Ieri am profitat de o pauză anunțată în programul ploilor de primăvară și ne-am dus la munte, în căutarea florilor de smârdar. Pentru a ne crește șansele de reușită am ales ca destinație Ciucașul cu-al său Munte Roșu, cum altfel. N-am nimerit noi taman în perioada de maximă înflorire dar n-am avut de ce ne plânge. Vremea a fost foarte frumoasă, doar câțiva cumuluși fotogenici au împestrițat albastrul cerului. De flori am avut parte berechet.
Mare mi-a fost bucuria, iar a Grăsunelului să nu mai spun, când am văzut că s-a (re)asfaltat în sfârșit drumul din DN1A până la Cabana Muntetele Roșu. Am ajuns sus, cât ai clipi. La cabană, spre liniștea mamei care se jura că vom fi singurele pupeze în căutare de smârdar, se strânsese deja grămadă de lume. Cărările erau deja împestrițate cu călători mai harnici decât noi.
Am pornit-o și noi la drum, de la cabană spre vârful Muntele Roșu. La Răscruce, în funcție de cât smârdar avea să îmbujoreze muntele, urma să hotărâm încotro ne vom îndrepta: spre Gropșoare, în căutarea altor pajiști; înapoi pe același drum; spre Cabana Ciucaș și apoi iar la locul unde ne-am lăsat mașina, pentru a mai profita nițel de aerul minunat de munte.
Până la urmă am ales a treia variantă. Nu ne-a prea plăcut coborârea pe drumul forestier, ne-a chinuit genunchii obosiți, dar azi, în vârful patului, am uitat deja de ce-am pătimit.
Gata cu vorbăria. Mai jos povestea fotografică a excursiei noastre. Ne-am ținut toată ziua după ghizii noștri pictați: un triunghi roșu, o cruce roșie și o dungă galbenă.
Am obosit tare, dar ne-am și bucurat din plin.
Fii primul care comentează