Rogoz

L-am găsit pe părintele Ioan Chirilă în biserica cea veche din Rogoz, în altar,  explicând de zor cum stă treaba cu biserica lui celor doi tineri aterizați din Olanda. Ne-a făcut semn să-l așteptăm nițel și după ce-a terminat ce-a avut de zis a dat cheile Casei Muzeu tinerilor, i-a îndrumat încotro s-o ia și ne-a luat pe noi în primire.

– Da’, dumneavoastră cât timp aveți la dispoziție ? ne întreabă el.
– Nu ne grăbește nimeni , răspundem noi cuminți.
– Știți , continuă el, era odată într-un sat un preot care, văzând că la biserică a venit doar un enoriaș, n-a avut chef să țină slujba. Ceilalți erau la câmp pentru că era toiul verii și era multă treabă de făcut.”Păi bine părinte”, i-a reproșat săteanul credincios,”se poate să nu ții slujbă în zi de sărbătoare ?”  Popa atunci s-a enervat și și-a făcut datoria cum scrie la carte, ba s-a și lungit cu predica, de-a ajuns bietul sătean să stea ca pe ace. După ce-a sfârșit în cele din urmă îl întreabă părintele pe om: „Ei, ți-a plăcut slujba de azi?” „Plăcut cum nu „, îi răspunde săteanul, „dară părinte, eu dacă trimit 9 cai la pășune și țin unul în grajd,  nu-i dau ăluia din grajd fân cât pentru 10”.

Apoi părintele Chirilă ne-a mai cântărit odată din ochi, ca pentru a-și face o idee cât fân meritam noi, a dat din cap lămurit și-a început a ne istorisi câte ceva despre biserica ce-o avea în oblăduire. „Că de-ați avea suficient timp, aș putea vorbi o săptămână!”

Am căpătat fân de mestecat cât să ne țină ocupate vreo două ceasuri.

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, declarată în zilele noastre monument UNESCO, își înalță turla semeață în Țara Lăpușului, pe-un picior de plai, pe-o gură de rai aflat la poalele Țibleșului și a Munților Gutâi, nu departe de locul unde curge râul Lăpuș. Dacă întindeam bine gâtul, poate zăream și Călimanii din curtea ei.

Conform tradiției, a fost ridicată prin anul 1663, după o invazie tătară, într-un sat cu nume de buruiană – Rogoz, dar nu se știe cu exactitate data nașterii ei. Se știe însă sigur că a înlocuit o altă biserică, distrusă de tătari probabil, satul fiind vechi de când lumea – prima lui atestare documentară petrecându-se în anul 1488.

Biserica e astăzi ca o bunicuță sfătoasă ce încă se ține bine. O fi contribuit la asta și lucrările de restaurare. Poartă la brâu funia vieții, ca orice biserică românească ce se respectă. Are pe turlă cele patru mici turnulețe ce anunță că satul Rogoz avea dreptul de a-și judeca proprii locuitori. Are uși sub formă de acoladă, joase, astfel ca oaspetele să-și plece capul cu smerenie atunci când intră în ea. Mai are picturi luminoase și interesante, ce amintește credinciosului poveștile biblice.

Dar ceea ce o deosebește de alte surate de-ale ei ridicate prin Maramureș, sunt consolele pe care se sprijină acoperișul și care se termină aici cu capete de cai. Herghelii întregi. Caii solari care ajută carul de foc să străbată bolta cerească. Care fac un scurt popas la apus și la răsărit, odihnindu-se înainte de a se avânta iar în lumea morților ( de la miazănoapte ) și a celor vii ( de la miazăzi ).

Ne-a plăcut foarte mult și Masa Moșilor așezată pe peretele de nord cât era biserica de lungă, adăpostită sub acoperișul construit dinadins asimetric, tocmai pentru a o proteja. Masa servea pentru așezarea pomenilor în zi de Paște și ospătarea săracilor. E crestată de-a latul din loc în loc, marcând astfel zone bine delimitate. Deasupra acestor zone, pe peretele bisericii sunt scrijelite numele familiilor care „arvuniseră” locul respectiv și care își asumau astfel datoria și privilegiul de-a prezenta coșurile cu bunătăți.

Am înconjurat biserica pe dinafară, i-am studiat pe îndelete interiorul și n-am simțit cum trece timpul pe când ascultam explicațiile părintelui Chirilă. La sfârșit ne-a invitat să trecem și pragul Casei Muzeu aflată la doi pași.

Biserica cea veche din Rogoz, monument UNESCO

Grinzile sub formă de căluți
Masa Moșilor
Fereastra altarului. Herghelia de la nord se întâlnește cu cea de la sud
Și la apus

În pronaos
În naos
Balcon în naos
Sfânta Treime din altar – reprezentată și pe moneda de argint aniversară emisă de BNR
În altar – cele necesare slujbei
Pe masa altarului
În sânul lui Avraam
Îngerul păzitor însoțind sufletul mortului la judecată
Icoana Sfintei Fecioare din Rogoz

Casa muzeu

Căsuța aceasta minunată din bârne de lemn de brad a fost ridicată pe o fostă groapă de gunoi, de întreaga obște a satului și cu ajutorul banilor proveniți dintr-un program PHARE. E ticsită de obiecte vechi, adunate din gospodăriile din împrejurimi. Poate face de râs orice casă simandicoasă prezentă într-un muzeu al satului.

Zicea părintele Chirilă că a mai primit propuneri de-a vinde unele exponate de-acolo, „dar cum era să vină omul și să nu găsească lucrușorul pe care l-a donat? Lasă-l să stea aici, să simtă omul că vine ca la el acasă.”

În curtea Casei Muzeu
În prima cămăruță cu-n cuptor și multe lucrușoare bune în bucătărie.

A doua cameră – cu grinda pe sub care o femeie măritată nu mai umbla cu capul descoperit.
Și-un bătrân război de țesut

Ne-a povestit multe părintele Chirilă. Despre cum mai stau lucrurile prin sat, despre pădurile cu arbori seculari ce se mai găsesc prin zonă. Ne-a arătat câteva fotografii cu brazi falnici, cu trunchiurile atât de groase că trebuiau să se-adune mai mulți oameni pentru a le cuprinde cu brațele. Ne-a mai povestit despre fetele lui și despre cum le-a refuzat propunerea de a-i cumpăra un laptop.

– La ce-mi trebuie laptop? Că am eu biblioteca mea când am chef de citit. Dar dacă tot vrei să cheltui banii pe ceva, mai bine cumpără-mi o drujbă.
– Ce să faci, tată cu o drujbă, la vârsta matale ?
– Las’ că știu eu ce să fac cu ea …

Ne-a mai povestit cu amărăciune despre vizita lui la București, la Banca Națională. A fost invitat atunci la punerea în circulație a monedei din argint dedicată aniversării a 350 de ani de la înălţarea Bisericii de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Rogoz. El n-a primit niciuna pentru biserică. A trebuit s-o cumpere din banii de pensionar. Ne-a arătat și nouă moneda cu pricina, stând cuminte alături de obiectele din altar.

Ne-am despărțit cu greu de părintele Chirilă. Ne-ar mai fi plăcut să stăm la taclale, dar între timp sosiseră  alți vizitatori și nu mai era timp de pierdut. Trebuia luat degrabă un alt snop de fân și hrănite alte guri flămânde.

Iar noi am plecat din Rogoz neștiind ce ne-a plăcut mai mult. Biserica Sfinților Arhangheli ? Sau părintele Chirilă, un om ce pare că sfințește locul ?

O fotografie, la despărțire. Mama și părintele Chirilă
Despre AncaHM Articolele 555
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.