Tawella
Jurnal kurd - capitolul 12

Un prost visează la bogăție, un înțelept la fericire – proverb kurd

După ce-am părăsit Halabja am continuat drumul spre est cale de vreo 50km și am intrat adânc în Munții Zagros. Am oprit la doi pași de granița cu Iranul în două sate mititele, Byara unde am luat prânzul și Tawella unde am făcut o mult prea scurtă plimbare prin sat (după părerea mea). Păcătosul acela de praf ce ne chinuia de ceva timp ne-a împiedicat să gustăm din plin experiența. Au rămas ascunse vederii noastre piscuri de munte semețe și mai ales casele construite aproape una peste cealaltă, pe terase ce se întind pe coasta muntelui.

Karwan ne-a povestit că eram la doar zece minute de mers pe jos de Iran. Oamenii locului n-au nici o problemă să treacă granița dintr-o parte în alta și fac contrabandă la greu. Kurzii iranieni de dincolo aduc combustibil, că-i mai ieftin la ei, cei irakieni îi aprovizionează cu băuturi alcoolice, interzise în Iran. Și ne-a mai spus că în satele acestea se vorbește o limbă pe care el nu o înțelege numită hawrami și care e un dialect al limbii gorani, o altă subdiviziune a limbilor iraniene folosite de kurzi.

Zona aceasta din Kurdistanul extins e numită Hawraman și se întinde mult și bine și în provincia iraniană Kermanshah. E renumită datorită unor sate ce au o arhitectură cu totul specială, integrate în natura înconjurătoare, construite pe terase abrupte pe coasta muntelui. Locuitorii lor trăiesc aici de vreo 5000 de ani și au fost în trecut semi-nomazi, transhumanța lor petrecându-se mai ales pe verticală. Unele cătune nici măcar nu sunt locuite tot timpul anului. În zilele noastre satele acestea sunt pe cale de dispariție așa că au fost incluse în patrimoiul UNESCO sub numele de Peisaj cultural din Hawraman și Uramanat. 

Nu sunt deloc sigură dacă și satele irakiene sunt incluse în aria protejată, s-ar putea ca cele mai spectaculoase să fie totuși doar cele de partea iraniană a graniței. Oricum, eu una am rămas cu un mare of în suflet, mi-aș fi dorit să pot hoinări pe îndelete printr-un sat din acela. În fotografiile de pe net pe care le-am văzut păreau a fi stră-stră-străbunici de-ale unui Trevelez andaluz sau chiar al unui Abianeh iranian.

Cine știe, poate într-o viață viitoare voi ajunge și pe-acolo. Ar fi perfect dacă s-ar întâmpla în timpul unei sărbători de nowruz, trebuie să fie spectaculos când oamenii aprind sute de focuri pe pantele acelea.

Tawella

Am urcat și noi câteva zeci de trepte în Tawella, până ne-a ieșit limba de-un cot. Satul însă se întindea până hăt-departe în sus, prea dificil de cucerit pentru niște leneși ca noi.

În informarea pe care am primit-o la începutul excursiei de la agenție se specifica că localitatea aceasta e locul de baștină al șeicilor Tavil , oameni gospodari și înțelepți ce fac parte dintr-o nobilă casă cu strămoși identificabili încă din secolul al 7-lea, de pe vremea Profetului Mohamed. La fața locului însă n-am zărit urme de-ale lor, nici măcar invitație la masă n-am primit.

Ar fi fost tentant dar n-am urcat mai departe

Cascada Ahmad Awa

Ultima vizită pe care am făcut-o în acea zi a fost la o cascadă aflată nu departe de cele două sate. A trebui să facem nițel sport și aici, pe firul apei în sus, până la cea mai spectaculoasă porțiune a cascadei.

De-a lungul pârâului erau construite o grămadă de restaurante și magazinașe ce vindeau suveniruri și dulciuri, semn că zona e una turistică. Stricau nițel frumusețea peisajului dar de … business is business. Pe mine m-ar fi tentat să iau miere, am și început negocieri cu doi tineri simpatici dând din mâini cât se poate de convingător (zic eu) pentru că engleza nu era prietena lor cea mai bună. Până la urmă n-am bătut palma deoarece aveau de vânzare doar faguri de miere iar în borcane era doar o chestie „autentic no„, ceva cu mult „sugar„. Explicațiile au fost însoțite și de-o strâmbătură elocventă așa c-am amânat achizițiile pentru o dată viitoare.

Lângă cascadă era un sat ce părea interesant. De aveam mai mult timp la dispoziție aș fi tras o fugă prin el.

După ce ne-am răcorit la cascadă ne-am îmbarcat în microbus și-am purces la drum. Aveam de răbdat patru ceasuri până să ajungem înapoi în Erbil. Pe măsură ce se lăsa seara am constatat cu încântare că praful cel gălbui adus de furtuna de nisip începea să se dizolve încet-încet. Poate până a doua zi avea să dispară cu desăvârșire.

Despre AncaHM Articolele 615
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.