Spinii și florile cresc pe aceeași ramură – proverb kurd
A patra zi petrecută în Kurdistan. Seară trecută, înainte de culcare, am lăsat în urmă un Erbil „normal” și transparent iar acum dimineața abia de l-am recunoscut. O pastă gălbuie pusese stăpânire pe oraș, nici razele soarelui de pe cer nu păreau să răzbească prin ea. Ce să fie oare chestia asta, smog? De unde a apărut așa tam-nesam? Nu m-am dumirit până să mă lămurească Karwan, noul ghid ce-avea să ne însoțească restul excursiei. „La noi, tot ce-i rău vine din sud” ne zice el mucalit „iar afară e o furtună de nisip pornită din Irak„. Ahaaa, așadar asta era furtuna cu care ne amenințase Kardo ieri? Și eu care mă pregăteam să-mi iau pelerina, gândindu-mă că ne-au ajuns din urmă norii cei negrii și amenințători din Munții Gara. Ce păcăleală … Furtuna aceasta buclucașă avea să ne însoțească vreo două zile stricându-ne un pic socotelile. Ne-a pudrat cu praf la greu, și pe dinafară și pe dinăuntru iar vizibilitatea a fost mereu cam scăzută. Bine măcar c-am scăpat de ea până să luăm avionul spre casă, am aflat ulterior că aeroportul din Bagdad fusese închis.
Fie soare fie furtună de nisip, noi ne-am continuat programul. Următoarele două zile le-am petrecut într-o scurtă incursiune spre sud-est, apropiindu-ne de granița cu Iranul. Primul obiectiv al zilei a fost orașul Koya unde am ajuns după vreo două ore de drum cu mașina.
Qshla Koya
Am oprit întâi și întâi la fortăreață. Deși e masivă, pătrățoasă și așezată în vârful unui deal am văzut-o abia după ce-am ajuns sub zidurile ei. Cetatea aceasta nu e bătrână deloc, a fost construită de un pașă otoman în a doua jumătate a secolului al 19-lea. Zidurile nu sunt prea impunătoare dar curtea din interior e imensă și-a fost transformată în zilele noastre într-un parc.
Pe o latură a cazematei era amenajat un mic muzeu unde au fost adunate toate vechiturile din oraș, până și aparate antice de radio am văzut în vitrine. Pe o altă latură era o mică „capelă” unde se afla mormântul unui om sfânt. Cine avea o rugăminte de trimis lui Dumnezeu trebuia să-și moaie mâinile în pasta de hena ce se găsea pe mormânt și apoi să-și imprime palmele pe perete (parcă am văzut și în Lalish obiceiul ăsta). În sfârșit, pe o altă latură a fortăreței se deschidea o poartă ce ducea la un mic cimitir. Aici am dat peste mormântul unui poet al cărui nume nu-l știu din păcate.
Qaysari bazaar
Toate bazarele acoperite din Kurdistan se numesc Qaysari bazaar. Cel din Koya e doar foarte bătrân. Ne-am plimbat și noi puțin prin el, am căpătat și timp liber pentru căscat gura în voie. Două lucruri am putut constata pe când pierdeam vremea prin bazar. 1. La fel ca și în Erbil am văzut că bărbaților kurzi le place să-și poarte hainele tradiționale, acei pantaloni largi prinși în talie cu un brâu lat și nelipsita eșarfă încolăcită în jurul capului. 2. Când e vorba de-o tranzacție de vânzare-cumpărare nu trebuie să vorbești limba celuilalt, te poți înțelege într-o clipită. Așa am pățit-o și eu cumpărând o halva de Mosul de la un nene ce-și deschisese taraba în mijlocul străzii din bazar.
Într-un colț de bazar am dat și peste ruinele unui bătrân caravanserai. Vai de mama lui săracul, e tare prăpădit. Cele mai frumoase lucruri de admirat aici au fost macii din curte și ancadramentele ușilor și ferestrelor. Poate s-o găsi în viitor un milionar care să-l transforme iarăși în hotel.
Lacul Dokan
După ce-am părăsit Koya și până să ajungem la următorul loc de popas am trecut granița dintre guvernoratele Erbil și Sulaimaniya aparținătoare amândouă de Kurdistanul irakian. N-a fost deloc o glumă, n-a semănat în nici un chip cu trecerea dintr-un județ în altul în România noastră. Am fost opriți în câteva puncte de control păzite de armată și a trebuit să prezentăm pașapoartele la control la intrarea în guvernoratul Sulaimaniya. La întoarcere am fost puricați la fel, de data asta la intrarea în guvernoratul Erbil. Și asta din cauza rivalităților ce exista între cele două partide kurde: PDK și PUK, respectiv între cele două triburi dominante ce controlează cele două regiuni: Barzani și Talabani. Cum am ajuns în guvernoratul Sulaimaniya portretele omniprezente ale celor din familia Barzani au dispărut cu desăvârșire și au apărut în locul lor portretele lui Jalal Talabani, primul președinte non-arab al Irakului.
Popasul l-am făcut pe marginea unui lac de acumulare construit pe un râu numit Micul Zab. Zona aceasta e considerată un loc de agrement, multă lume vine aici să se relaxeze iar bogații își construiesc pe malul lacului case de vacanță.
Am fi putut face o tură pe lac cu o barcă de agrement, dar n-a fost timp. Am admirat puțin apele albastre ale lacului, am mai înghițit vreo două guri de praf și duși am fost, spre orașul Sulaimaniya.
Fii primul care comentează