Beijing
Jurnal chinezesc - Capitolul 1

Greu a mai fost până să fim primiți în Beijing. Primul hop pe care l-am avut de trecut a fost drumul până acolo. A durat o zi și jumătate. Am decolat din București pe la ora 11 dimineața și am ajuns la destinație abia a doua zi, după ora 15. Am zburat cu Qatar Airways așa că am făcut o escala în Doha, după vreo 4 ore de zbor. Din păcate pentru noi escala asta a fost îngrozitor de lungă, în jur de 11 ore. Din Doha până în Beijing am zburat alte 8 ore, survolând Iranul, Pakistanul și imensitatea de deșert din vestul Chinei. Eram de-a dreptul năucă când m-am dat jos din avion iar formalitățile de intrare în China nu m-au ajutat deloc să mă dezmeticesc.

Nu mult după ce-am fost debarcați pe coriodoarele terminalului am fost poftiți la niște aparate ce furnizau o hârtiuță în schimbul scanării amprentelor de la toate cele 10 degețele. Am luptat din greu cu ele, erau foarte nărăvașe, ba nu aveau hârtie, ba nu vroiau să citească nimic. După un timp, funcționarul pus acolo să ajute călătorii veniți de peste mări și țări a clacat și ne-a trimis mai departe chiar dacă doar jumătate din grupul nostru a reușit să primească hârtiuța salvatoare. După această primă încercare am mai mers ceva drum pe coridoarele aeroportului până la următoarea barieră, unde a trebuit să prezentăm la scanat un cod de bare obținut de pe un site chinezesc prin care ne asumam răspunderea individuală că suntem sănătoși tun. Dacă intram în China bolnavi … pușcăria de păștea. A treia și ultima încercare a fost la ghișeele de intrare în țară, acolo unde se controlează efectiv pașapoartele. Până să ajungem acolo însă a mai trebuit să completăm un formular albastru unde declaram scopul și durata vizitei. La ghișeu ni s-a luat la puricat pașaportul filă cu filă, ni s-au mai luat o dată amprentele (doar câteva degete) și ni s-a scanat fața. De-acum puteam fi găsiți și în gaură de șarpe oriunde am fi bântuit prin China.

Ne-a luat ceva timp până să surmontăm toate aceste încercări, noroc că eram cu toții Feți-Frumoși hârșâiți într-ale vămilor, așa c-am scăpat cu bine. Oricum, am fost ultimii mușterii ieșiți din terminal, bietul ghid local ce ne-a așteptat intrase puțin în panică, ne-a întâmpinat cu o mină nițel disperată vâzând că nu mai apărem. În timpul acestei excursii prin China nu am avut doar un singur ghid local ci câte unul în fiecare provincie pe care am vizitat-o. Ni s-au prezentat toți cu câte un nume de scenă, european, ca să nu ne bulverseze cu totul și ca să cruțe stâlcelile numelor lor adevărate. În Beijing am fost dați în grija lui Nicole, o doamnă foarte eficientă și drăguță care ne-a strunit bine de tot. Era mare nevoie de așa ceva având în vedere timpul scurt pe care urma să-l petrecem în capitala Chinei.

În prima seară nu am mai apucat să fac nimic, am căscat doar gura pe geamul autocarului cât a durat drumul până la hotel, mi-am luat camera în primire, parcă am fost poftiți și la masă iar apoi am căzut buștean cu capul pe pernă. A doua zi am pornit-o de dimineață la drum și am bifat repede-repede lista de obiective. Seara ne-am prezentat iarăși la aeroport pentru a zbura spre Chengdu. Așadar nu am petrecut nici măcar o zi întreagă în Beijing, a fost o vizită fulger. În cele câteva ceasuri petrecute aici am apucat să vedem câte ceva din Piața Tiananmen, din Orașul Interzis și din Palatul de Vară al ultimilor împărați chinezi.

Să le iau pe rând …

Piața Tiananmen

Dacă e să te simți undeva un puric neînsemnat pierdut în spațiu atunci acesta e locul potrivit, Piața Tiananmen. La o primă impresie, căpătată într-unul din colțurile sale sudice m-am declarat profund dezamăgită. Asta să fie cea mai mare piață din lume? De fapt, în acel moment vedeam doar o mică bucățică aflată în fața porții de sud ce marca odinioară intrarea în Orașul Interzis. Abia din spatele ei mi-am dat seama de adevăratele dimensiuni ale problemei. Gurile rele spun că în această piață ar încăpea până la 1 milion de oameni.

