Toamnă
Pe drumuri ce îngînă trăinicia,
amurg şi ghindă, frunze roşii cad.
Ca un haiduc eu umblu prin legendă,
prin ciclul vremii mulcom încheiat.
Miroase-a foi strivite în copite.
Prin crânguri trec cu calul pintenog.
Aud muntariţe cîntînd din tulnic,
tăiat, în vis, din corn de inorog.
Lucian Blaga – Drum de toamnă
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Octombrie – George Topârceanu
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
Lucian Blaga – Amurg de toamnă


















