Pe Yangtze în jos
Jurnal chinezesc - Capitolul 9

Croaziera pe Yangtze a fost momentul nostru de tihnă în excursia din China. Am dormit trei nopți la rând în același pat, răsfăț nemaiîntâlnit, am plutit alene pe râu în jos fără nici o grijă și fără nici un efort, în cazul în care nu doream să particip la excursiile propuse. Vasul nostru avea să străbată o porțiune de Yangtze aflată în amonte de marele baraj, din Chongqing până în Zigui, trecând prin cele trei defilee, Qutang, Wu, și Xiling cale de vreo 300km. M-am bucurat când am văzut că în itinerariul nostru chinezesc era inclusă și o croazieră pe Yangtze, amintindu-mi cât de mult mi-a plăcut croaziera de pe Nil. Dar cele două fluvii fac parte din povești foarte diferite. Pe malul Nilului viața părea să se fi schimbat foarte puțin în mileniile ce-au trecut de când oamenii s-au aciuat pe malurile lui. Malurile lui Yangtze sunt înțesate cu munții de beton ai blocurilor moderne, sunt legate între ele cu nenumărate poduri iar apele lui sunt folosite intens pentru navigație. În China natura a fost domesticită și îmblânzită mult mai serios.

Vasul nostru de croazieră se numea Yangtze Gold 3 și era cam măricel. Nu era tocmai nou, s-a lansat la apă în anul 2012 dar avea de toate, cinci etaje, lift, sală de mese, sală de fitness, magazinașe … și în el încăpeau până la 570 mușterii. Era plin de data asta, marea majoritate a călătorilor fiind chinezi. Grupul nostru de români a fost dat în grija lui Melody (nume de scenă, bineînțeles) , o tinerică mititică dar foarte hotărâtă și eficientă care ne-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. Tot ea a avut grijă de ceilalți călători străini de pe vas: un cuplu corean și o familie de englezi formată din mamă + tată + doi copii.

Ca orice croazieră ce se respectă și aceasta oferea mușteriilor câteva activități care să le alunge eventualul plictis. Unele dintre ele s-au desfășurat pe vas, altele au luat forma unor excursii pe mal. Unele dintre ele erau incluse în program, pentru altele a trebuit să ne scotocim prin buzunare și să le plătim. Eu una am ignorat toate festivitățile și serbările organizate pe vas dar am mers în toate excursiile posibile, chit că unele erau opționale. N-au fost chiar atât de multe, câte una în fiecare dimineață și după amiază. În prima zi dimineața puteam merge în Fengdu – Orașul Fantomelor (inclus în program) iar seara puteam vedea un spectacol numit Război și Foc în Cele Trei Regate (opțional). Cine mergea la spectacol era primit gratuit în cabina comandantului, să vadă acolo cum stă treaba cu navigația. Cine nu mergea putea face vizita asta contra cost. În cea de-a doua zi, dimineața se putea vizita Orașul Împăratului Alb (opțional) și după amiază se putea face o excursie prin alte defilee, ale unor tributari ai lui Yangtze (o parte inclusă, o alta opțională). În ultima zi a croazierei se putea face o altă opțională care te urca într-o ambarcațiune mai mică cu care puteai încerca liftul de vapoare construit în cadrul barajului. Noi însă n-am putut-o face pentru că eram așteptați de autocarul ce-avea să ne ducă spre următoarea destinație de pe listă.

Dar promisiunea principală a croazierei, aceea că vom vedea toate cele trei defilee ale Fluviului Albastru, n-a prea fost respectată. Singurul de care ne-am putut bucura fără opreliști a fost primul în care am intrat (având în vedere sensul nostru de plutire), Qutang, cel mai scurt dar și cel mai spectaculos dintre ele. Vasul nostru l-a biruit în 15 minute. Din cel de-al doilea defileu, Wu, deși este cel mai lung (vreo 40km), n-am zărit mai nimic deoarece l-am străbătut în timpul nopții. Degeaba am ieșit în balconașul cabinei mele și m-am zgâit în întuneric, cu greu am reușit să-i zăresc pereții de piatră ce erau câteodată luminați de farurile (oare așa se numesc?) vapoarelor ce treceau. În rest beznă adâncă. Iar al treilea defileu, Xiling, cel mai larg dintre cele trei, l-am văzut doar după ce m-am dat jos de pe vas, din autocarul ce ne-a dus din Zigui în Yichang.

