În dimineața celei de-a doua zile petrecută în India ne-am strâns iar catrafusele, am luat micul dejun și-am plecat la aeroport pentru că pe la 10 și ceva aveam zbor către Varanasi. Greu mai intri într-un aeroport indian. Ești puricat bine chiar dinainte de-a păși în clădirea propriu-zisă. Fiind un grup mai măricel și habarnist într-ale regulilor de intrare pe un aeroport am fost trimiși de personalul de securitate la o poartă specială. Acolo a fost strigat catalogul de pe o foaie gata pregătită de ghizii noștri și, rând pe rând, ne-am prezentat cu pașaportul la control pentru a fi puricați. După ce-am trecut de acest prim Cerber a trebuit să trecem bagajele prin mașini de scanat. Abia după aceea am avut voie să mergem către ghișeele de check-in pentru a preda valizele la cală și a primi tichetele de îmbarcare. Au durat mai mult formalitățile din aeroport și așteptarea decât zborul propriu-zis. Pe la 12 aterizam deja la destinație.
Stupa Dhamek
Primul obiectiv al zilei nu a fost însă Varanasi ci Sarnath o mică localitate aflată cam la 10 kilometri nord de oraș. Ne-am oprit aici pentru a vedea vestigii ale unei vechi și mărețe mănăstiri budiste rasă de pe fața pământului încă din secolul al 12-lea de armatele invadatoare ale lui Qutb-ud-din-Aibak, cel cu minaretul din Delhi. Plini de avântul dreptei credințe sau mai degrabă de o lăcomie nemăsurată musulmanii cuceritori au măcelărit atunci câți călugări au putut și au prădat în neștire. Se povestește că s-au întors din Sarnath cu o caravană de cămile încărcată cu bogății.
Imediat după ce-am intrat în complexul arheologico-muzeal de azi am dat cu ochii de un alt grup compact de oameni ce păreau a fi pelerini. Mi l-au adus în minte pe Pryantha, șoferul care m-a plimbat cândva prin Sri Lanka. De la el am aflat pentru prima oară de locurile de pelerinaj obligatorii ale unui budist: 1. Lumbini în Nepal, locul de naștele al lui Buddha, 2. Bodh Gaya în India, locul în care a obținut iluminarea, 3. Sarnath, locul primei sale predici și 4. Kushinagar, locul în care a murit și a atins parinirvana.
Povestea căutărilor lui Buddha este binecunoscută. Se știe cum a lăsat el în urmă o viață de lux pentru a desluși răspunsuri la întrebări legate de boală, bătrânețe și moarte. Cum a stat ani de zile în pădure, practicând tot soiul de discipline spirituale și asceze, împreună cu o grămadă de profesori care nu au reușit să-l convingă pe deplin. Cum și-a lăsat în urmă tovarășii și profesorii și s-a dus să caute o altă cale. Și apoi, stînd într-o meditație profundă sub un copac numit de atunci Bodhi (Ficus religiosa) într-un loc numit Gayā a văzut adânc în natura lucrurilor. După acest eveniment a ajuns să fie numit Buddha, „Cel Trezit” și, după iluminare sau trezire, s-a întors în Varanasi să-i învețe pe însoțitorii săi „calea de mijloc”. Știa că vor fi acolo, într-un parc din suburbiile orașului numit Rishipatana, un parc al rishi-lor adică al înțelepților sau Mrigadāya, un parc al căprioarelor, un loc desemnat de regele locului pentru a servi drept loc de refugiu pe perioada musonului pentru înțelepții pelegrini.
Când l-au văzut bine hrănit și înfloritor cei cinci tovarăși asceți ai lui Buddha l-au primit cu neîncredere. După ce-au ascultat însă ce avea de spus și au înțeles în ce constă calea de mijloc propovăduită de el, au devenit primii discipoli ai lui Buddha. Se spune că prin această primă predică Buddha ar fi pornit roata dharmei, care continuă să se învârtă de atunci neîncetat. Departe de mine pretenția de a cunoaște învățăturile lui Buddha dar de Cele Patru Adevăruri Nobile tot am auzit: 1. suferința există, 2. suferința are o cauză, 3. cauza poate fi înlăturată și 4. există mai multe feluri prin care să fie înlăturată. Modurile în care poate fi înlăturată cauza suferinței ar fi opt la număr: vorbire corectă, acțiune corectă, trai corect, efort corect, atenție corectă, concentrare corectă, atitudine corectă și vedere corectă. Drept să spun, mai mult îmi place rezumatul zoroastrian: gânduri bune, vorbe bune, fapte bune.
