Muntele Nemrut
Turcia de sud-est - capitolul 4

Călătoria noastră spre nord, din Șanlîurfa în Adîyaman a avut un singur scop, cocoțatea pe muntele Nemrut. Deși era prevăzută pentru a doua zi în programul oficial, ghizii noștri au considerat ca ar fi mai bine s-o facem spre seară din mai multe motive. 1.Seara era nițel mai cald decât dimineața, un avantaj în această perioadă a anului 2.Un apus de soare pe muntele Nemrut este o experiență de neratat 3.În cazul în care ratam ascensiunea puteam repeta încercarea a doua zi. Pentru primul și al treilea argument nu am avut nici o obiecție. La al doilea însă aveam mari îndoieli. În ziua cu pricina a stat să plouă mai tot timpul, de unde apus spectaculos.

În etapa aceasta a excursiei noastre ne-am scufundat în trecut, pe vremea unui mic regat elenistic numit Commagene. El a fost întemeiat în secolul al 2-lea î.Ch. de un soi de satrap elenizat,  pe nume Ptolemeu, ce era înrudit atât cu seleucizii Antiohiei cât și cu regii Armeniei sau cu vechii ahemenizi. Regatul a reușit să rămână independent, cu mici întreruperi, până în anul 72 d.Ch, când împăratului Vespasian l-a inclus în Imperiul Roman. Din acel moment Commagene a dispărut definitiv de pe hartă.

Personajul cel mai pitoresc pe care l-a lăsat în urmă dinastia ce-a condus Commagene a fost Antiochus I Theos Dikaios Epiphanes Philorhomaios Philhellen adică Antioh cel Drept, Prieten al Romanilor și al Grecilor. De n-ar fi existat el pe lumea asta nici un turist nu mai străbătea drumurile acestea ale Anatoliei. Trebuie să se fi considerat un om cu totul special. Altfel de ce și-ar fi construit mormântul sus de tot în vârful muntelui Nemrut, la 2.134m altitudine, aproape de tărâmul zeilor? A trăit în vremuri foarte tulburi (86 – 31 î.Ch) când prin zonă se ciocneau ambițiile romane ale unui Pompei, cele pontice ale lui Mithridates al 6-lea și cele ale parților. Cu toată megalomania lui, Antioh a reușit să se strecoare cumva printre acești ambițioși belicoși și să mențină independența regatului său.

Autocarul nostru n-a fost în stare să se cocoațe prin munți așa că ne-a abandonat și ne-a lăsat pe mâna unor microbuse. În total am făcut trei opriri.

Prima s-a petrecut la un alt mormânt, o movilă funerară construită de fiul lui Antioch, regele Mithridates al 2-lea, pentru femeile din familia sa. Numele de azi al tell-ului este Karakuş adică pasăre neagră, și vine de la singura statuie ce-a supraviețuit din monumentul funerar. Movila și pasărea e tot ce poate fi văzut aici, camerele funerare sunt închise. Arheologii care au făcut cercetări aici au găsit mormintele goale și se presupune c-au fost jefuite de pe vremea romanilor. Tot romanii sunt bănuiți c-ar fi fost responsabili cu furatul celorlalte coloane ce înconjurau mormântul.

Se vedea puțin, în atmosfera pâcloasă, un colț al lacului de acumulare Ataturk, cel mai mare construit de turci pe Eufrat.

A doua oprire am făcut-o la un pod roman pe nume Cendere. Unele guri rele spun că cele patru coloane ce-l străjuiesc ar proveni de la Karakuș. Mi s-a părut un pod frumos dar n-am înțeles prea bine ce caută prin acele pustietăți și de ce a fost construit atât de impunător peste firul acela de apă ce nu părea prea adânc. Dar știau ei romanii ce fac, desigur. Ceea ce-am reținut eu din această vizită e că podul a fost dedicat familiei lui Septimius Sever. Două coloane împăratului însuși și soției sale Iulia Domna (care, apropo, era siriancă) iar celelalte două fiilor lor, Caracala și Geta.

Cea de-a treia oprire am făcut-o la muntele Nemrut. Microbusele au urcat serios, străbătând un peisaj selenar până sus, la casa de bilete. Aici grupul nostru a făcut ședință și a hotărât să se spargă în două. O parte se încumetau să urce cele 1.000 de trepte până la mormântul lui Antioh cel Drept iar ceilalți au zis că mai bine stau la o șuetă și la o cafea în micul restaurant. Eu m-am dus, deși am gâfâit serios până am ajuns în vârf. Am fost cam pantofar la faza asta, nu mă așteptam să dau de zăpadă și să-mi fie frică că alunec. Dar până la urmă am răzbit.

Monumentele de pe muntele Nemrut stau pe două terase aflate la picioarele unui tumul artificial sub care se presupune c-a fost mormântul regelui, deși nu i s-a găsit urma până acum. Statuile, ce reprezintă un panteon ciudat de zei greco-persani, au fost la un moment dat decapitate iar nasurile maltratate. Par a fi paznici ai mormântului sau te pomenești că Antioh le-a creat trupuri de piatră, acestor zei hibrizi, ca să aibă unde poposi și să vină să stea de vorbă cu el în eternitatea ce-o întrezărea după moarte.

Pe terasa de est
Apollo-Mithra-Helios-Hermes
Heracles-Artagnes-Ares

Pe terasa de vest, unde ar fi trebuit să vedem un nemaipomenit apus de soare

Zei cu gulere de zăpadă

După ce-am coborât de pe muntele Nemrut n-am mai făcut mare lucru. Am recuperat autocarul și-am plecat în Adîyaman unde am avut în program somn de voie, că altceva oricum nu aveam ce face.

A doua zi de dimineață soarele strălucea pe un cer fără pic de nori. Dar noi „bifaserăm” ascensiunea, nu mai puteam avea pretenții. Așa că am plecat mai departe.

Despre AncaHM Articolele 615
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.