Estoril
jurnal portughez - capitolul 7

La vreo câțiva kilometri depărtare de Cascais și câteva minute de mers cu autocarul am făcut ultimul popas al zilei. În Estoril.

Am fost debarcați în Jardim do Estoril căreia i-am dat un ocol. Și-atât. Dar câte nu am aflat în jumătatea de oră cât ne-am târâit de-a roata parcului?

În primul rând am pus ochii pe Forte da Cruz, veche cetate medievală acum transformată în hotel. De voi mai ajunge cândva prin Estoril, aici mă voi caza. Cetatea e pe malul oceanului iar din pat poți ateriza direct sub umbreluțele de pe plaja Tamariz. Boierie curată.

Forte da Cruz de pe plaja Tamariz

În al doilea rând am mers să ne ridicăm pălăriile în fața bustului lui Lucian Blaga. Mama m-a amenințat de când am plecat de acasă că ea nu se întoarce din Portugalia până nu-l salută personal. Iacătă c-am scăpat basma curată, n-a trebuit să emigrez în Portugalia.

Poetul nostru a fost ambasador în această țară între anii 1938 și 1939 timp în care s-a îndrăgostit de ea. Aici s-au născut poeziile din volumul ”La curţile dorului”. Una dintre ele e inscripționată pe soclu, în portugheză.

Alean

De ceasuri, de zile veghez
pe-un galben liman portughez.

Cu zalele-alăturea drept,
cu mâinile cruce pe piept.

Doinind aș privi șapte ani
spre cerul cu miei luzitani.

De nu m-ar găsi unde sunt
neliniștea morii de vânt.

De nu aș pieri, supt de-un astru
văzut-nevăzut, în albastru.

Nu departe de Blaga stau la umbră pe-o băncuță trei bătrânei de bronz. Toți trei sunt polonezi. În tinerețea lor au fost luptători în rezisteța polonă din timpul celui de-al doilea război mondial și au ținut mereu legătura dintre luptătorii de acasă și forțele aliate. Sunt printre cei care au răspândit în lume vestea despre crimele ce se petreceau în lagărele de concentrare naziste. Ca mulți dintre conaționalii lor au reușit să se strecoare de-o parte și de alta a frontului, via Portugalia, via Estoril. Merită acum să se odihnească nițel cu fața la ocean.

Plimbarea noastră a continuat cu trecerea în revistă, de departe, a celebrului Hotel Palacio, cuibul regilor și-al spionilor din al doilea război mondial. Iar apoi a Cazinoului. Cum nici unul nu era de nasul nostru, am scăpat repede.

Ar mai fi fost poate interesant să vedem unde și-a petrecut utimii  ani din viață regele Carol al II-lea al României. Dar n-a fost să fie.

Și asta a fost tot.

Ne-am întors apoi la Lisabona, la hotel, pentru a ne pregăti bagajele. A doua zi o porneam spre nord.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

2 Comentarii

  1. Da, este superb la Estoril. Mi-a placut enorm , am facut plaja de doua ori. Bravo pentru poetul nostru!Felicitari ca-i faci bustul cunoscut!

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. Sintra - Ulițarnica
  2. Portugalia - Ulițarnica

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.