Spre seară am ajuns la Templul din Kom Ombo, construit pe un promontoriu de pe malul Nilului. La data călătoriei noastre seara în Egipt nu se lăsa la ore târzii, cred că era în jur de ora șase după amiaza. Frumusețea luminii de la apus de soare a fost însă stricată de un fum negru tăciune ce ieșea dintr-un coș de fabrică. Vaporul nostru a acostat chiar pe cheiurile din fața templului așa că n-am pierdut multă vreme până să-i facem o vizită.
Templul din Kom Ombo este unul neobișnuit pentru că de fapt acolo sunt două temple gemene, construite în oglindă de-a lungul unei axe principale. A fost ridicat pe timpul dinastiei Ptolemeilor, între 180–47 î.Hr. O parte a templului a fost dedicată zeului crocodil Sobek, un zeu capricios și crud dar care reprezintă Nilul și fertilitatea adusă de el. Cealaltă parte a fost dedicată zeului șoim Haroeris sau Horus cel Bătrân, care nu era fiul lui Osiris ci un soi de frate al lui, un zeu al cerului. Tare complicată mi s-a părut dintotdeauna mitologia egipteană, nici măcar după excursia din Egipt n-am reușit să descifrez misterele zeilor lor, care cine e și cu ce se ocupă. Dar în 3000 de ani de istorie, până și zeii se schimbă. Templul e așadar simetric. Are două intrări, două săli hipostile și două sanctuare gemene. Se presupune că au existat și doi preoți.
Tot aici am văzut mai bine un nilometru, deși cam toate templele egiptene au unul. Un nilometru era un instrument de măsurare a clarității apei și a nivelului ei în timpul sezonului anual de inundații. Existau trei tipuri de nilometre: 1. o scală verticală, coloană sau un simplu marcaj, 2. o scară care ducea în jos spre Nil sau 3. o fântână adâncă cu un canal ce ducea în râu. Nilometrul de la Kom Ombo părea a fi din această ultimă categorie. Dacă nivelul Nilului era scăzut oamenii se puteau aștepta la recolte slabe. Dacă era mare exista pericolul unor inundații devastatoare. Exista și un marcaj pentru nivelul optim al apelor fluviului.
Cele trei anotimpuri în care-și împărțeau egiptenii anul erau determinate de Nil. Din septembrie până în ianuarie era sezonul Akhet, al inundațiilor, când Nilul își spărgea malurile și acoperea câmpia din jur. Urma sezonul Peret ce începea din ianuarie și ținea până în mai. Acum, după ce se retrăgeau apele și lăsau în urmă lor un nămol negru extrem de fertil, lumea se putea apuca de semănat. În ultimul sezon, Shemu, din mai până în septembrie, apele Nilului aveau nivelul cel mai scăzut și lumea se ocupa cu strânsul recoltelor.
Abilitatea de a prezice volumul viitoarei inundații era foarte importantă, de ea depindea bunăstarea națiunii. Preoții templelor monitorizau cu grijă nivelul apelor Nilului și încercau să estimeze ce va urma în sezonul inundațiilor. După calculele astea erau stabilite și taxele și impozitele de colectat de la poporul muncitor.
După ce-am părăsit templul drumul ne-a condus spre un Muzeu al Crocodilului. Pe vremuri aceste vietăți înfricoșătoare se lăfăiau la soare pe treptele templului acum mumiile lor sunt expuse în acest muzeu. Doar vreo zece din cele câteva sute descoperite.
La ieșire, pe chei, am dat peste nimeni altul decât PS Sudan un vapor de croazieră mai special. Cândva a fost unul dintre cele mai mari vapoare de râu din flota Nilului a companiei Thomas Cook. E un vapor de lux, cu palete cu roți laterale care transportă vilegiaturiști bogați. Arată oarecum familiar deoarece a fost folosit în multe ecranizări ale romanului Moarte pe Nil de Agatha Chritie. De data asta însă Hercule Poirot nu era prezent.
Fii primul care comentează