Lijiang
Jurnal chinezesc - Capitolul 7

Am să declar Lijiang cel mai pitoresc orășel pe care l-am văzut în China. Ocupă, fără drept de apel și locul doi pe lista mea globală de preferințe, la scurtă distanță după munții cei neobișnuiți din Parcul Zhangjiajie.

Orașul vechi din Lijiang este așezat pe un podiș aflat la o altitudine de 2400 de metri ce se întinde la picioarele Munților Yulong, adică în traducere Muntele Înzăpezit al Dragonului de Jad. Muntele acesta este sursa tuturor părâiașelor și râușoarelor care alimentează lacul Heilong, adică Lacul Dragonului Negru, de unde se revarsă apoi o mulțime de căi navigabile ce alimentează o întreagă rețea de canale ce străbat orașul. Orașul vechi din Lijiang, ce a rămas aproape neschimbat din timpul dinastiei Ming, e format acum din alte trei orășele devenite în ziua de azi suburbii: orașul vechi Dayan, Baisha și Shuhe. Farmecul lui constră din labirintul de străduțe, de-a lungul cărora curge nu de puține ori un pârâiaș, străjuite de case de lemn cu etaj, acoperite cu țiglă gri ce s-au transformat în zilele noastre din locuințe în hoteluri, restaurante și magazinașe. Și hotelul nostru era o astfel de casă, cu iz de Chină străveche dar cu tot confortul modern în interior.

Curtea cea mare a hotelului nostru
Într-una din curțile mai mititele
Camerele erau la parter și etaj și dădeau toate spre curte, la fel ca și în casele tradiționale chinezești

Prin Dayan

N-a durat mult până să plec hai-hui pe străzile vechiului Dayan, din camera mea de hotel se zărea o străduță mult prea apetisantă. M-am învârtit pe-acolo în cele două seri avute la dispoziție și în prima dimineață, după micul dejun. N-am scăpat de obișnuita hărmălaie chinezească, cu lume multă și gălăgioasă mișunând prin oraș, dar parcă am suportat-o mai ușor de data asta. Mi-au plăcut și aici panourile de lemn ce ornamentau ușile și ferestrele caselor, deși nu mai erau o surpriză, sunt prezente pretutindeni în Yunnan. M-au surprins însă deosebit de plăcut milioanele de crizanteme ce ornamentau orașul. Le puteai găsi peste tot, în culori nenumărate și soiuri deosebite, cum n-am mai văzut altundeva. Am înțeles că este un fel de obicei al orașului, să-și pună câte un strai floricol în fiecare anotimp: iarna bonsai cu pruni înfloriți, primăvara orhidee, vara azalee iar toamna crizanteme.

Undeva în dreapta sus era și cămăruța mea.

Corgi sunt la modă în Yunnan, am văzut o grămadă

În timpul vizitelor „oficiale”, cu ghid însoțitor din partea locului am vizitat și vreo două muzee unde am aflat câte ceva despre istoria și locuitorii acestei părți din Yunnan. În zona orașului Lijiang trăiesc în principal populații din grupul Naxi, o altă minoritate din cele 56 recunoscute în China. Sunt ceva mai aparte decât cei din grupurile bai sau yi, înrudindu-se la obiceiuri mai degrabă cu tibetanii. Au o credință proprie, animistă, și mai există șamani care o păstrează până în zilele noastre. Au și o limbă proprie, numită Dongba cu o scriere specială, pictografică, ce e acum pe cale de dispariție. Am înțeles că doar câțiva șamani o mai pot desluși.

În muzeul dedicat populației Naxi
Așa arată scrierea dongba

Nu departe de muzeul dedicat populației naxi am dat peste cel mai fotogenic și pitoresc colțișor din Lijiang, Iazul Dragonului Negru. In timpul dinastiei Qing (în 1737) în jurul lui a fost construită și o minunată grădină chinezească cu pavilioane și poduri arcuite. Să te tot plimbi pe aici. Puțin mai jos de acest iaz am găsit două roți de apă uriașe, cel mai vechi instrument de irigare folosit în China. Astăzi sunt pur ornamentale și adaugă un plus de cochetărie orașului. Crizantemele erau și aici, în partea de nord a orașului, vedete absolute.

Oglindă pentru Muntele Înzăpezit al Dragonului de Jad.

Un alt lucru pe care l-am făcut în vechiul Dayan a fost o vizită la Palatul Mu, situat undeva în mijloc de oraș. Sincer, nu sunt nici acum prea sigură dacă numele Mu se referă la un titlu sau este chiar numele unei familii domnitoare. Sau poate că cele două s-au contopit în timp. Reședința pe care am vizitat-o era un soi de palat ce semăna puțin cu Palatul Imperial din Beijing. În el își aveau atât „birourile” cât și reședința privată cârmuitorii poporului Naxi care au condus Lijiang-ul timp de aproximativ 470 de ani. Din cele povestite de ghidul nostru am înțeles că acești conducători au fost suficient de pricepuți într-ale politicii încât să rămână semi-independenți pe parcursul domniei câtorva dinastii chinezești.