În pacul cu căprioare din Sarnath a înflorit timp de peste 1500 de ani o comunitate monahală înfloritoare. În zilele noastre n-a mai rămas mare lucru din ea, doar fundațiile marilor clădiri din trecut. Singura excepție notabilă este o stupa imensă, numită Dhamek, o structură impresionantă înaltă de 39 de metri și cu un diametru de 28 de metri. Cercetătorii zilelor nostre, englezii mai întâi și apoi indienii, s-au bazat serios pentru deslușirea înțelesurilor acestui sit pe scrierile unor călugări chinezi ce-au apucat să viziteze mănăstirile de aici înaintea prăpădului făcut de musulmani.
Conform celor povestite de Xuanzang (cel cu Pagoda Gâștei sălbatice din Xi’an), regele pelerinilor chinezi, în Sarnath ar fi existat o mănăstire (vihara) în care conviețuiau 1500 de călugări hinayana. În mijlocul mănăstirii ar fi existat o mare statuie a lui Buddha reprezentat în postura dharma-chakra (roata adevărului) și o stupa înaltă de 100 de picioare ridicată de împăratul Ashoka (sec 3 î.e.n.) pe malul vestic al râului Varuna, exact pe locul în care Buddha ar fi ținut prima sa predică. Din mănăstirea aceea și din stupă au mai rămas până în zilele noastre doar fundațiile. Stupa pe care o putem admira astăzi, denumită stupa Dhamek, a fost construită în Sarnath mult mai târziu, în secolele 5-6 e.n., în perioada Gupta. Importanța acestor stupe este foarte mare în tradiția budistă. Se spune că după ce Buddha a trecut în parinirvana, rămășițele sale pământești au fost incinerate iar cenușa a fost împărțită în opt părți ce au fost adăpostite în opt stupe diferite. Una dintre stupele din Sarnath, probabil cea a lui Ashoka, a fost una dintre cele opt.
Pe când ne plimbam printre ruinele mănăstirii ni s-a atras atenția asupra unei rămășițe de coloane inscripționate ce era încastrată într-o vitrină de sticlă. Era coloana ridicată de Ashoka în Sarnath, cioplită dintr-un singur bloc de gresie, lustruită bine și purtând unul din edictele sale. Capitelul ei, cea mai importantă parte a coloanei care a supraviețuit aproape intactă, nu era acolo. Pentru a-l vedea a trebuit să ne ducem la muzeu.
Muzeul de Arheologie din Sarnath
În Muzeul de Arheologie din Sarnath am fost primiți doar cu mâinile goale, poșetele, rucsacii, telefoanele au trebuit să fie lăsate la intrare. Din acest motiv n-am nici măcar o singură amintire fotografică, a trebuit să scotocesc pe net pentru reîmprospătarea memoriei. Muzeul nu e mare, are doar câteva galerii în care sunt expuse îndeosebi sculpturi budiste.
Cea mai importantă piesă a muzeului este însă capitelul coloanei lui Ashoka, sau mai exact spus vârful ei, expusă în mijlocul sălii principale, chiar la intrare. Sculpura e formată din trei părți. La bază are o floare de lotus, cel mai omniprezent simbol al budismului. Deasupra ei e reprezentată o tobă pe care sunt sculptate dharmachakra (roata dharmei) și patru animale reprezentând cele patru direcții cardinale: un cal (vest), un bou (est), un elefant (sud) și un leu (nord). Deasupra tobei stau patru lei, reprezentați în mărime naturală, fiecare întors cu fața în direcția unui punct cardinal.
De ce e atât te importantă această statuie? Pentru că începând cu anul 1947 a devenit emblema națională a Indiei la propunerea lui Jawaharlal Nehru iar roata dharmei a aterizat pe steag.
Stupa Chaukhandi
Înainte de-a părăsi definitiv Sarnath am făcut o scurtă oprire la o altă stupa, aflată la aproximativ 1km depărtare de stupa Dhamek. Chaukhandi pe numele ei, comemorează locul în care Buddha s-a întâlnit cu primii săi cinci discipoli. E foarte delapidată și ea și nițel mai ciudată din pricina turnului octogonal ce pare a-i ieși din pântece. Turnul acesta a fost ridicat ca un soi de memorial al împăratului Humayun de către fiul său Akbar în 1588 e.n, pentru a comemora faptul că Humayun a primit adăpost și sprijin de la conducătorul de atunci a acestei părți de lume, după ce-a fost alungat de pe tron de rivalii lui afgani.
N-am prea avut ce face aici, am dat doar un ocol pe trei-sferturi stupei, atât cât ne îngăduia cărarea și am tras cu ochiul în minunatul parc ce se zărea în spatele ei.
După care … duși am fost … spre Varanasi.
Excepțională descriere..!