Fengdu

Seara am părăsit Chongqing-ul într-o atmosferă colorată ca de carnaval, dimineața m-am trezit într-una foarte gri. Cerul era acoperit de nori iar orașul ce se zărea în zare era cam mohorât și el. Cândva în cursul nopții sau al dimineții (habar n-am când s-a petrecut evenimenrul pentru că am dormit buștean) vaporul a acostat în portul orașului Fengdu. Ne-am oprit aici pentru că eram cu toții invitați la mal într-o primă excursie, în Orașul Fantomelor.

Fantomele însă nu locuiau la bloc în orașul cel gri ci, mult mai înțelepte, stăteau pe un delușor aflat pe celălalt mal, într-o mare de verdeață. Poarta de intrare în oraș era chiar pe malul lui Yangtze iar sediul principal al fantomelor era sus pe deal. Pentru a ajunge acolo puteai opta pentru puțin sport (vreo câteva sute de trepte de urcat) sau transportul cu telecabina. Am hotărât s-o iau voinicește pe jos, la telecabină era coada mare și oricum trebuiau dezmoțite picioarele și adormită conștiința care-mi spunea că mănânc mult prea multe bunătăți chinezești. Drumul ne-a condus prin câteva temple budiste și taoiste și ne-a dat prilejul să vedem Yangtze de la o oarecare înălțime.

Orașul Fantomelor din Fengdu este foarte-foarte vechi. E pomenit în multe cronici și a fost cântat de mulți poeți, încă de pe vremea dinastiei Tang. O mare parte din el se află astăzi sub ape din cauza marelui baraj din aval. Locuitorii din carne și oase ce mai trăiau în el la momentul inundării au fost strămutați în orașul cel nou. Legenda spune că în acest loc s-au retras doi oficiali ce se săturaseră de intrigile de la curtea ultimilor împărați ai dinastiei Han și care au hotărât să se lepede de lume. Respectivii dregători se numeau  Yin și respectiv Wang, erau daoiști și se spune că în urma vieții neprihănite pe care au dus-o în Fengdu au devenit Nemuritori. Problema e că numele lor alăturate, Yinwang, sună în chineză ca și titultura Regele Iadului. Cu timpul s-a ajuns la concluzia că acest loc e un soi de Purgatoriu, un soi de tribunal al spiritelor după moarte, ce se adună aici în așteptarea judecății și a sentinței: dacă au făcut fapte rele în viață se vor reîncarna în animale sau alte vietăți inferioare, dacă au făcut fapte bune vor trece într-o fază superioară de existență. Până să se întâmple toată această judecată însă spiritele fac antecameră în Orașul Fantomelor din Fengdu.

Nici c-au ales prost fantomele astea, delușorul lor e cât se poate de frumos, mai mare dragul să stai aici, cu toate încercările la care se presupune că sunt supuse. Prima probă pe care trebuie s-o înfrunte ar fi trecerea pe unul dintre cele trei poduri de piatră. Dacă sunt împovărate cu multe păcate sigur or să se împiedice și o să cadă în apă. Apoi vor trebui să treacă pe aleea străjuită de Păcatele însăși, ca să se recunoască pesemne în ele. Apoi au șansa de-a urca într-un turn din care să-și zărească pentru ultima oară familia aflată pe celălalt mal. Și în sfârșit, sus de tot, îl întâlnesc pe Yama, zeul morții, înconjurat de ființele îngrozitoare care-l ajută în timpul judecății. Vai de capul lor dacă n-au fost virtuoase în timpul vieții, chinurile iadului le așteaptă.

Dar fantomele aveau o agendă a lor iar noi o aveam pe a noastră. Pe podul de piatră nu am fost îngăduiți în schimb am fost invitați să ne recunoaștem slăbiciunile în personajele ce străjuiau aleea Păcatelor. Am trecut prin mai multe temple daoiste și budiste și l-am salutat în treacăt și pe zeul Yama. Cel mai important însă, ne-am bucurat de frumusețea și serenitatea locului .

Orașul Fantomelor începea de pe malul fluviului din clădirea cea albă unde se tăiau bilete de intrare …
… și continua până în vârful dealului, unde se afla tempul Regelui Morții

Semnul acesta le-am întâlnit de multe ori în excursia noastră. Este un soi de urare de viață lungă și fericită.