Povestea familiei Mu a început pe timpul cuceririi mongole a Chinei, prin 1253, când Khubilai Han pornise să cucerească Regatul Dali. Regatul Lijiang i s-a supus lui Khubilai fără luptă, obținând astfel statutul de tusi care îi acorda o oareșicare autonomie, cu toate c-a fost totuși încorporat în imperiu. Mai târziu, văzând dincotro bate vântul, conducătorii naxi au fost unii dintre puținii trăitori pe graniță care au susținut imediat dinastia Ming, ba au și ajutat-o să se extindă în sud-vestul Chinei. Cu acest prileg familia conducătoare din Lijiang a primit titlul de Mu și a reușit să conducă autonom până târziu, în 1723, pe timpul dinastiei Qing. După care regiunea a fost trecută sub autoritatea directă a guvernului central.

Palatul Mu de astăzi este o reconstrucție modernă și ocupă doar o bucățică din suprafața ocupată de cel original. Se întinde pe o lungime de aproape 400m în sus pe Muntele Shizi (Muntele Leului) și stă cu fața spre răsărit. Este ca o mică grădină, cu iazuri și părâiașe susurând printre pavilioane și galerii. Cel mai mult mi-a plăcut aici cum se vedea întreg orașul dintr-un pavilion cocoțat pe deal.

La poarta Reședinței Mu
În curtea oficială
În biroul lui Mu

Prin Baisha

Fost-am să vizităm și Baisha, orășel/sat/suburbie aflat la câțiva kilometri distanță de centrul orașului Lijiang. Obiectivele de atins aici au fost o plimbare prin sat, o vizită la un atelier de broderie cu mătase și o alta la reședința de vară a familiei Mu, originară din acest loc.

Prima dată ne-am dus în vizită la palat. Cel mai important loc de văzut aici a fost un soi de capelă în care am putut admira picturi murale de pe vremea dinastiei Ming ce înfățișau o iconografie budisto-tibetană puternic influențată de daoism și de credințele populației naxi. Le-am cam plâns de milă săracelor fresce, abia se mai distingeau pe pereții încăperilor. Erau scrijelite toate iar ochii personajelor erau scoși. Nu am priceput cine le-a vandalizat în halul acela. Sper ca în viitor să fie incluse în ceva program de restaurare. Nu am avut voie să fac fotografii în acel pavilion ci doar în reședința de vară a familiei Mu. Frumoasă, n-am avut ce obiecta.

În interiorul reședinței era amenajat un mic muzeu care spunea povestea familiei Mu și a regiunii Lijiang. Aici am aflat pentru prima oară în viața mea despre picturile rupestre din Valea râului Jinsha, aflată nu departe. Picturile reprezintă tot soiul de animale (de exemplu, căprioare, capre sălbatice, zimbri, vite sălbatice, cai și forme asemănătoare omului) și seamănă oarecum cu arta rupestră a vânătorilor și culegătorilor din alte părți ale lumii. Sunt bătrâne de 13.000 de ani, făcându-le astfel cele mai vechi forme de artă rupestră găsită în Asia de Est.

După ce-am părăsit reședința familiei Mu am fost invitați într-un atelier ce încearcă să mențină vie o tradiție ce există aici de sute de ani, broderia cu mătase. La început am văzut cum sunt realizate broderiile și apoi am fost invitați în magazin, pentru cumpărături. N-am rezistat ispitei, am luat și eu un mic tabloaș. Odată terminată și această activitate am fost lăsați de capul nostru să ne plimbăm cât om vrea pe străduțe.

Pavilionul cu picturile murale budiste. Doar pe dinafară, în interior n-am avut voie să fac poze.
Intrarea în reședința de vară a familiei Mu
În prima curte interioară
O copie a uneia dintre fresce

În a doua curte interioară
Fotografii cu mostre de artă rupestră
În atelierul de broderie
Hai-hui prin Baisha

Asta a vost vizita noastră în Lijiang. Teoretic am mai fi putut urca cu telecabina undeva aproape de vârful nasului Dragonului de Jad și să vedem acolo un minunat lac glaciar. Practic am rămas cu buzele umflate din pricina timpului prea scurt și a unei telecabine care nu mai funcționa.

A doua zi de dimineață ne-am sculat cu noaptea în cap și ne-am prezentat la aeroport. Pe la ora 7 decolam spre Chongqing.

Despre AncaHM Articolele 686
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

1 Comentariu

  1. Superb, superb, superb totul! Da, orașele care păstrează magia întoarcerii în timp mă farmecă maxim și pe mine!

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.