Shilin
Jurnal chinezesc - Capitolul 4

De când m-a întors cu nădragii rupți în fund din Tsingy de Bemaraha în Madagascar am căpătat o oareșice frică și un respect deosebit pentru munții răsăriți din funduri de mare. Din ce văzusem eu prin fotografii, Shilin, pădurea de piatră de lângă Kunming trecută în programul nostru de vizite, semăna bucățică ruptă cu stâncile malgașe, așa că mă și vedeam ieșind din ea cam zdrențuită. Spre norocul meu însă aceste păduri sunt chinezești și nu malgașe și prin urmare sunt domesticite. Nu mi-au trebuit mănuși, hamuri, bocanci ca să biruiesc stâncile acelea ascuțite, a trebuit doar să urmez cărărui de lemn și piatră amenajate prin parc. De ne bătea gândul să facem un pas alăturea cred c-am fi fost aspru admonestați.

Se povestește că munții de piatră din Shilin au fost acum aproximativ 270 de milioane de ani un fund de mare de mică adâncime. Cu timpul însă mișcările tectonice ale scoarței l-au ridicat până la o altitudide de peste 1000m iar apele s-au retras. În urma lor a rămas un strat calcaros ce seamănă cu niște corali morți ce-a fost modelat în continuare de vânturi și ape. Țuguii de piatră rezultați au forme ciudate, margini cam ascuțite și zimțate și înălțimi ce ating între 5 și 30 m. Deoarece nu sunt multe locuri pe acest pământ care să-i semene, Shilin a fost declarat monunent UNESCO și protejat în consecință.

Întreaga zonă de interes ocupă cel puțin 400 km patrați dar publicul plătitor de bilet de intrare are acces la mult mai puțin. Dacă am înțeles eu bine noi am vizitat o porțiune numită Marea Pădure de Piatră, acolo unde dealtfel se înghesuie marea masă a vizitatorilor. Cărăruile amenajate pentru vizitatori șerpuiesc printre formațiunile de piatră și te conduc până la o mică pagodă construită în vârful unei stânci de unde poți arunca o privire de ansamblu asupra formațiunilor. Greu a fost să răzbesc până acolo, a fost ca la metrou la orele de vârf. Înghesuiala și gălăgia a mai stricat puțin din farmecul locului dar asta e, toată lumea vrea să vină unde e frumos.

Reprezentanți ai populației sani puși acolo să însuflețească atmosfera și să mai adauge o pată de culoare stâncilor acelora colțuroase

Colțul dragonului. Cine îl atinge nu va mai avea probleme stomatologice
Cornițele fetelor sani

Broderiile minorității sani sunt foarte apreciate

Păianjen scrijelit în stâncă – animal totemic al populației sani

Cea mai îngustă cărare din parc. De ce e pustie oare? Se zice că de-o urmezi și-i atingi pereții îți vei scurta viața cu atâția ani cu câte atingeri ai făcut.

O privire dintr-un pavilion construit la înălțime. A fost greu să răzbatem până acolo din cauza puhoiului de oameni

În satul populației Sani

După plimbărica prin Pădurea de Piatră am fost poftiți la masă și apoi am dat un mic ocol pietonal unui sat aflat aproape de restaurant. Era un sat mai special pentru că aparținea minorității Sani, o ramură a minorității Yi, una dintre cele mai mari din China.

Populația Sani locuia pe vremuri chiar în Pădurea de Piatră dar, de când cu declararea ei parc național, au cam fost relocați pe la periferia lui. Lisa ne-a povestit multe despre obiceiurile lor dar eu n-am reținut nici jumătate. Ce țin minte însă e că sani nu practicau căsătoriile aranjate, dar de obicei băiatul alegea fata, ea având doar dreptul să-l refuze dacă nu-l plăcea. Femeile sani poartă pe cap niște (hai să le zic) pălării care au două cornițe deasupra urechilor. Dacă fata e liberă cornițele acelea stau drepte deasupra pălăriei, dacă nu, stau pleoștite. Am mai aflat că cei din populația sani admirau foarte mult tigrul, pe care îl considerau animalul lor totemic. Și paianjenii se bucurau de aceeași apreciere, n-am prea priceput de ce. Și un obicei mai puțin lăudabil, practicau sclavia, la fel ca și tibetanii dealtfel.

Satul pe care l-am văzut noi era nou nouț, construit probabil din cărămizi sau beton, nu ca pe vremuri din chirpici. Acoperișul fiecărei case avea un ornament sub forma unui trident. Lisa ne-a explicat că acelea ar simboliza coarnele de bivol și amintesc de un obicei practicat de populația sani, lupta între bivoli. Probabil proprietarul animalului câștigător era eroul satului.

Și astfel a trecut prima zi petrecută în Yunnan. Am declarat-o reușită. Eram curioasă să văd ce ne mai pregătea provincia aceasta în zilele ce urmau.

Despre AncaHM Articolele 686
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.