Am așteptat cu oareșicare nerăbdare să ajung în Hurghada deoarece îmi aduceam aminte cu încântare experiența avută la Sharm-el-Sheikh de-acu o sută de ani. Mi-am cărat echipamentul de snorkeling de-acasă cu speranța c-am să mă pot scălda iar la nesfârșit printre pești colorați și printre corali. Socoteala de-acasă însă nu s-a prea potrivit cu cea din târg.
Hotelul nostru avea cinci stele plus dar era cam obosit. Era enorm, am înțeles c-avea peste 1000 de camere dar din pricina pandemiei era plin doar pe jumătate (așa cere legea egipteană). Era plin de români, în proporție de 90%. Dădeai în el peste tot felul de probleme sâcâitoare, în camera mea de exemplu nu se deschideau ușile. Și cea de la intrare făcea nazuri și cea de la baie. Pe-aceasta din urmă n-am mai avut curajul s-o închid a doua oară de frică că n-am s-o mai pot deschide. Nici mâncarea n-a fost cine știe ce, mai degrabă de cantină, departe de experiența plăcută de la Sharm.
Spre necazul meu, hotelul avea o plajă mult prea mică pentru dimensiunile lui care s-a umplut rapid. Colac peste pupăză nu avea zone cu corali în preajmă. Așa c-am fost nevoită să mă înscriu într-o croazieră care-mi promitea snorkeling. Nu mi-a plăcut cine știe ce nici acea croazieră. În prima ei parte am fost poftiți pe Paradise Island care numai a paradis nu semăna că era biata de ea un mic deșert. Acolo ne-am putut bălăci claie peste grămadă într-un țarc în mare, marcat cu balize. Am făcut baie până m-au usturat ochii și după aceea m-am ascuns sub o umbrelă. M-am bucurat când am plecat. După care am avut două sesiuni de snorkeling în două locații diferite. Dar, spre marea mea dezamăgire n-au fost nici pe departe atât de frumoase și de interesante ca cele din amintirile mele de la Sharm.
Asta e, va mai trebui să mă duc încă odată în Sharm-el-Sheikh ca să-mi ostoiesc dorul de pești și de corali. Odată … Cândva… Peste o altă sută de ani …
Asta a fost excursia noastră din Egipt. Din Hurghada am zburat la Cairo și de acolo la București. Am ajuns acasă mai obosită decât la plecare.
Fii primul care comentează