Popas la un prim templu. Oare să fi fost statuile celor doi dregători ce-au poposit acum 2000 de ani în Fengdu?
Cele trei poduri de piatră
Al doilea popas, într-un templu budist. Aici cele trei manifestări ale lui Buddha …
… acompaniate de statuile arhaților. De parcă Buddha făcea meeting cu toți
Într-un templu daoist. Cu părere de rău n-am reținut numele personajului.

Într-un templu închinat lui Guanyin – bodhisattva Avalokitesvara în variantă chinezească – cea mai îndrăgită manifestare a divinității în China, cred eu.

Iacătă și fantoma copiilor neascultători
… și cea a războiului
… și a lăcomiei (?)

Turnul din care fantomele își iau rămas bun de la cei dragi

Iar acesta este Yama – zeul morții și al judecății
Și aici sunt reprezentate chinurile iadului. Ghida noastră zicea că mulți dintre cei vii încearcă să compensese ceva aruncând bani, altfel nu se explică mormanul de bancnote.
Sus pe deal, în cel mai pitoresc și mai bătrân colțișor din Fengdu
Din nou pe puntea suspinelor
Bye-bye Fengdu – am scăpat de judecată de data asta

Război și Foc în Cele Trei Regate

Vizita în Orașul Fantomelor din Fengdu ne-a ocupat întreaga dimineață. Imediat după ce echipajul nostru s-a convins c-a recuperat toți mușterii vaporul a și pornit mai departe. Până seara, când urma să acostăm într-un alt port, Zhongxian, aveam program de voie, cu un mic intermezzo – o vizită în cabina căpitanului datorată înscrierii la opționala ce-avea să ne ducă la un spectacol de seară.

Yangtze din cabina căpitanului
Pe înserat, în Zhongxian

Doritorii de spectacol au fost îmbarcați după cină în câteva autocare și duși în oraș într-un loc ciudat, special amenajat. Era un soi de teatru în aer liber, cu o scenă inundată cu apă, cu cinci paralelipipede imense pe post de fundal și cu tribuna spectatorilor amenajată în trepte, ca la circ. Abia mai târziu ne-am dat noi seama de schepsisul întregii scheme. Urma să vedem aici un spectacol fastuos ce se numea Război și Foc în Cele Trei Regate. Avea desigur ceva legătură cu Romanța celor Trei Regate și cu personajele ei, doar eram pe teritoriul lui Liu Bei și al fraților lui de cruce. Eu însă n-am priceput o iotă din ce se povestea acolo, se vorbea doar în chineză, noroc că nu s-au spus prea multe lucruri. Sarea și piperul spectacolului a constat în efectele speciale puse la bătaie: spectacol de lumini și fântâni arteziene în acordurile unei muzici dramatice, călăreți galopând prin apă pe cai adevărați, personaje zburătoare ce pluteau în noapte legate cu frânghii aproape invizibile. Paralelipipedele s-au transformat la un moment dat în nave de luptă iar soldații se întreceau în acrobații. Chiar și noi, spectatorii, ne-am trezit că facem parte din poveste în momentul în care tribunele în care stăteam cuminți au început a se deplasa și învârti, aruncându-ne în mijlocul evenimentelor. Vorba lui Melody, care nu s-a încumetat să ne piardă din ochi și-a venit cu noi, n-a contat prea mult povestea cât spectacolul în sine.

Noapte bună Zhongxian
Bună dimineața Fengjie

Baidicheng sau Orașul Împăratului Alb

În cursul nopții am mai plutit cale de ceva kilometri la vale iar dimineața ne-a prins într-un nou oraș, Fengjie. Popasul de aici a fost făcut pentru a le permite vilegiaturiștilor să viziteze Baidicheng sau în traducere, Orașul Împăratului Alb. Nu pricep de ce ghidul nostru român nu ne-a încurajat să mergem în această excursie opțională, acordându-i doar 2,5/5 stele. Mie mi-a plăcut și mi-ar fi părut rău să rămân pe vas și eventual să mă duc să văd un film despre cele trei defilee, varianta de ocupare a timpului propusă acelora care nu debarcau.

Locșorul pe care l-am vizitat este în zilele noastre un complex de temple așezat pe o insulă, apărută abia după construirea barajului. Până să se ridice apele însă, insula era de fapt o limbă de pământ, un promontoriu ce intra adânc în fluviu chiar în fața primului defileu. Avea prin urmare o poziție strategică de invidiat, nu-i de mirare că Baidicheng a fost pentru mult timp o cetate. Legenda spune că numele i s-ar trage din pricina unui nor alb în forma unui dragon, simbolul împăratului, care i s-ar fi arătat unei căpetenii războinice. Înfumurat, războinicul acela s-ar fi proclamat el însuși Împăratul Alb.

