De data aceasta am ajuns în Beijing cu un zbor via Istanbul care, deși mai scurt decât zborul prin Doha, tot interminabil mi s-a părut. Am aterizat la destinație pe la 3 sau 4 după-amiaza împreună cu alte curse venite care dincotro, fapt ce n-a ușurat cu nimic formalitățile de intrare în țară. Am stat la cozi lungi atât la aparatele de citire a amprentelor digitale cât și la ghișeele de control pașapoarte. Spre surprinderea mea eu am scăpat foarte ușor de faza cu amprentele, am căpătat fițuica salvatoare imediat după scanarea pașaportului, n-a mai trebuit să prezint degetele la control. Pesemne amprentele mele au rămas înregistrate în sistemele chinezești din octombrie trecut. Oare care o fi intervalul de retenție a datelor în China? Drept să spun nu m-am supărat deloc, aparatele acelea erau la fel de nărăvașe ca data trecută, le-au dat multă bătaie de cap colegilor de excursie.
Spre surprinderea și totodată bucuria mea, ghidul care ne-a întâmpinat în Beijing a fost tot Nicole, doamna cea eficientă de data trecută. De data aceasta a trebuit să aibă grijă de noi aproape trei zile nu una singură. În acea primă seară n-am mai făcut nimic, am luat doar cina și ne-am luat camerele de hotel în primire.
Piața Tiananmen
Programul pe care l-am avut în Beijing s-a suprapus nițel cu cel pe care îl făcusem anul trecut. În prima zi urma să trecem în revistă Piața Tienanmen, Palatul de Iarnă (adică Orașul Interzis) și Palatul de Vară. Abia a doua zi urma să văd și eu lucruri noi. În momentul înscrierii în excursie mi-a trecut prin cap să încerc o evadare și să caut alte obiective de vizitat, pe cont propriu. Dar până la urmă m-am răzgândit și am stat cu grupul.
Piața Tienanmen mi s-a părut la fel de imensă și copleșitoare. De data aceasta mișunau mult mai puține mușuroaie de turiști prin ea, lucru îmbucurător. În schimb era o căldură de mureai, peste 30 grade și nici un nor pe cer, abia de-ți târâiai picioarele pe pietroaiele acelea încinse. În lipsă de pomi ne aciuiam la umbra felinarelor ca să ascultăm explicațiile lui Nicole.
Palatul de iarnă
Prin Orașul Interzis am urmat în proporție de 90% același traseu ca data trecută, adică am luat-o vitejește de-a lungul axei nord-sud, pornind de la Poarta Tienanmen din sud și trecând în revistă curțile, pavilioanele și palatele din zona imperială/oficială a palatului, cale de vreo 2km, până la Poarta Priceperii Divine aflată în nord. De data asta mușuroiul nostru și-a pierdut întrucâtva cinstea obrazului, pierzând pe drum o furnicuță. Bietul ghid român a trebuit să înfrunte în sens invers puhoiul vizitatorilor ca să-și recupereze oaia rătăcită de la intrarea în palat. Paralel cu axa principală există alte două axe, una la est și alta la vest, în jurul cărora existau pe vremuri locuințele familiei imperiale și a nenumăraților servitori ce-i deserveau, în principal eunuci. Pe axa de est erau pavilioanele bărbaților iar pe cea de vest a femeilor. Singura abatere pe care am făcut-o de la axa principală a fost vizita prin curtea concubinelor imperiale.
Nu cu mult timp în urmă am văzut un filmuleț despre cel care se presupune că ar fi fost principalul arhitect al Orașului Interzis. A fost un eunuc pe nume Nguyễn An, născut în Vietnam și dăruit drept tribut împăraților Chinei. Palatul proiectat de el respecta toate regulile feng shui posibile și încerca să reproducă pe Pământ armonia Universului așa cum era scrisă pe bolta cerească de stele. Reședința imperială, considerată a fi pivotul lumii terestre, trebuia să aibă un corespondent ceresc, Steaua Polară, considerată a fi centrul cerului.
