În prima zi a excursiei noastre egiptene, după ce-am bifat câteva din obiectivele islamice ale orașului am fost întrebați dacă n-am vrea să descoperim și cartierul copt. Vrem, cum să nu vrem să vedem mai îndeaproape ce-a mai rămas dintr-o creștinătate prosperă și atotputernică odinioară. După amiaza am petrecut-o admirând biserici copte și plimbându-ne pe străduțele înguste ale acestui mic cartier.
Dacă ar fi să-i definim în două vorbe, copții ar fi locuitorii creștini ai Egiptului. Ei sunt descendenții egiptenilor originari, cei care au acceptat religia creștină în primele secole ale erei noastre. Vorbesc o limbă aparte ce e considerată a fi stadiul final al limbii vechi egiptene. Copții reprezintă astăzi cea mai mare minoritate religioasă din Egipt, cam 10% din populație după unele estimări. Se deosebesc de ceilalți locuitori ai țării printr-un tatuaj în formă de cruce desenat pe interiorul încheieturii mâinii. Dacă vei avea ocazia să vorbești vreodată cu un copt îți va arăta negreșit și cu mândrie acel însemn de pe piele.
Conform tradiției, Biserica coptă a fost înființată de însuși apostolul și evanghelistul Marcu, pe la mijlocul secolului întâi d.Hr., în Alexandria. Numele ei corect este Biserica Ortodoxă Coptă și este o parte a Bisericii Ortodoxe a Alexandriei care s-a separat de bisericile bizantine după al 4-lea Conciliu Ecumenic, cel ținut la Calcedon în anul 451. Dintr-un articolaș găsit pe net am aflat că nu se consideră cu adevărat monofizită, în forma în care acea erezie a fost combătută la Calcedon, ci e adepta miafizitismului – o doctrină pe care bisericile orientale ortodoxe o găsesc corectă şi ortodoxă. Eu una n-am reușit să înțeleg niciodată și nici să rețin mare lucru din subtilele diferențe despre natura lui Iisus ce-au cauzat atâtea dispute și ciomăgeli printre primii episcopi. Încerc totuși să înșir aici o mini explicație găsită pe OrthodoxWiki.
Monofizismul a fost definit ca fiind credinţa într-o singură natură a lui Iisus Hristos, cea dumnezeiască. Copţii însă mărturisesc că Domnul este perfect în divinitatea Sa şi că este perfect în umanitatea Sa, iar divinitatea şi umanitatea sunt unite într-o singură natură denumită „firea Cuvântului întrupat,” definiţie dată de Sfântul Chiril al Alexandriei. Astfel, copţii mărturisesc două firi umană şi divină care sunt unite într-una singură „fără amestecare, fără confuzie şi fără stricăciune„, conform declaraţiei de credinţă de la sfârşitul Sfintei Liturghii copte. Aceste două firi „nu se separă nici o clipă sau nici cât o clipire de ochi„, de asemenea din declaraţia de credinţă de la sfârşitul Sfintei Liturghii copte.
La începuturile ei biserica creștină din Egipt era foarte puternică. Primul conciliu ecumenic, cel de la Niceea din 325 a fost prezidat de episcopul Alexandriei. Al treilea conciliu, ținut la Efes în anul 431 a fost deschis şi condus de Chiril al Alexandriei. Sfântul Antonie cel Mare, cel care a fondat monahismul şi primul călugăr din lume, a fost un creștin din Egiptul de Sus. Tot aici a trăit şi Sfântul Pahomie, cel care inventat regulile monahismului. Deșertul egiptean încă mai adăpostește mănăstiri înființate acum aproape două mii de ani. Şcoala catehetică din Alexandria a fost cea mai veche şcoală de acest fel din lume. A fost fondată în anul 190 de profesorul Pantanaeus și a avut dascăli renumiți precum Atenagora din Atena, Clement, Didim cel orb şi mai ales pe marele Origen.
