„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.
Fericiți veți fi voi când vă vor ocărâ și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.
Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri.”
Scurt și cuprinzător, nu-i așa. Simplu și la obiect. Fără reguli apăsătoare a căror logică nu o mai înțelege nimeni, fără dogme încâlcite care încercau să-i împace pe Platon și pe Aristotel cu Sfânta Treime, fără concilii ecumenice ce disecau natura umană sau divină a Mântuitorului. Câteva cuvinte simple, pe înțelesul nostru, al oamenilor de rând, departe de tomurile sofisticate ale filozofilor sau ale părinților bisericii. Porunci simple, dar cine le poate urma întocmai?
Undeva pe un delușor din nordul țării Israelului, aproape de granița cu Libanul, pe malul Mării Galileii, nu departe de Capernaum, pelerinii secolului al IV-lea au hotărât că acesta e locul unde a rostit Iisus predica de pe munte. Au construit o bisericuță și au marcat locul pe drumul pelerinajelor lor. Astăzi, după aproape două mii de ani, există încă o bisericuță – nu aceeași bineînțeles ci una modernă – și mai există pelerini. Ce dovadă mai bună vreți pentru a demonstra puterea și adevărul spuselor lui Iisus.
Deși catolică – aparține ordinului franciscan – bisericuța are forma bisericilor ortodoxe. Cupola aurită protejează micul altar de dedesupt, iar ferestrele de pe pereții încăperii octogonale ne amintesc de câte o Fericire.
In jurul bisericii este amenajată o grădină minunată, cu multe flori, trandafiri, tufe de bougainvillea de toate culorile, palmieri și curmali. În vale se zărește Marea Galileii. În păduricea din fața bisericii, la umbra ficușilor imenși, printre grupurile de oameni ce se roagă, simți puțin miresma unui colț de rai.
Fii primul care comentează