Porto – prin oraș
jurnal portughez - capitolul 20

Ultima zi a excursiei noastră prin Portugalia, ultimele ore, le-am petrecut plimbându-ne alandala prin Porto. Nu a fost tocmai ușor, ne cam târâiam picioarele din pricina oboselii adunate peste săptămână iar colinele orașului nu ne veneu deloc în ajutor. În plus, sertărașele din capetele noastre erau deja ticsite cu informații, greu am mai făcut loc pentru altele noi. Poate de aceea am rămas cu impresia că am descoperit doar potențialul orașului. Multe lucruri au rămas în faza „aș fi putut să fac aia …, aș fi putut s-o fac pe cealaltă”.

De exemplu, am fi putut lua tramvaiul până în vârf de deal, unul la fel de vechi și hodorogit ca cele din Lisabona, dar la fel de pitoresc. Ne-am mai fi cruțat puterile. Sau poate am fi putut savura o cafea cu dichis și prăjiturele cu schepsis la Majestic Café pe Rua Santa Catarina. Dar coada de la intrare ne-a alungat poftele, dacă așteptam să ne vină rândul pierdeam o groază de timp. Un alt potențial neconsumat a fost umplerea sacoșelor cu bunătăți exotice la Perola do Bolhao. Aici n-am nici o scuză, am intrat în magazin dar, pentru că în acel moment nu-mi doream nimic, am ieșit precum am intrat. Nici măcar Palatul Bursei nu l-am vizitat. Am ajuns până la casa de bilete dar acolo entuziasmul nostru s-a evaporat subit, drept urmare am făcut stânga împrejur și-am continuat colindatul pe străzi.

Am intrat în schimb în Sé do Porto, catedrala cetate ce nu lipsește din nici un oraș portughez ce se respectă. Am căscat gura aici la o minunată piesă de altar făcută cu totul și cu totul din argint, la bogata ornamentație barocă, la vitralii.

Ca să rămân tot în domeniul acesta religios, amintesc acum și de bisericile carmeliților unde am făcut un popas pentru a ne mai trage sufletul. Împopoțonarea barocă din interior m-a zăpăcit cu totul, la fel ca și povestea alb-albastră istorisită de plăcile de ceramică ce tapetează exteriorul bisericii. Am aflat cu acest prilej că pitorescul lui Igreja do Carmo se ascunde în faptul că e formată de fapt din două biserici, ce țin de două mănăstiri: una a carmelitelor, cealaltă a carmeliților. Se povestește că pentru a descuraja orice contact între cele două comunități, între cele două biserici a fost construită o casă – una dintre cele mai înguste ce s-au construit vreodată.

Pentru că e un obiectiv turistic am intrat  și în holul gării São Bento pentru a căsca gura la plăcile de azulejos ce-i acoperă pereții de sus până jos. Ne-am ales cu o lecție de istorie ( în alb-albastru ) despre bătăliile victorioase purtate de regii Portugaliei. Simpatică era și friza colorată de deasupra lor, unde erau desenate mijloacele de transport folosite de-a lungul timpului. Dar cel mai mult mi-au plăcut scenele câmpenești. Mai-mai că-mi venea să iau trenul, să plec să le descopăr pe viu.

Am vizitat și librăria Lello, poate singura vizită serioasă pe care am făcut-o în Porto și, pentru că mi-a plăcut mult de tot am să-i dedic un capitol special la sfârșit.

Mai multe n-am a spune despre plimbarea noastră prin Porto, am să las fotografiile să povestească și ele câte ceva. Hoinăreala s-a sfârșit la șase seara și odată cu ea pot spune că s-a sfârșit și excursia portugheză.

Jardim do Infante Dom Henrique – cu Palatul Bursei în stânga, o piață roșie, acoperită în spate și un Dom Henrique cocoțat pe stâlp
Praça Ribeira
Sé do Porto
Azulejos peste tot.
Pe esplanada din fața catedralei
În catedrală
Față de vitraliile franțuzești, astea par jucării
Estação de São Bento – gara din Porto – obiectiv turistic serios

Igreja de Santo António dos Congregados – noroc cu crucea de pe casă, altfel cine știe ce credeam că e
Igreja do Carmo
Mănăstirile cermelitelor și carmeliților despărțite de o casă
Torre & Igreja dos Clérigos

Niște azulejos în relief

Igreja Paroquial de Santo Ildefonso
Delicatese la A Perola do Bolhao – nici măcar de-aici n-am cumpărat nimic
Majestic Café – înghesuială mare, coadă lungă de așteptare. Nu-i de noi.
O altă bisericuță (neidentificată) tapetată toată cu povești în ajulejos
Pompieri din toate timpurile

Finish în Praça da Liberdade
Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.