Isfahan – Masjed-e Jameh sau Moscheea de Vineri
jurnal iranian - capitolul 8

Vizita la Moscheea de Vineri din Isfahan – Masjed-e Jameh – a venit ca un bonus și în același timp ca o surpriză foarte plăcută. Nu era trecută pe lista programului nostru oficial de vizite dar Afi ne-a promis că de vom face o oprire și acolo nu vom regreta. Deoarece începusem să ne bazăm serios pe expertiza ei am ascultat-o cu toții și am votat pentru. Sâmbătă dimineața, la începutul „zilei de lucru”, ieșeam din îmbârligatele coridoare ale Marelui Bazar din Isfahan ce învăluie moscheea pe toate părțile, pregătiți de atac. Următoarea oră și un pic avea să fie o interesantă incursiune în ultimul mileniu de istorie persană și o lecție despre arhitectura moscheilor iraniene.

Masjed-e Jameh
Poarta de intrare în moschee

Moscheea Masjed-e Jameh, una dintre cele mai mari din Iran, este de fapt un complex de clădiri ce-au tot răsărit de-a lungul timpului în locul și în jurul unei prime moschei ridicate aici în secolul 8 sau 9, nu mult după cucerirea arabă, deasupra rămășișelor unui templu zoroastrian din perioada sasanidă. În mia de ani ce a urmat, fiecare dinastie persană ce-a ajuns la putere pare c-a vrut să-și aducă contribuția la înfrumusețarea și mărirea moscheii. A rezultat o clădire uriașă, o caracatiță de formă neregulată ce-și întinde tentaculele în orașul ce-o înconjoară. Recunosc, în momentul vizitei nu am priceput mare lucru din ce-am văzut acolo,  mi s-a părut că am sărit alandala dintr-un secol în altul, de la o dinastie la alta, fără nici un soi de considerație pentru firul roșu al istoriei. Atunci m-am mulțumit să fac fotografii, să casc gura, ochii și urechile, să rețin cât mai multe lucruri din ce ne povestea Afi sau din ce citeam pe panourile explicative. Abia acum, când iau fotografiile la rând și încerc să scriu povestea asta, ajutată fiind și de o documentare serioasă pe internet, se mai așează lucrurile în capul meu.

Vizita noastră a început cu o madrasa aflată pe latura estică a moscheii, nu departe de intrare, încăpere adaugată în secolul al 14-lea, de către suveranii din dinastia Muzaffarid, cea care a urmat dinastiei mongolilor lui Ghinghis Han. Am dat peste o sală construită din cărămizi galbene, plină cu coloane groase și rotunde „însemnate” fiecare cu un model aparte. După unele păreri, semnele cu care erau marcate coloanele s-au regăsit și pe vase ceramice vechi de 5000 de ani și ar simboliza de fapt soarele. Deasupra capului, acoperișul se boltea în nenumărate cupole, unele din ele cu un oculus deschis spre cer care lăsa să intre lumina.

Incursiunea noastră a continuat într-o altă sală hipostil, aflată pe latura sudică a complexului, care ne-a teleportat cu vreo două sute și ceva de ani mai devreme. Intram aici în lumea sultanilor selgiucizi și a moscheii comandate de ei. Afi ne-a atras atenția asupra unor ornamente ce se găseau pe stâlpi și care foloseau pe vremuri pentru fixarea torțelor ce iluminau încăperea. Zicea ea că sunt capetele stilizate ale ostașilor turci, cu coif, cu fața apărată de armură și cu barbă lungă.

N-am zăbovit prea mult aici, i-am lăsat pe bieții turci lipiți de perete și am mers în cea mai importantă încăpere a moscheii selgiucide, sub cupola lui Nizam al-Mulk. În sfârșit ( mi-am zis în barbă ) un nume de care am mai auzit și eu. Am făcut cunoștință cu acest personaj pe când citeam cartea lui Amin Maalouf, Samarkand, unde e povestită prietenia neobișnuită dintre puternicul vizir Nizam al-Mulk, poetul-astronom Omar Khayyam și înfricoșătorul Hassan-i Sabbah, stăpânul asasinilor de pe muntele Alamut.

Nizam al-Mulk a fost puternicul vizir persan al lui Malik-șah și, spun gurile rele, adevăratul conducător al regatului timp de 20 de ani. Contribuția lui la înfrumusețarea moscheii Masjed-e Jameh din Isfahan a fost că a comandat construirea unei cupole deasupra vechii moschei construite de arabi, permițând astfel înlăturarea multor coloane și deschiderea unui spațiu liber mult mai mare. A fost o primă lovitură dată tipului hipostil, clasic, de moschee. A doua lovitură a venit odată cu preluarea iwan-urilor în construcția moscheilor, modă ce-a apărut tot în această perioadă.

Pentru a ne explica cum stă treaba cu iwan-urile astea, Afi ne-a poftit în curtea moscheii. Și să ne fie clar, ne-a reamintit ea, pentru că suntem în țara persanilor și nu a arabilor, noile idei ce s-au aplicat au fost de fapt preluate din arhitectura palatelor strămoșilor sasanizi, atât secretul construirii cupolelor cât și iwan-urile.

