Coimbra
jurnal portughez - capitolul 14

Despre Coimbra numai de bine, despre vizita noastră acolo, ba. E singurul punct al agendei de călător prin Portugalia care va primi un nesatisfăcător din partea noastră. De ce?

Am ajuns în oraș spre seară, Coimbra fiind punctul terminus al celei de-a cincea zi a excursiei noastre. Autocarul ne-a dus direct la Universitate, în vârful dealului unde urma să vizităm una-alta, după care avea să ne culeagă de jos de lângă râu, pentru a ne duce la hotel. Din păcate, una-alta asta s-a dovedit a fi mai nimic.

Ghidul nostru s-a dus la casa de bilete a Universității și după ceva timp s-a întors de-acolo pleoștit rău. La școală era serbare și nu se puteau vizita nu-știu-ce săli, capela de São Miguel era în renovare, la Biblioteca Joanina tocmai se dăduse startul la o tură de vizitare și mai trebuia să așteptăm un ceas până la următoarea. Votul majorității a fost: „Dă-o-ncolo de bibliotecă, vrem la hotel / la bere / la cumpărături”. Așa că ne-am ars pe bot de bibliotecă. Drept e c-am fi putut spune și noi : „Ia mai dă-l încolo de grup!” și apoi să ne facem un program de capul nostru. Dar n-am făcut-o. Ne-am încolonat cuminți în turmă și-am coborât dealul în urma păstorului. Și-acum îmi pare rău.

Ce-am văzut totuși în Coimbra? În primul rând, curtea Universității cu vreo doi studenți (din aceaia în costum autentic) rătăciți prin ea. I-am dat doar un ocol și l-am salutat pe un Dom João III de piatră, regele ce-a mutat definitiv universitatea din Lisabona la Coimbra. Apoi am coborât pe Escadas de Minerva în oraș și ne-am strecurat pe străzi înguste și întortocheate până la râul  Mondego. Am intrat doar pentru trei minute ( atât ne-a lăsat domnul ce păzea intrarea ) în Sé Velha, catedrala cea veche a orașului.

La destinație, ia autocarul de unde nu-i. Se înțepenise în trafic. Drept urmare oițele s-au revoltat și-au cerut păstorului o jumătate de oră timp liber pentru amintitele cumpărături și berici. Am făcut și noi ce-au făcut ceilalți, plus o escapadă scurtă pe Ponte de Santa Clara pentru a vedea minunăție de oraș scăldat în razele soarelui de asfințit.

Din păcate asta a fost tot. Până s-ajungem la hotel, până să ne cazăm, … a venit și seara. N-am mai avut nici un chef s-o luăm de la capăt cu colindatul. Drept pentru care Coimbra a rămas în continuare pe lista dorințelor, la fel ca și Lisabona.

Data viitoare însă voi avea grijă să ajung pe-acolo în Semana Académica, săptămâna în care se termină școala și când are loc o mare sărbătoare a arderii panglicilor, Queima das Fitas ( începe în prima vineri a lunii mai).

Merită, zic eu, pentru că studenții din Coimbra sunt mai speciali. În primul rând au un fel de uniformă ce constă dintr-un costum negru și sobru, plus o mantie neagră ce-atârnă aproape până în pământ (moștenire iezuită zice-se). În al doilea rând, studenții diferitelor facultăți poartă panglici colorate diferit, fiecare specializare altă culoare. Mediciniștii sunt galbeni, cei de la drept roșii, inginerii bleu, ș.a.m.d. În Semana Académica au obiceiul să facă o serbare care întoarce tot orașul cu fundul în sus, în timpul căreia ard panglicile cu pricina în niște ceaune mari. Au și multe alte tradiții haioase care ar fi interesant de descoperit. Cred că-și sfârtecă și mantiile, nu sunt sigură, dar am văzut ceva rămășițe legate de Porta Férrea a Universității.

Așa că-i musai să revin, ca să descopăr misterul. Și poate găsesc dosit printr-un sertar de-acasă  vreun martor al propriei mele studenții, să-l iau cu mine și să-l distrug acolo cu setea de-atunci, de la terminarea școlii. Doar așa, de dragul vremurilor demult trecute, în amintirea tinereții.

Universidade de Coimbra -Porta Férrea – La poarta uneia dintre cele mai vechi universități din lume
Să fie urme ale serbării de sfârșit de an?
Patio e Paço das Escolas
Universidade de Coimbra -Via Latina – numită așa după limba de predare în Universitate până la reforma marchizului de Pombal. Din 1772 aici se învață în portugheză.
Statuia lui Dom João III
Studenți
Intrarea la Biblioteca Joanina
Sé Velha
Fereastra asta ar fi putut fi a mea (cea pe care o voi avea la pensie). Cei doi căței sunt prezenți, mai lipsesc vreo doi canari.
Tricana de Coimbra – tricanas erau fetele din popor ale secolelor trecute. Au fost iubitele, inspiratoarele, cele ce-i îngrijeau pe studenții sutelor de generații. Acum e o specie extincta, a rămas drept amintire doar o statuie

Coimbra p’ra ser Coimbra
Três coisas há-de contar:
Guitarras, tricanas lindas,
Capas negras a adejar.

Coimbra pentru-a fi Coimbra
Pe trei lucruri ar conta:   
Chitare, frumoase tricanas,
Cape negre fluturânde.

Și dacă tot am amintit de-o poezie – o lecție despre fado înșurubată pe-un perede de crâșmă
Coimbra și jumătate din râul Mondego
Pe Ponte de Santa Clara
O ultimă privire din balcon înainte de-a cădea bolovan cu capul în pernă
AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.