După cucerirea arabă lucrurile s-au schimbat, de-a lungul timpului tratamentul aplicat creștinilor copți a variat de la toleranță până la persecuție deschisă. În secolul al XII-lea, biserica și-a mutat sediul din Alexandria în Cairo, noua capitală. Tot pe-atunci copții au devenit o minoritate religioasă deoarece mulți dintre ei au hotărât să treacă la islam datorită taxelor impuse necredincioșilor de conducătorii musulmani. În timpurile noastre, de la primăvara arabă din 2011 încoace, copții sunt supuși unei violențe crescute și unei discriminări religioase. Am putut bănui și noi acest lucru în momentul în care am ajuns la fața locului și am zărit mulțimea de polițiști care păzea intrarea în zona coptă și multele bariere care împiedicau accesul. Mai mult, sprea seară am fost poftiți afară din orășel iar în urma noastră a fost închisă și ferecată o ditamai poarta, ca în timpuri medievale.
Am nimerit în zona coptă exact de Floriile noastre și ale lor. Paștele îl sărbătorim la aceeași dată, în schimb Crăciunul nu, copții îl au în 7 ianuarie. Am mai aflat cu această ocazie că anul copt are treisprezece luni și începe în luna septembrie. Biserica este condusă de un Papă ca la catolici, preoții se căsătoresc ca la ortodocși iar slujba săptămânală se ține duminica.
De Florii există obiceiul de-a împleti frunze de palmier în forme tradiționale: cruci, inimi, coroane, măgari sau alte mici ornamente. Familiile cumpără frunze de palmier cu o zi mai devreme și își petrec ajunul Duminicii Floriilor țesându-le. Le atârnă apoi deasupra ușii de la intrare sau le țin prin casă, lucru pe care l-am putut constata și noi pe când ne plimbam pe străduțe.
Ce-am descoperit noi în plimbarea făcută prin cartierul copt?
Prima clădire semnificaivă pe lângă care am trecut doar, fără a intra, a fost Biserica Sf. Gheorghe din Cetatea Babilonului. Aceasta nu e coptă ci ortodoxă greacă. Deși structura actuală a fost reconstruită în urma unui incendiu din 1904, biserica datează din secolul al X-lea sau chiar de mai devreme.
Fortăreața Babilon
Primul popas l-am făcut în fața ruinelor fortăreței Babilon. Numele acesta ciudat îl are din antichitate deoarece se presupune c-a fost: fie înființată de cuceritori ce veneau din Asia, fie c-a fost construită de sclavi provedind din acele ținuturi. Pe vremuri aici era granița dintre Egiptul de Jos și cel de Mijloc. În timpul romanilor și mai apoi a bizantinilor fortăreața aceasta era nucleul orașului.
N-a mai rămas mare lucru din acea cetate de demult, doar un bastion. Restul stă îngropat sub orașul actual.
Al-Muallaqah sau Biserica Atârnată
Numele ei adevărat este Biserica Fecioarei Maria și este una dintre cele mai bătrâne biserici din Egipt, datând de prin al 3-lea secol. Supranumele i se datorează construcției ei speciale. A fost ridicată deasupra vechilor bastioane ale cetății Babilon. În podeaua bisericii există astăzi niște nișe acoperite cu sticlă prin care călătorul poate zări ruinele și golurile ce se deschid dedesupt.
Pentru a ajunge la biserică, vizitatoriul trebuie să intre prin porțile de fier într-o curte decorată cu mozaicuri. La capătul ei va trebui să urce niște trepte ce duc la ușile sculptate din lemn ale bisericii și la fațada încununată cu două turnuri ridicate prin secolul al 19-lea. Abia după ce trece de aceste uși călătorul descoperă un univers diferit. Biserica are un pridvor descoperit foarte frumos. Naosul este împărțită în trei nave, fiecare dintre ele terminându-se cu un altar cu iconostase făcute din lemn de abanos încrustat fildeș.
Există și o legendă legată de Biserica Atârnată, povestea miracolului de la muntelui Mokattam, care spune cam așa. Să fi fost prin secolul al 10-lea, când Papa de atunci al copților a fost somat de califul de pe-atunci al arabilor să dovedească validitatea religiei sale printr-un test. Califul i-a cerut Papei să mute muntele Mokattam din loc cu puterea rugăciunii ca să demonstreze adevărul versetului biblic în care Isus spunea Adevărat vă spun că, dacă aveți credință atât de mică ca o sămânță de muștar, puteți spune acestui munte: Mută-te de aici până acolo, și se va muta “.