Dacă până să ajung în Baidicheng aș putea spune că m-am intersectat doar sporadic cu personejele din Romanța celor Trei Regate aici am nimerit taman în miezul lucrurilor. Legenda spune că în acest loc ar fi murit de inimă rea Liu Bei, primul împărat al regatului Shu-Han, după ce-a fost înfrânt în luptă de cei din regatul Wu și după ce-a aflat de moartea unuia dintre frații lui de cruce. Cu ultimele puteri și-a lăsat regatul și copiii în grija eminenței sale cenușii, Zhuge Liang. Ministrul n-a profitat de ocazie pentru a pune el însuși mâna pe putere ci a continuat să-i slujească pe moștenitorii de drept. Din acest motiv este venerat până în zilele noastre ca un exemplu de corectitudine și cinste. O statuie imensă ce-l reprezintă întâmpină călătorul zilelor noastre la intrarea pe insulă. În spatele ei, cioplit în marmură, se poate citi un faimos discurs de-al lui. Ghida locală ce ne-a însoțit prin Baidicheng ne-a mărturisit că pe vremea când era școlăriță a trebuit să învețe discursul acela pe de rost, chit că era într-o chineză arhaică.

Cu părere de rău, nu reușesc să-mi mai amintesc defel numele de scenă al ghidei noastre. În schimb cred că pe ea n-o voi uita ușor. Mi-a plăcut din cale-afară. Avea treizeci și ceva de ani deși îi dădeai vreo 20, vorbea o engleză excelentă și ne-a mărturisit c-a învățat-o singură iar poveștile pe care ni le-a spus erau toate pline de tâlc. Ne-a recitat poezii, Baidicheng fiind cunoscut și ca orașul poeziei, ne-a dat explicații scurte și concise și ne-a condus cu multă delicatețe. Timpul petrecut cu ea s-a scurs mult prea repede.

O fostă poartă de intrare în oraș ajunsă acum pe marginea apei
Pagode străjuind intrarea în defileu ca să-l păzească de influențele malefice
Baidicheng privit de pe podul ce-i leagă insula de mal
Impresionanta statuie a lui Zhuge Liang și discursul buclucaș
O intrare în oraș

Dragonul alb ce-a dat numele orașului
Scena în care Liu Bei își dă țara și copiii pe mâinile lui Zhuge Liang
Poezie camuflată în frunziș de bambus

Liu Bei venerat în pavilionul Mingliang
Un pavilion de unde se zice că obișnuia Zhuge Liang să privească stelele.
Povestea în care Zhuge Liang a făcut rost de o mie de săgeți în trei zile, provocând dușmanul la luptă într-o zi cețoasă, cu o armată din omuleți de paie. Dușmanul a tras săgețile crezând că sunt atacați de o armată adevărată.
Pavilionul poeziilor

Aici ceva interesant. Din vremuri imemoriale oamenii adunau scheletele strămoșilor lor și le reîngropau în cavități găsite sau săpate în pereții stâncilor abrupte ale defileelor. Cu cât mai sus cu atât mai bine.

Statuia unui alt poet – Liu Yuxi – pe marginea unui iaz plin cu pești colorați. Mai toți poeții importanți ai Chinei au amintit Baidicheng în poeziile lor

Dar multă lume participă la această excursie opțională, în special chinezii, pentru că pe insulă există un loc din care se poate vedea foarte bine intrarea în defileul Qutang al lui Yangtze. Clenciul e că priveliștea din acel loc este exact aceeași ce e imprimată pe reversul bancnotei de 10 yuani. Se stă la coadă pentru fotografii în acel loc. Și e musai ca poza să fie luată cu o bancnotă de 10 yuani în mână.

Bye-bye Baidicheng, am pornit-o mai departe

O priveliște oarecum asemănătoare am văzut și de pe puntea superioară a vaporului nostru, pe când străbăteam defileul. Pentru asta însă a trebuit să scurtez semnificativ masa de prânz că altfel îl pierdeam. Toată distracția a durat vreo 15 minute.

