Iată-ne ajunși în Jaipur, capitala Rajahstanului și cel mai mare oraș al acestui stat indian. În seara precedentă nu apucasem să văd mai nimic, doar un mare templu alb închinat lui Shiva și un altul cocoțat sus pe un deal, și astea doar din goana autocarului. Abia a doua zi dimineața am intrat în Jaipur-ul cel roz, culoarea ospitalității în India, pictat astfel de un maharaja în 1876, în cinstea vizitei prințului de Wales, viitorul rege Eduard al 7-lea al Marii Britanii. Obiceiul de-a vopsi casele astfel a rămas până în zilele noastre și a devenit o caracteristică aparte a orașului. Deși se spune c-ar fi fost construit după reguli arhitecturale deștepte Jaipur mi s-a părut la fel de haotic ca și celelalte orașe pe care le văzusem până acum. Clădirile acelea roz nu semănau una cu cealaltă, înghesuiala de pe străzi era la fel de mare iar claxoanele la fel de stridente. În acea dimineață am străbătut doar orașul pentru a merge la Amer dar după-amiaza l-am luat la puricat, atât cât ne îngăduia timpul.
Jaipur este un oraș relativ nou dacă e să socotim după scala istorică a Indiei și a fost botezat după numele fondatorului său Sawai Jai Singh al II-lea, regele rajput al Amerului de la acea vreme (1727). Jaipur înseamnă de fapt Orașul lui Jai. În acele timpuri Rajahstan, Țara regilor, era împărțit în numeroase stătulețe în fruntea cărora se afla câte un rajah ce-și conducea supușii dintr-un palat plin de bogății, protejat de o cetate inexpugnabilă cocoțată neaparat în vârful unui deal. Regii aceștia făceau parte dintr-o clasă/castă(?) mai aparte de indieni, rajpuții, hinduși în marea lor majoritate dar foarte-foarte bătăioși. Dacă i-ai întreba pe ei ți-ar spune că se trag direct din zei hinduși. După alte păreri ar fi de fapt vechi clanuri de păstori arieni ce-au fost incluși în kshatriya varna, casta războinicilor. Iar după alte păreri ar proveni din sciți, huni sau alți războinici ai stepelor ce-au pătruns în subcontinentul indian și au fost asimilați până la urmă de băștinași dar fără a-și pierde trăsăturile de caracter belicoase. Rajpuții erau organizați în clanuri patriliniare ce aveau în frunte un rajah, clanul din Amer numindu-se kachhwaha. Regii aceștia se băteau adesea între ei și luptele erau feroce de cele mai multe ori. Dacă sorții nu le erau favorabili și erau pe cale să piardă definitiv bătălia, mai ales împotriva străinilor ce încercau să-i cucerească, se sinucideau în masă. Femeile și copiii practicau un ritual numir jauhar, aruncându-se în foc pentru a evita să cadă în mâinile dușmanului. Sacrificiul femeilor era urmat de shaka, un ultim atac al luptătorilor ce preferau să moară în luptă decât să se predea. Am înțeles că acest curaj sinucigaș era întărit prin consumul unor substanțe halucinogene.
Palatele Maharajahilor
În cursul dimineții am vizitat Amer-ul, prima capitală a rajpuților kachhwaha, dar pe la prânz ne-am întors în Jaipur. O primă și foarte scurtă oprire am făcut-o la Jal Mahal, Palatul de pe apă, construit în mijlocul lacului Man Sagar. Palatul nu e dechis vizitatorilor așa că l-am văzut doar de la depărtare și într-o lumină ce nu-i era tocmai favorabilă. Karni ne povestea că este o clădire din gresie construită pe trei etaje, cele inferioare aflându-se sub nivelul lacului. Un loc numai bun, spunea el, pentru întâlniri de taină.
Apoi ne-am dus la Palatul Maharajahilor din Jaipur, fost sediu administrativ al conducătorilor statului dar reședință regală și în ziua de azi. Construcția lui a început la scurt timp după înființarea orașului, sub domnia aceluiași Sawai Jai Singh al II-lea care și-a mutat capitala din Amer în Jaipur.