Turcii selgiucizi ai lui Afi
Masjed-e Jameh
Cupola de cărămidă a lui Nizam al-Mulk
Aici se văd două mihrab-uri suprapuse. Cel mai mare, din cărămidă, e de pe vremea lui Nizam al-Mulk. Celălalt, mai mic și placat cu faianță, e din perioada safavizilor.

Iwan-ul este un fel de coridor boltit sau un portic mare arcuit, ce are o fațadă dreptunghiulară deschisă printr-un arc mare și face legătura dintre curtea moscheii și încăperea mihrabului, locul unde se strâng credincioșii pentru rugăciune. Când stai sub el nu-ți e deloc prea clar dacă te afli sub cerul liber sau în interior. Soluția arhitectonică arabo-mediteraneană, unde exista o separare rigidă între curtea exterioară și interiorul moscheii, nu le-a fost pe plac persanilor care au ales o trecere mai blândă între cele două spații.

Când am ajuns în curtea moscheii mi-a venit inima la loc. Aici era totul clar și ordonat, în totală contradicție cu harababura din clădirile din jur. În mijlocul curții trona o fântână dreptunghiulară acoperită, secată la ora vizitei noastre. De-a roata, ziduri uniforme se uitau la noi cu fețe vesele și colorate, placate de sus până jos cu plăci de faianță. În mijloc, pe fiecare din cele patru laturi, zidurile astea erau sparte de câte un iwan impunător. Fiecare iwan avea numele, istoria și ornamentația lui aparte.

Iwan-ul construit în fața cupolei lui Nizam al-Mulk se numește Saheb Iwan, după numele unui ministru renumit la vremea lui. E cel mai important dintre toate pentru că permite accesul în cel mai important sanctuar al moscheii, lucru întărit de cele două minarele ce se ridică la stânga și la dreapta lui. Dacă mai țin eu bine minte, celelalte iwan-uri au fost construite mai târziu. Oricum, plăcile de ceramică cu care sunt împodobite în ziua de astăzi provin de pe vremea safavizilor, adică abia din secolul 17 și 18.

Masjed-e Jameh
Saheb Iwan

Iwan-ul construit pe latura de vest e numit Ostad Iwan, adică al Maestrului. La ora vizitei noastre stătea cu fața la soare așa că cele mai reușite fotografii aici le-am făcut. În spatele lui se deschide o ușă ce ne-a condus la un mihrab de pe timpul dinastiei mongole, construit pe la anul 1310, ce e considerat unul dintre cele mai frumoase altare ce există în Iran. E meșterit din stuc și e o amestecătură minunată de arabescuri și caligrafie arabă ce enunță sutre din Coran.

După ce-am terminat cu admiratul mihrabului Afi ne-a mai dus să vedem un alt lucru interesant, o sală de rugăciune folosită în timpul iernii, care a fost construită în perioada timuridă (1448). Schepsisul aici era că, deși nu avea ferestre, sala beneficia de lumină naturală pentru că avea încrustate în tavan câteva plăci de alabastru prin care se strecura lumina soarelui. Lucru pe care ni l-a demostrat cât ai bate din palme, închizând ușa și stingând lumina electrică.

Masjed-e Jameh
Ostad Iwan

Ornamente numite muqarnas aici, mocárabe în Spania maură
Altarul mongol

Sala de rugăciune de iarnă – cu becuri electrice
Sala de rugăciune de iarnă – cu geamuri de alabastru

Am continuat vizita cu latura de nord a curții și cu Iwan-ul Dervișului. În spatele lui am găsit alte săli de rugăciune de tip hipostil, datând din perioada selgiucă și un alt dom de cărămidă, mai mititel, construit de rivalul și dușmanul lui Nimaz al-Mulk, Taj al-Mulk. E considerat a fi o capodoperă absolută datorită proporțiilor sale și a modelelor delicate desenate pe boltă.

Masjed-e Jameh

Masjed-e Jameh

Fotografia mea a ieșit tremurată rău așa c-am îndrăznit s-o împrumut pe asta – sursa foto: Wikipedia

Există un iwan și pe latura de est, numit Shagerd Iwan adică iwan-ul discipolului, dar văd că nu l-am imortalizat în toată splendoarea lui ci i-am fotografiat doar muqarnas-urile de pe boltă.

Masjed-e Jameh

Cam atât am avut eu de povestit despre moscheea cea veche Masjed-e Jameh din Isfahan. Sunt convinsă c-ar mai fi avut multe lucruri interesante de dezvăluit. Mie mi-a fost de-ajuns și atât, am plecat de-acolo năucă dar și încântată de cele văzute și învățate. Mi-ar fi părut rău dacă ratam vizita.

Restul zilei l-am petrecut prin Isfahanul safavid. Ce-am mai văzut, ce-am mai învățat acolo …  în episodul viitor.

Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.