Din Kunming, drumul nostru prin Yunnan a continuat cu autocarul. Destinația primei zile a fost orașul Dali aflat ceva mai la vest de Kunming, la vreo 350 km distanță. Am plecat dimineața devreme ca să evităm ambuteiajele, aceleași ca pretutindeni în lumea asta modernă. Ne-a luat cam 5 ceasuri să ajungem până acolo, nepunând la socoteală pauza pe care am făcut-o într-un locșor pitoresc care amintea de o Chină arhaică, Yunnan Yi Zhen pe numele lui, adică Vechiul Oraș Yunnan. Am oprit aici din două motive. 1. Trebuia să aprofundăm problema Drumului Ceaiului și 2. Trebuia să aflăm câte ceva despre ce s-a întâmplat aici în timpul celui de-al doilea război mondial.
Prima oară am deslușit a doua problemă. Nu departe de locul în care a parcat autocarul nostru am fost poftiți în fața unui zid lung, desenat cu o grămadă de graffiti care spuneau o poveste ce s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război sino-japonez (1937-1941) și a continuat în timpul celui de-al doilea război mondial. În prima parte desenele acelea aminteau cum a fost construit drumul ce lega fosta Burma britanică de Yunnan. Pentru a ocoli blocada impusă Chinei de japonezi și pentru a o ajuta în efortul de război purtat împotriva lor, britanicii au construit cu mari eforturi Burma Road, un drum cu o lungime de 1154 km care trecea peste lanțul estic al Himalayei și care lega Birmania de Yunnan. În secțiunea dintre Kunming și granița Birmaniei au muncit birmanezi și chinezi din 1937 până în 1938. Aprovizionarea pe această cale n-a avut o viață lungă deoarece în 1942 japonezii au intrat în Burma și au închis drumul. Și aici ajungem la al doilea capitol povestit pe perete. Aliații însă au continuat aprovizionarea, din 1942 până în 1945, trimițând proviziile pe cale aeriană, zburând peste ceea ce s-a numit de atunci The Hump, acțiune extrem de periculoasă pentru că zborurile treceau deasupra Himalayei. În plus, existau piloți americani voluntari care zburau în escadrilele chinezești ale lui Chiang Kai-shek tot în ideea de a ajuta în efortul de război împotriva japonezilor. Ei bine, în spatele zidului desenat pe care-l admiram noi se aflau rămășițe ale barăcilor și ale unei piste de aterizare folosite de aliați, în YunnanYi Zhen fiind amplasate una dintre bazele lor.
Mai târziu, în timpul scurtei noastre plimbări prin orășel (mai degrabă o uliță păstrată dinadins neschimbată) am vizitat și un mic muzeu care comemora evenimentele din perioada respectivă. Am găsit acolo tot istoricul povestit în fotografii, planuri 3D și hărți. Ni s-a mai spus că muzeul respectiv se pregătea să primească o delegație a unor veterani care participaseră la zborurile peste The Hump (oare mai trăiește vreounul? ) și a urmașilor lor.
În rest ne-am concentrat eforturile pe problema ceaiului. Yunnan Yi Zhen este un orășel foarte-foarte vechi, am înțeles c-a fost pomenit și în documentele dinastiei Han, acum 2000 de ani. Există și o legendă legată de acest loc numit în trecut Vechiul Yunnan sau Micul Yunnan și care se presupune c-a dat numele lui întregii provincii. Se spune că împăratului Wudi din dinastia Han i s-a arătat în vis un nor de bun augur, un simbol al păcii și prosperității în lumea chinezească. A trimis degrabă dregători să-l găsească și aceștia l-au descoperit departe în sud în regiunea actualului orășel. Și de atunci așa i-a rămas numele – norul de bun augur ce apare în sud. De-a lungul timpului soarta orășelului a fost zbuciumată, s-a aflat ba în sfera dominației imperiale, ba pe graniță atunci când puterea centrală șchiopăta. Oricum a rămas de-a lungul întregii lui istorii unul dintre cele mai importante centre de popas ale caravanelor ce duceau ceaiul de Yunnan în Tibet, o negustorie ce-a durat mii de ani și continuă până în prezent (cu alte mijloace desigur). Ca mărturie a vremurilor de demult au rămas case de negustori bogați și hanuri construite pentru a găzdui târgoveții, cărăușii umani și animelele lor de povară.
Porțiunea de oraș înghețată oarecum în timp, pe care am vizitat-o noi, se întinde de-a lungul unei străduțe. Nu este 100% un muzeu pentru că aici locuiesc încă oameni obișnuiți. Câteva case au fost transformate însă în mici muzee. Prima în care am intrat a fost o casă tipic chinezească, o căsuță cu un etaj, construită din lemn și așezată pe o platformă de piatră, închisă spre exterior, cu curți interioare spre care se deschid camerele de locuit.
Am intrat și într-un mic muzeu, fost han, dedicat caravanelor de odinioară. Mititel dar foarte cochet, povestea prin fotografii, diverse obiecte și în special prin însăși structura clădirii despre greutățile pe care le aveau de depășit cei ce se încumetau la astfel de negustorii.
Cam atât despre vizita noastră în Yunnan Yi Zhen. Ulița principală a orășelului își urma calea. Noi însă a trebuit s-o abandonăm și să ne întoarcem spre autocar pentru a ne continua drumul spre Dali.
Fii primul care comentează