Orașul Interzis a fost construit din porunca lui Yongle, cel de-al treilea împărat al dinastiei Ming, o dinastie han autohtonă ce-a reușit să-i alunge pe mongolii dinastiei Yuan. Numele „civil” al împăratului a fost Zhu Di și în mod normal nu ar fi trebuit să ajungă pe tron. Era al patrulea fiu al liderului Turbanelor Roșii, Zhu Yuanzhang, cel care a condus cu succes rebeliunea împotriva mongolilor și a devenit Hongwu, primul împărat al dinastiei Ming. Zhu Di a ajuns pe tron doar de frică să nu fie căsăpit de nepotul său, fiul celui de-al doilea împărat Ming, ce se apucase să scape de toți rivalii din familia imperială. Zhu Di a supraviețuit atacurilor inițiale asupra fiefului său care se afla la Beijing și a lansat o campanie spre sud, spre capitala de atunci a regatului de la Nanjing. În ajutor i-au venit eunucii palatului, una din marile puteri din stat, ce fuseseră maltratați de împărații precedenți ce se bazau mai degrabă pe birocratii confucianiști. În 1402, Zhu Di și-a răsturnat cu succes nepotul și a ocupat capitala imperială, Nanjing, după care a fost proclamat împărat și a adoptat numele epocii Yongle, adică ”fericire perpetuă”. Nu știu cât or fi fost de fericiți oamenii pe timpul lui, probabil cei aflați departe de centrul puterii o duceau mai bine decât în timpurile turbulente de la sfârșitul dinastiei Yuan. Altfel, împăratul a rămas cu faima de-a fi fost crud și răzbunător. Yongle a fost poate ultimul împărat care a permis Chinei o deschidere spre lumea exterioară. Unul dintre eunucii lui favoriți, Zheng He, a fost amiralul responsabil pentru călătoriile de explorare în Pacificul de Sud și Oceanul Indian, făcute cu ceva timp înaintea portughezilor. Tot el a mutat capitala în Beijing și a extins baza de recrutare a birocraților cărora li se permitea să dea examenele pentru ocuparea unor funcții în stat. Împăratul Yongle a murit în timp ce conducea personal o campanie militară împotriva mongolilor. A fost înmormântat în Mausoleul Changling, cel mai mare și important mausoleu din cadrul Complexului mormintelor Ming. Îl aveam și noi în program, ziua următoare.
Palatul de vară
În partea doua a zilei am avut în program o vizită la Palatul de Vară al dinastiei Qing. Am declarat complet nesatisfăcătoare această vizită. A durat parcă mai puțin decât data trecută, înghesuiala era parcă și mai mare iar căldura pe care a trebuit să o îndur mi-a tăiat tot cheful. Îmi propusesem să urc de această dată până la Pagoda de pe Dealul Longevității și să trec în revistă pavilioanele ce-o înconjoară dar am constatat că-mi trebuie bilet separat pentru a intra acolo. Bani aveam în buzunar doar cu timpul stăteam prost, nu aveam nici o șansă să rezolv problema în intervalul alocat. Ca să mai scap de puhoiul de lume ce mișuna de-a lungul coridorului împărătesei Cixi, am urcat dealul pe o alee netaxabilă și am privit nițel lacul Kunming de la înălțime. Și asta a fost tot.
Zidul chinezesc în secțiunea trecătorii JuYong
A doua zi, pe la ora 9 dimineața am pornit la drum spre nord. Prima destinație a zilei a fost Marele Zid Chinezesc, una dintre cele 7 noi minuni ale lumii. N-am plecat prea departe, doar la vreo 60km depărtare de Beijing. Ne-am oprit în trecătoarea JuYong, mai exact în secțiunea ei sudică. Trecătoarea aceasta se află într-o vale lungă de vreo 18km, numită Guangou, una dintre cele trei văi prin care se puteau scurge dușmanii împărăției peste munții din nord spre capitală. În Pasul JuYong, dinastia Ming a reconstruit și consolidat două porțiuni distincte ale Zidului, o secțiune la sudul văii (cea în care ne-am oprit noi) și cealaltă în nordul ei, numită Badaling.