La data vizitei noastre era mare forfotă în piață. Mii și mii de chinezi, adunați în grămăjoare recognoscibile după port, după pălăriuțe sau după câte un steguleț purtat de un ghid însoțitor patrulau sprinteni în toate direcțiile, disciplinați și gălăgioși precum niște mușuroaie de furnici sau roiuri de albine. Văzându-i, mi-am amintit ce-am citit cu ceva timp în urmă referitor la diferențele de mentalitate dintre lumea chineză și cea de sorginte europeană. După autorul cărții, un chinez,  prioritățile chinezești ar fi nițel diferite, și anume:

  1. Responsabilitatea are prioritate față de libertate
  2. Datoria are prioritatea în defavoarea drepturilor
  3. Comunitatea este mai importantă decât individul
  4. Armonia este mai importantă decât conflictul

Haosul acela organizat din piață și mai apoi din Orașul Interzis părea a funcționa exact așa, fiecare mușuroi acționa unitar și disciplinat, fără să încurce alte mușuroaie, după reguli ce păreau unanim acceptate. Dacă te uitai în interiorul unui mușuroi vedeai că entropia crește și că fiecare individ are ceva libertate de mișcare, dar fără să strice armonia grupului.

Spre marea bucurie a ghizilor noștri și mușuroiul românesc a respectat legile chinezești. La sfârșitul turului au constatat cu stupoare că nu s-a pierdut nimeni, lucru puțin obișnuit.

Piața Tiananmen a fost mai greu de străbătut decât de admirat. În chiar centrul pieței am văzut Monumentul de granit al Eroilor Poporului, la apus am zărit Marea Sala a Poporului. Nu departe de monument se află și Mausoleul președintelui Mao Zedong iar la nord am dat peste Tiananmen – Poarta Păcii Celeste, cea care a împrumutat întregii piețe numele ei. Abia după ce-am trecut de această poartă am putut spune c-am intrat în fostul Palat Imperial.

Zhengyangmen – poarta de sud ce marca odinioară intrarea în Orașul Interzis. Acum nu mai e legată de ziduri de apărare ci stă răzleață în mijlocul drumului.
Monumentul eroilor – construit în 1952. Pe el este gravat textul „Eroii poporului sunt nemuritori”, compus de președintele Mao.
Sala Mare a Poporului – ridicată în 1959, este locul unde se țin Congresele Naționale ale Poporului
Mausoleul lui Mao Zedong

Tiananmen – Poarta Păcii Celeste
Un mușuroi roșu

Orașul interzis

Dacă ar fi să luăm de buna axioma chinezească care spune că Regatul de Mijloc (și anume China) se alfă în mijlocul universului atunci Orașul Interzis, Palatul Imperial al ultimelor două dinastii ce-au condus regatul timp de 500 de ani, este de fapt buricul-buricului lumii. A fost construit între anii 1406 și 1420 în centrul Beijingului și se laudă astăzi că ar fi cel mai mare și cel mai bine conservat complex de palate vechi din lume, construit din lemn.

Este enorm, acoperind o suprafață de 72 de hectare și având peste 9000 de camere. Este de fapt un conglomerat de pavilioane, curți interioare și grădini înconjurate toate de ziduri groase și șanțuri de apărare umplute cu apă. Principalele clădiri sunt construite de-a lungul unei axe principale orientată nord-sud iar clădirile considerate secundare sunt amplasate pe axe paralele de o parte și de alta a axei principale. Funcțional, palatul este împărțit în două de o axă est-vest. Spre sud se află Curtea Exterioară, acolo unde se rezolvau treburile împărăției. La nord se află Curtea Interioară, unde se aflau apartamentele private ale împăratului, împărătesei și a nenumăratelor concubine imperiale. Culorile dominante din Orașul interzis sunt galbenul – culoarea împăratului – regăsit în principal în țiglele acoperișurilor și roșul – culoarea bunăstării – în care sunt vopsiți mai toți pereții și coloanele pavilioanelor. Apropo de acoperișuri, ele au și o altă îndatorire în afară de-a proteja clădirea de intemperii. În funcție de forma și mărimea lor ele desemnează și importanța, „rangul” clădirii pe care o acoperă. Tot pe acoperișuri pot fi zărite șiruri-șiruri de statuete reprezentând personaje mai mult sau mai puțin recognoscibile. Ele sunt de fapt creaturi mitice descinse din vechile legende chinezești. De obicei sunt 3, 5, 7 sau 9 statui de animale pe acoperișuri, dragoni, phoenicși, lei, căluți de mare și alte animale fantastice dar benefice izvorâte din imaginația oamenilor. Cu cât sunt mai multe statuete pe acoperiș cu atât crește rangul clădirii respective. De exemplu, Sala Supremei Armonii, cea mai importantă clădire din Palatul Imprerial, are 10 statui de animale fantastice pe acoperiș.