Nu stiu cât de războinici au fost maharajahii din Jaipur dar din cele povestite de ghizii noștri au fost sigur buni politicieni reușind să cadă în picioare ori ce câte ori s-au schimbat stăpânirile. S-au aliat și cu mogulii și cu englezii reușind să-și păstreze privilegiile și bogățiile. Nici în ziua de azi nu stau tocmai rău, mama actualului maharajah ocupând funcția de vice-prim-ministru al Rajahstanului, reprezentând partidul politic aflat la guvernare în India cu prim-ministrul Narendra Modi aflat la cârmă. Karni ne-a povestit c-ar fi existat totuși o excepție de la regulă, în timpurile Indirei Ghandi, când Maharani Gayatri Devi, soția maharajahului de atunci ce intrase și ea în politică, a fost persecutată de Indira și băgată la pușcărie, printre deținuții de drept comun. Deși fuseseră colege de școală se spune că nu exista doar un măr al discordiei între cele două ci un coș întreg: 1. Gayatri Devi era foarte frumoasă, fusese desemnată la un moment dat una dintre cele mai frumoase 10 femei din lume iar Indira nu prea era, 2. Gayatri Devi fusese răsfățată de soartă iar Indira nu-i înghițea pe copiii de bani gata, 3. Indira Ghandi a încetat plata stipendiilor de la stat pe care le primeau maharajahii și le-a cam confiscat averile, ș.a.m.d. Maharani Gayatri Devi s-a lăsat de politică după ce-a stat în arest și a trăit totuși în bogăție până la adânci bătrânețe (90 de ani).
Vizita noastră la palat nu a fost foarte aprofundată, am fost primiți doar în curți și într-un mic pavilion ce găzduia un muzeu. Povestea ei am s-o înșir în fotografiile ce urmează.
Observatorul astronomic
După ce-am terminat vizita la palat am fost conduși nu foarte departe, într-o grădină ce părea a fi plină de statui de piatră și de scări ce urcau spre ceruri de neatins. De fapt ajunsesem în Jantar Mantar, un observator astronomic construit în aer liber, plin cu instrumente gigantice concepute pentru a fi folosite cu ochiul liber.
Observatorul astronomic e vechi de 300 de ani și a fost construit de același Sawai Jai Singh al II-lea al Jaipur-ului. Numele lui provine din sanscrită, jantar înseamnând instrument iar mantar calculator. Are vreo 20 de instrumente științifice, numite yantra, ce pot măsura pozițiile stelelor și ale planetelor și pot spune ora exactă cu o mare precizie. Maharajahul avea nevoie de astfel de cunoștințe pentru a știi pe ce lume se află … când era cazul să ia măsuri în ceea ce rivește culturile agricole … când apăreau momentele de bun augur prognozate de stele, planete și constelații. Maharajahul a construit cinci asemenea observatoare dar cel din Jaipur este cel mai complex și cel mai bine conservat iar acum e trecut pe lista patrimoniului UNESCO.
Drept să spun m-am uitat ca pisicul în calendar la instrumentele acelea, am înțeles ceva doar în dreptul gnomoanelor, în rest … tabula rasa.
Ultimul obiectiv de atins în programul zilei dedicate orașului Jaipur a fost Hawa Mahal sau palatul vânturilor. Nu este un palat, bietul de el, ci doar peretele din dos al zenanei, zona palatului regal folosită de femei. Povestea spune c-a fost construit așa, cu multe ferestre zăbrelite, pentru a le permite femeilor închise în palat să de distreze privind nevăzute forfota de pe stradă. La ora la care am poposit noi în dreptul lui nu a fost la fel de frumos ca dimineața când era scăldat în lumina soarelui.
În dreptul acestui Hawa Mahal am primit o oră timp liber pentru o sesiune de shopping. Eu însă n-aveam deloc chef pentru asemenea îndeletniciri și mai ales pentru târguiala obligatorie, așa că mi-am ocupat timpul cu nițel people-watching, la invitația unui polițai ce-și sorbea ceaiul masala de după-amiază de pe-o laviță.
După care ne-am îmbarcat în autocar duși am fost la hotel să ne facem bagajele. A doua zi, dis de dimineața, urma să ne luăm zborul spre Mumbai.
Dar eu n-am să părăsesc de pe-acum Jaipur-ul pentru că am rămas datoare cu povestea dimineții petrecute în Amer.
Fii primul care comentează