Prima fortificație construită în această vale era foarte veche, a fost atestată încă din perioada numită a Primăverii și Toamnei (770 – 476 î.Hr.) și din perioada Regatelor Combatante (476 – 221 î.Hr.). Pe vremea aceea China era fărâmițată într-o grămadă de stătulețe care se războiau unele cu altele. Fiecare dintre ele prinsese obiceiul de a-și consolida granițele prin construirea unor ziduri de apărare la hotare. Ceva mai târziu, pe vremea primului împărat din dinastia Qin (220–206 î.Hr.), zidurile acestea au fost unite între ele în ceea ce va deveni mai târziu Marele Zid Chinezesc, o fortificație lungă de mii de kilometri ce se întindea de-a lungul întregii frontierei nordice a imperiului. Porțiunea de zid pe care am vizitat-o noi a fost legată de Marele Zid abia în perioada Dinastiilor de Nord și de Sud (386 – 589 d.Hr). Vremurile ei de glorie au revenit în perioada Ming, când primul împărat al dinastiei a ordonat reconstruirea fortăreței din trecătoare și consolidarea zidului, protecție suplimentară împotriva mongolilor din nord. În zilele noastre porțiunea JuYong a Marelui Zid a suferit un nou proces de reconsolidare și înfrumusețare, pentru a permite unor călători gură-cască de peste mări și țări, ca și noi, să-l „cucerească”.
Adevărul e că tot mapamondul și-a dat parcă întâlnire în porțiunea JuYongGuan a Marelui Zid, de ziceai că te afli în Turnul Babel, nu în China. Omuleți de toate culorile și de toate vârstele își dădeau duhul cățărându-se pe treptele acelea criminale, bombănind și căinându-se în toate limbile pământului. N-a fost deloc ușor de patrulat de-a lungul zidului chinezesc, uneori panta era atât de abruptă iar treptele atât de înalte, inegale și alunecoase pe alocuri … iar la coborâre cei cu rău de înălțime au avut de luptat împotriva unui dușman în plus … Teoretic am fi putut străbate o porțiune circulară a zidului, de la poarta de sud până la poarta din nord și înapoi, pe ambele masive muntoase ce străjuiesc trecătoarea. Am fi avut de străbătut vreo 4200m de zid. Nu știu cât timp ne-ar fi luat, probabil o zi întreagă având în vedere dificultatea traseului. Practic am avut doar un ceas și un pic la dispoziție așa că am apucat să mă plimb doar pe zidul de vest, construit pe Muntele Jingui (351m). N-am ajuns până în vârf dar tot am apucat porțiuni de zid mai puțin aglomerate, pentru câteva poze descongestionate.
Sunt curioasă ce rezultat ar avea un sondaj de opinie la care să răspundă toți chinezii de pe lumea asta și care ar pune întrebarea: A meritat sau nu chinul construirii unui astfel de zid? Mă gândesc că răspunsul ar fi unul pozitiv totuși, chinezii se mândresc nespus cu zidul lor, îl numesc Wanli Changcheng, literalmente ”zidul lung de zece mii de li”, un alt fel de-a spune ”zidul infinit”. Pe de altă parte Nicole ne pomenea de un alt apelativ al său, „cel mai mare cimitir al țării”. Impresionant cum e, tot nu și-a îndeplinit menirea până la capăt. China a sfârșit prin a fi cucerită de mongolii din nord, prima oară de urmașii lui Ghinghis Han și mai apoi de rude ale acestora, manciurienii dinastiei Qing. Oricum ar fi, construirea lui poate fi socotită o mare realizare omenească.
Mormintele Ming
A doua parte a zilei am petrecut-o vizitând mormântul împăratului Yongle, situat într-o vale aflată la nord de Beijing. Alături de el mai sunt înmormântați aici alți 12 împărați ai dinastiei Ming, în mausolee separate presărate de-a lungul și de-a latul văii. Se povestește că după construirea Palatului Imperial (Orașul Interzis) în 1420, împăratul Yongle și-a ales singur locul de îngropăciune și și-a creat propriul mausoleu, tinând cont de toate regulile feng shui. Spiritele malefice și vânturile rele care coboară din nord au trebuit să fie evitate așa că a fost aleasă o vale în formă de arc culcușită la poalele Munților Tianshou, curată și liniștită cu o apă cristalină ce-i curgea în capătul sudic, exact după cum cereau regulile de geomanție.