Papa a cerut un răgaz de trei zile pe care și l-a petrecut rugându-se lui Dumnezeu în Biserica Atârnată. În cea de-a treia zi, i s-a arătat Fecioara Maria, care i-a spus să caute un tăbăcar chior de un ochi pe nume Simion, pentru că acela avea să-i dea puterea de a face minunea. Papa l-a găsit pe Simion și a făcut aidoma cele învățate de la el, mutând muntele din loc. Califul s-a declarat mulțumit iar Fecioara Maria a fost venerată de-atunci înainte cu și mai mare ardoare în Biserica Atârnată. Povestea aceasta e desenată într-unul din mozaicurile ce se află în curtea bisericii.
Biserica Abu Serga
Numele complet al acestei biserici este Biserica Martirilor Sergius și Bacchus din Peșteră, dar e cunoscută îndeosebi sub numele de Abu Serga. Este una dintre cele mai vechi biserici copte din Egipt, datând din secolul al IV-lea. Deși a fost parțial reconstruită și restaurată în mod repetat începând cu secolul al 8-lea este considerată în continuare un model al bisericii copte timpurii. Am constatat și noi pe pielea noastră vechimea construcției pentru că a trebui să coborâm câteva trepte ca să intrăm în ea, se află sub nivelul actual al străzii.
Biserica este închinată lui Sergius și Bacchus, doi soldați-sfinți martirizați în secolul al IV-lea în Siria de către împăratul roman Maximian. Legenda spune că în cripta aflată dedesuptul altarului ar fi poposit Maria, Iosif și pruncul Iisus în timpul fugii în Egipt. Am coborât și noi să căscăm gura în acea criptă. Biserica e importantă și pentru că aici au fost aleși mulți patriarhi ai Bisericii Copte și există un soi de rivalitate între ea și Biserica Atârnată în ceea ce privește întâietatea.
Sinagoga Ben Ezra
Chiar în spatele Bisericii Atârnate se găsește cea mai veche sinagogă din Egipt. Am vizitat-o și noi dar nu am avut voie să fac fotografii așa că n-am prea multe amintiri de-aici.
La începuturile ei această construcție a fost o biserică creștină ridicată prin secolul al 4-lea. După cucerirea arabă clădirea a fost vândută pentru a plăti taxele impuse creștinilor de Ibn Tulun. A fost cumpărată pe la sfârșitul secolului al 9-lea de Abraham Ben Ezra, fost rabin al Ierusalimului, cel care a dat numele sinagogii.
Și sinagoga aceasta are legendele ei. Se spune că un izvor aflat în apropiere marchează locul în care a fost găsit Moise de fata faraonului. Se mai povestește că în această sinagogă s-ar fi rugat și faimosul rabin Moise Maimonide pe când locuia în Cairo.
Pe străduțe
Cam atât despre vizitele noastre în cartierul copt din Cairo. Ne-am învârtit nițel pe străduțe, am fost poftiți în casa unei bunicuțe care, contra unei sume modice – lăsate la alegerea fiecăruia dintre noi – ne-a poftit la ea acasă pentru a vedea cum e traiul de zi cu zi în acea parte de oraș. Cămăruțe modeste pe care nu m-a lăsat inima să le explorez.
Cam atât am avut eu de povestit despre copții egipteni.
În vremuri mai normale la cap experiența noastră coptă ar fi putut avea un alt deznodământ. Peste exact o săptamână de la vizita noastră se sărbătorea Paștele, atât al nostru ortodox cât și cel al copților. Ar fi fost interesant de participat la slujba de Înviere și de văzut ce ne apropie și ce ne desparte. Teoretic lucrul acesta ar fi fost posibil. În Hurghada, locul în care ne-a prins Paștele, există o biserică coptă. Ghizii însă ne-au avertizat că nu aveam ce căuta acolo, că înșiși enoriașii bisericii nu sunt îngăduiți la slujbă. Păcat. Așa c-am ratat să-mi încep ziua cu un salut de
Ekhrestos Anesti – Hristos a înviat
Alisos Anesti – Adevărat a înviat
Fii primul care comentează