Din păcate pentru noi, nu am avut timp suficient la dispoziție pentru a inspect cum se cuvine Orațul Interzis. Drumul ne-a purtat de la sud la nord doar de-a lungul axei principale după următorul traseu: Poarta de Mijloc → Poarta Supremei Armonii → Sala Supremei Armonii → Sala Armoniei Centrale → Sala Păstrării Armoniei → Poarta Purității Cerești → Palatul Purității Cerești → Sala Uniunii Cerului cu Pământul → Palatul Liniștii Pământești → Gradina Imperială →  Poarta Valorii Cerești. Categoric mi-ar fi păcut să stau ceva mai mult timp aici, poate-poate deslușeam mai bine diferențele dintre nenumăratele porți și pavilioane pe lângă care am trecut. Mi-ar fi plăcut să urc până sus pe delușorul din spatele porții de nord, să văd pavilionul în care se spune că s-ar fi sinucis ultimul împărat al dinastiei Ming atunci când și-a dat seama c-a pierdut tronul.

Wumen sau Poarta de miazăzi

Poarta Supremei Armonii

Sala Supremei Armonii

Sala Armoniei Centrale și Sala Păstrării Armoniei

Pavilionul de pe deal unde n-am apucat să urc
Palatul Purității Cerești
Dragoni plutind prin nori

Prin grădini

Șanțul de apărare al Porții de Nord

Palatul de vară

Cumva-cumva am reușit să înghesuim în programul nostru aglomerat și o vizită la Palatul de Vară, locul unde se retrăgea familia imperială în timpul verilor caniculare din Beijing.

Palatul acesta a apărut prima oară pe hartă pe timpul dinastiei Qing, prin anul 1750 și a fost construit după regulile unei grădini chinezești, pe malul unui lac artificial numit Kunming. Acea primă versiune nu a avut o viață prea lungă pentru că a fost devastat și jefuit în timpul Războaielor Opiumului de către imperialiștii englezi și francezi. A fost reconstruit începând cu anul 1888 din dorința împărătesei văduve Cixi, cea care conducea efectiv imperiul din spatele ușilor închise.

Vizita noastră a fost foarte scurtă din păcate. Am apucat să vedem headquarter-ul împărătesei și lunga galerie acoperită ce șerpuiește prin grădini, construită special pentru ca împărăteasa să se poată plimba fără să se teamă de ploaie. Am mers și noi de-a lungul acestei galerii (prin ea nu prea aveam loc) pentru a găsi, în fundul grădinii, vaporul de marmură al împărătesei, construit pe banii deturnați de la finanțarea marinei imperiale.

Această vietate este un Kylin. Are cap de dragon, coadă de leu, corn de cerb și copită de vacă. Este cea mai bună protecție împotriva incendiilor.
Dragonul și Fenixul simbolul împăratului și respectiv al împărătesei
O sală a afacerilor de stat

Coridorul împărătesei, lung de 728m.
Un frumos pod arcuit de pe lacul Kunming, pe care l-am admirat doar din depărtare

A trebuit să aleg. Sau mă opream la această pagodă budistă … sau îmi continuam drumul până la vaporașul împărătesei. A câștigat vaporașul
Iacătă-l.

Ar mai fi fost multe de făcut la Palatul de Vară. Mi-ar fi păcut să fac o plimbare cu bărcuța pe lac, până la podul cel ochios ce se zărea departe. Mi-ar fi plăcut și să urc pe Dealul Longevității, să văd tot complexul de la înălțime.

Dar n-am avut timp pentru asemenea delicatesuri. A trebuit să mă grăbesc să ajung la punctul de întâlnire la ora fixată ca nu carecumva să rămân pe dinafară și să pierd avionul ce-avea să ne ducă taman în Chengdu, capitala provinciei Sichuan aflată undeva departe, în vestul Chinei.

Despre AncaHM Articolele 686
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

1 Comentariu

  1. În Beijing noi am pierdut foarte mult timp în trafic, din care cauză am ratat intrarea la obiective ce figurau în program…

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.