Vizita noastră a început aproape de o mare poartă roșie ce etanșa oarecum valea pe vremea împăraților Ming. În ea erau postați paznici și nimeni, nici măcar împărații, nu putea intra călare în zona mormintelor. Mai apoi am dat peste Pavilionul Meritului Divin și al Virtuții Înțelepte, tot roșu, în care o țestoasă cu cap de dragon purta în spate o stelă inscripționată cu texte ce preamăreau faptele împăraților Ming. A urmat o plimbărică pe Calea Sacră ce era străjuită de perechi de animale cioplite în piatră precum și de generali și dregători ai curții, tot de piatră. Ajunși la capătul ei, la Poarta Dragonului și a Phoenixului, am fost poftiți din nou la autocar și conduși la intrarea lui Changling, complexul mortuar al împăratului Yongle și al împărătesei sale Xu.
Și aici am avut de muncit puțin. Mai întâi am trecut de o poartă de intrare care era acoperită toate cu schele așa că nu am remarcat-o în mod deosebit. După poartă am dat peste Sala Ilustrelor Favoruri (traducerile mele sunt foarte aproximative, cine știe ce semnificație au în chineză) cea mai mare și impresionantă construcție supraterană dintre toate cele construite la mormintele Ming, singura mare construcție din lemn de camfor care a supraviețuit până în zilele noastre. Denumită și „Sala Ofertelor”, în ea se păstrau tăblițele memoriale cu numele celor înmormântați aici și se oficiau ceremonii de sacrificiu cu ocazia aniversărilor decedaților. În zilele noastre sala servește pe post de muzeu, dar obiectele expuse sunt copii nu originale.
În spatele acestei săli am dat peste o altă poartă, cea care separa zona celor vii de zona morților. Apoi de una mai mititică în spatele căreia se afla un soi de altar pe care se aflau cinci vase folosite la oferirea ofrandelor: un vas pentru ars tămâie, o pereche de vaze cu flori și o pereche de sfeșnice. O ultimă clădire, un Turn al Sufletelor adăpostește o altă stelă pe care e scris numele împăratului. Împăratul Zhu Di și împărăteasa Xu sunt de fapt înmormântați la aproximativ 10-15 metri sub movila mare de pământ aflată în spatele Turnului Sufletelor. Specialiștii presupun că mormântul lor a rămas intact dar nu se încumetă să-l deschidă încă. Așteaptă noi descoperiri științifice care îi vor ajuta să evite greșelile din trecut, când numeroase artefacte s-au distrus în momentul expunerii la lumina zilei.
Nicole ne-a mai povestit de un obicei sumbru care nu mi-a sporit deloc simpatia pentru vremurile Chinei imperiale. În conformitate cu obiceiurile vremii, concubinele împăratului decedat erau fie ucise, fie obligate să se sinucidă și îngropate împreună cu el, astfel încât să-l urmeze pe împărat în lumea cealaltî și să-l slujească pentru totdeauna. În cazul împăratului Yongle se știe că au fost sacrificate astfel 16 persoane.
Curios mi s-a părut faptul că, deși declarate monumente UNESCO, mormintele Ming nu prea sunt vizitate. Este singurul loc din Beijing (ba chiar din toată China) unde nu ne-am călcat în picioare cu jdemii de vizitatori. Nu mă plâng deloc, lipsa lor a contribuit din plin la serenitatea locului.
În preajma mormintelor am zărit din goana autocarului și o statuie ecvestră a lui Li Zicheng, Nemesis-ul dinastiei Ming, țăranul care a determinat prin rebeliunea sa căderea dinastiei. Are și el partea lui de glorie postumă, chit că rebeliunea sa a fost înfrântă de noua putere, manciurienii dinastiei Qing..
Templul cerului
În ultima zi petrecută în Beijing am vizitat și Templul Cerului, un complex de clădiri trecute și ele pe lista patrimoniului UNESCO, construit inițial tot la porunca împăratului Yongle. Templul este așezat într-un imens parc din mijlocul orașului, plin de pini seculari ocrotiți și foarte apreciat de orășenii ce vin aici să se bucure de tot felul de activități recreative.