Trei defilee mai mici și altele și mai mititele

Excursia de după-amiază am început-o din orașul Wushan iar numele ei englezesc a fost Lesser Three Gorges + Mini Three Gorges, adică în traducere liberă trei defilee mai mici și altele și mai mici. Pentru a ajunge în respectivele defilee a trebuit să abandonăm vaporul nostru de croazieră și să ne îmbarcăm într-unele mai mici. Într-o primă fază am luat un vaporaș mai măricel ce-a acoperit defileele de tip lesser iar apoi, doar cei ce-au plătit bilet opțional, într-altele și mai mici care ne-au dus în cheile mini. Luând în considerare pliantul de pe vapor ce făcea reclamă excursiei, am impresia c-ar fi existat și ceva defilee micro, la care se ajungea cu barca dar noi nu le-am avut in program. Sau poate fotografiile de acolo au fost făcute înainte de construcția barajului când apa era mult mai puțin adâncă iar cheile mult mai adânci și înguste.

Plimbarea a fost plăcută iar peisajele spectaculoase. Am luat-o în sus pe râul Daning trecând prin Poarta Dragonului, Cheile Cețoase și Cheile de Smarald. Iar apoi am plutit în sus pe râul Madu. Am putut vedea pe viu și vreo două sicrie așezate în grote din stâncă ca acelea a căror poveste o aflasem în Baidicheng.

Singurul minus al excursiei a fost trăncăneala interminabilă și stridentă a unei ghide chinezoaice ce trebuia să-și întrețină munșterii. Vorbea în microfon și nu i-a tăcut gura nici măcar o secundă, nu știu ce-a putut să le tot spună. Ne-a făcut capul țăndări.

Bun găsit Wushan

Până să ne întoarcem iar acasă, pe vaporul de croazieră, se lăsase deja întunericul. Păcat, tocmai intram în cel de-al doilea defileu al lui Yangtze dar din cauza întunericului negru ca smoala n-am văzut nimic din el. Degeaba mi-am încercat norocul în timpul nopții ieșind de câteva ori pe balcon. Tot ce puteam zări era licărul stelelor pe cer. A doua zi dimineața când m-am trezit eram deja ancorați în portul din Zigui, punctul terminus al croazierei noastre.

Barajul Celor Trei Defilee

Înainte de-a ne lua rămas bun cu-adevărat de la Yangtze am mai avut o vizită de făcut la marele baraj, Sanxia Daba – Barajul Celor Trei Defilee, construit în anul 2006. Mare tam-tam s-a făcut în lumea întreagă când s-a aflat de intenția chinezilor de a-l construi. Unii îi criticau pentru impactul pe care îl provocau asupra mediului, pentru faptul că o mulțime de lume a trebuit să fie relocată din cauză că orașele și satele în care locuiau urmau să fie acoperite de ape. Tot în zona inundabilă s-au aflat multe vestigii rămase din timpul dinastiilor Han, Tang sau Ming. Dar chinezilor nici că le-a păsat și și-au văzut de treabă. A rezultat un baraj care ajută la o mai bună navigație pe Yangtze și la un mai bun control al inundațiilor. Iar hidrocentrala contribuie cu aproximativ 6% în sistemul energetic național.

Toată zona barajului este sub control militar așa c-am intrat acolo aproape ca într-o altă țară, cu prezentarea pașaportului și trecerea prin filtre de securitate ca la aeroport. Nu am putut urca pe baraj ci doar merge în locuri special amenajate pentru gură cască ca noi, de unde se pot zări punctele de maxim interes: barajul propriu-zis, cele 5 perechi de ecluze, un rând pentru urcarea vaselor, altul pentru coborârea lor și liftul pentru vapoare.

Impresionante toate, nimic de zis, o mare realizare tehnologică, dar mie personal nu mi-au spus mare lucru.

Întâi ni s-a prezentat o machetă
O bucată din zona ecluzelor
Barajul și în față liftul pentru vapoare
Loc special amenajat pentru gură-cască
Apele lacului de acumulare aflat în spatele barajului

Și cu asta basta, s-a încheiat povestea noastră de dragoste cu Yangtze. L-am mai însoțit puțin prin defileul Xiling până în orașul Yichang. Acolo am fost preluați de un alt ghid și conduși spre sud într-o nouă provincie și către o nouă destinație, Parcul Naţional Zhangjiajie.

Defileul Xiling din autocar
Despre AncaHM Articolele 686
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.