Ka-ului regal, spiritului divin al faraonului.
Templul e foarte mare. După ce vechii zei l-au părăsit, într- mică parte din burta lui a funționat un sanctuar dedicat cultului imperial roman, transformat apoi în biserică creștină. Prin secolul al 13-lea, nu departe de intrare a fost înghesuită printre coloane o moschee care este activă încă. Templul e și foarte impresionant. Coloanele imense, ca o pădure de copaci seculari, te fac să te simți precum un biet păduche rătăcit în casa zeilor. Curțile acelea interioare înconjurate cu colonade mi-au plăcut dealtfel cel mai mult, curtea lui Ramses al II-lea, cu selfie de-ale lui sub formă de statui, și în special curtea lui Amenhotep al III-lea.
În vremea egiptenilor antici, în acest templu se sărbătorea în fiecare an, în a doua lună a sezonului Akhet (cel din perioada inundațiilor), festivalul Opet. Era ținut tocmai pentru a susține fertilitatea lui Amon-Ra și a faraonului, care era considerat un soi de fiu al zeului. În timpul festivalului se obișnuia ca statuile Ka ale zeilor Amun-Ra, Mut și Khonsu să fie purtate pe umeri într-un soi de barcă, într-o procesiune ce pornea de la templul Karnak și se termina aici, cale de vreo 2-3km, pe aleea sfincșilor. Odată ajunse la Templul Luxor erau depuse în camera Nașterii unde se petrecea o uniune rituală între Faraon și Amun-Ra ce întărea dreptul divin al faraonului de-a conduce țara și îi promitea un an de domnie fericit și prosper. Obiceiul acesta al purtării sfinților în barcă a supraviețuit până în zilele noastre. Doar zeii plimbați în ele sunt alții, azi a venit rândul unui sfânt musulman.
Sună toate acestea a ceva cunoscut? Mistere ce se petrec în altare ascunse, icoane ce îngăduie muritorilor de rând acces la un spațiu sacru, intermediari umani ce înțeleg mai bine rânduielile divine și le traduc, nesfârșite imagini încrustate pe pereți ce repetă mereu aceleași povești. Oare chiar atât de puțin ne-am schimbat în cei 4000 de ani ce s-au scurs de atunci?
Ne-a prins noaptea printre ruinele templului de la Luxor. Așa că ne-am îmbarcat în autocar și ne-am grăbit la cină. Eu personal am sărit peste programele cultural-artistice ce erau organizate seara pe vas și m-am dus la culcare. A doua zi trebuia să mă scol la trei dimineața pentru c-aveam în plan un zbor cu balonul.
Fii primul care comentează