Nici nu mai țin minte când a aterizat Portugalia pe lista mea de dorințe călătoare. A fost, în orice caz, demult de tot. Primele doruri de ducă s-au înfiripat în copilărie, pe vremea când mă imaginam un mic mus (ipotetic și neînfricat) pe caravelele lui Bartolomeo Diaz, Vasco da Gama sau Magelan, înfruntând alături de ei oceanele de la capătul pământului, târându-mă de-a lungul coastelor Africii printre pirați berberi, descoperind Indiile și mirodeniile ei, făcând înconjorul lumii. Mai apoi, pe vremea adolescenței, țin minte că mă lăsam adeseori îmbiată de gentlemenii romanelor englezești cu un păhărel cu vin de Porto, de mă sâcâia pofta de a-l gusta odată și de-adevăratelea. Iar de curând l-am descoperit pe José Saramago cu a sa Istorie a asediului Lisabonei, lectură ce-a reușit să înșurubeze adânc și definitiv orașul pe lista nesfârșită a dorințelor călătoare.
Și iată că în această primăvară a sosit și rândul Portugaliei. O parte de vină o poartă mama care mă tot îndemna s-o duc pe-acolo, ademenită fiind de poveștile auzite în stânga și-n dreapta despre cât de minunată e această țară și în ciuda corvoadei celor patru ceasuri de zbor cu avionul.
Am ezitat mult între dorința de-a hălădui prin Portugalia de capul nostru sau de-a alege o excursie organizată. Până la urmă câștigătoare a fost a doua variantă, un circuit propus de Paralela 45. Ne-au tentat pe amândouă destinațiile propuse (cam greu de înghesuit toate într-o săptămână petrecută pe cont propriu) și comoditatea deplasării cu autocarul (fără bătăi de cap suplimentare, sau timpi morți datorați inevitabilelor bâlbâieli automobilistice). Chiar dacă la început am bombănit nițel, cum c-ar fi ultima dată când vom pleca în astfel de excursii (oare?), până la urmă ne-am declarat mulțumite (de nota 9).
Pe unde am fost? Ce-am văzut în cele șapte zile de excursie? Am înghesuit mai jos o fotografie a traseului și o hartă a provinciilor Portugaliei, pentru aducere aminte a ceea ce-am învățat.
Așadar,
Ziua întâi am petrecut-o în Lisabona de mână cu ghidul ce ne-a însoțit pe tot parcursul circuitului.
Ziua a doua am plecat către Sintra, Cabo da Roca, Cascais și Estoril.
În a treia zi am renunțat la o excursie opțională ce trebuia să ne poarte prin Parcul Natural Arrábida, pe la Setubal și Sesimbra. Am rămas în schimb în Lisabona, pentru a hoinări de capul nostru, în liniște, și-a nu rămâne cu regretul că orașul ne-a scăpat printre degete. Ne-a plăcut foarte mult iar la final am decis că ne-ar mai fi trebuit vreo două zile pentru a-l savura cu-adevărat.
În a patra zi am continuat explorarea Estremadurei pornind spre nord către Obidos, Alcobaça, Nazaré și la sfârșit, bomboana de pe tort, mănăstirea de la Batalha. Seara am ajuns în Evora unde am și dormit o noapte.
Ziua a cincea am început-o cu explorarea Evorei, apoi am trecut prin Fatima și ne-am oprit în Coimbra pentru o altă noapte de cazare.
Ziua a șasea a fost ocupată cu o excursie opțională (la care s-a înscris tot grupul) în regiunea Minho (citește Miniu) unde-am vizitat Braga, Ponte de Lima și Viana do Castelo.
Ziua a șaptea a fost dedicată în exclusivitate orașului Porto și vinurilor sale.
Ziua a opta a fost cea mai urâta dintre toate, din pricina drumului de la Porto la Lisabona și a zborului spre casă.
Am trecut așadar prin Estremadura (zona Lisabonei), prin Ribatejo, provincia „de pe malurile râului Tejo”, prin Alto Alentejo, provincia înaltă ” de dincolo de Tejo” (Evora) ce ne-a uimit cu plantațiile ei cu arbori de plută pe jumătate jumuliți de coajă. Am trecut prin Beira Litoral (Coimbra), prin Douro Litoral (Porto) și ne-am oprit în cea mai frumoasă provincie a Portugaliei, după cum o laudă oamenii locului, Minho (Braga). Mi-ar fi plăcut foarte mult să ajung în Algarve, dar de data aceasta nu s-a putut. Va exista poate o excursie viitoare.
Ce ne-a plăcut cel mai mult în Portugalia? Pe primul loc, câștigător detașat, s-a postat aerul incredibil de curat, proaspăt, răcoros al oceanului ce-nvăluia orașele, plajele, pădurile de pin și eucalipt într-o lumină strălucitoare. Nu ne-a fost frig, nu ne-a fost cald, am savurat din plin briza mării. Până și aparatul foto s-a bucurat din pricina lui și a făcut poze mult mai frumoase decât de obicei.
Pe locul doi aș trece orașele Portugaliei. Sunt așezate mai toate pe coline mai mult sau mai puțin domoale, au căsuțe înghesuite unele în altele, multe dintre ele împodobite cu plăci de faianță „azulejos” și câteodată cu haine puse la uscat pe-o sfoară în loc de garoafe în ferestre. Ne-au plăcut mult florile copacilor de jacaranda ce colorau mov străzile Lisabonei, casele albe din Obidos (cirește Ubiduș), mănăstirile construite în stil manuelin, specific portughez.
Iar pe locul trei (poate nemeritat de jos în clasament) am să trec bucătăria portugheză. Deși nu suntem mari mâncătoare de pește, de data asta am hotărât să ne luptăm cu porții zdravene de espadarte ( pește spadă), linguado (calcan), robalo (biban de mare), dourada (doradă) sau bacalhau (cod) pe care le-am înecat în vinho verde de Minho, roze Mateus sau un strop de Porto. Ne-am delectat (cum altfel) și cu patiseria portugheză, în special pasteis de nata acompaniate cu ceva cafea tare (braziliană poate?).
Timpul s-a scurs pe nesimțite, capul s-a umplut cu tot soiul de date istorice, geografice, turistice. Acum că m-am întors acasă am să încerc să fac ordine în învălmășeala de informații nou căpătate și-am să depăn în poveștile Ulițarnicei firul încâlcit (acum) al excursiei noastre.
Fii primul care comentează