În templu se desfășurau pe vremea împăraților ceremonii speciale, de două ori pe an, pentru îmbunarea Cerului și pentru recolte bogate. Ceremonia cea mai importantă se ținea în timpul solstițiului de iarnă, moment în care împăratul, ca Fiu al Cerului, trebuia să îndeplinească un ceremonial foarte complicat. Orice mică greșeală pe care o făcea era considerată un semn de rău augur pentru întreg poporul în anul ce urma. Arhitectura templului ascunde în ea tot felul de simboluri dar eu nu mi-am propus să le rețin. Singurul care mi-a rămas în minte este forma patrată a platformei, simbolizând pământul, pe care a fost construit templul circular, simbolizând cerul.
Timpul liber pe care l-am avut la dispoziție în acest loc l-am petrecut astfel: 1. Am dat ocol de vreo câteva ori clădirii principale a templului admirându-i desenele complicate și azurii. 2.M-am înghiontit serios cu o grămadă de chinezi în porțile deschise ale templului, doar-doar reușesc să fac o fotografie tavanului lui, ce e considerat a fi o capodoperă arhitecturală. 3. Am amușinat puzderia de Rosa chinensis, trandafirii ce umpleau una din curțile templului. Foarte frumoși cu toții, mari și înmiresmați. 4. Am plecat la vânătoare fotografică de personaje contemporane deghizare în costume de epocă.
Și cam atât.
Hutong
În programul excursiei noastre, pentru care am bătut palma la înscriere, era trecută și o vizită într-un hutong, adică un cartier cu case tradiționale. În prima zi petrecută în Beijing Nicole ne propusese un soi de excursie semi-opțională într-un hutong, în care trebuia să scoatem o sumă modică din buzunar pentru o plimbare cu ricșa și o vizită în casa unuia dintre ricșari. Pentru că nu a primit un feedback pozitiv la această propunere nu a mai insistat dar în ulima zi ne-a plimbat timp de cinci minute printr-un mini-hutong aflat în apropierea unui magazin ce vindea produse din mătase. N-am priceput prea multe din această plimbare dar n-am de ce să cârcotesc, fost-am și într-un hutong.
Complexul olimpic
Într-una din seri am făcut o scurtă plimbare și prin Complexul Olimpic din Beijing, gazda olimpiadei din 2008. N-a fost cine știe ce de capul plimbării ășteia, abia am apucat să ajung în dreptul Cuibului de Păsări și a Cubului de Apă ca să le trag în poză, că a și trebuit să fug repede înapoi la autocar. Dar tot a fost mai mult decât nimic.
Șederea noastră în Beijing a avut și o latură comercială, cea mai serioasă din toată excursia. Am fost la o fabrică de jad, la una de mătase și ne-am lăsat consultați de specialiști calificați în medicina tradițională chinezească. Scopul tuturor acestor vizite este fără îndoială creșterea PIB-ului țării vizitate, cu un procent infinitezimal, prin convingerea turiștilor de-a cumpăra tot soiul de produse. Nu sunt deloc împotriva unor astfel de activități, de multe ori mă aleg și eu cu lucruri simpatice de pe urma lor. Dar vizita la centrul de medicină tradițională a fost cea mai interesantă și mai distractivă din toate. Consultul acordat nouă tuturor a fost foarte ciudat. A trebuit să arătăm palmele specialistului și să scoatem limba iar el, pe baza acestor indicii, dădea diagnosticul. Mulți dintre colegii mei de excursie au fos de acord cu ce au auzit, ba au cumpărat și remediile recomandate. Eu însă am rămas sceptică. Beteșugul identificat în cazul meu avea de-a face cu rinichii, informație complet nouă pentru mine. În schimb, specialistul a ratat semnele incipiente ale crizei de ficat ce avea să mă pălească în următoarele zile. Recomandarea lui a fost să previn inevitabila îmbătrânire consumând Cordyceps, produs pe care îl aveau și ei de vânzare. N-a reușit să mă convingă să cumpăr pastilele atunci dar promit c-am să studiez problema. Cine știe, poate până la urmă am să-i urmez și sfatul. Cine nu dorește o tinerețe fără bătrânețe …
Fii primul care comentează