My Son
Jurnal din Indochina - capitolul 6

Între secolele al 4-lea și al 13-lea al erei noastre în Vietnamul Central nu erau stăpâni vietnamezii ci o populație de navigatori ce era înrudită mai degrabă cu malaezienii și polinezienii. Ei au dezvoltat la acea vreme, de-a lungul coastei, o cultură unică cu origini spirituale în hinduismul indian ce a dispărut acum cu desăvârșire. Erau mai degrabă neguțători și s-au unit la un moment dat într-o confederație de sătulețe sau un regat cât de cât unitar, specialiștii nu se pot pune de acord, ce se numea Champa.  Meritul lor principal a fost că timp de mai multe secole au menținut un sistem de rețele comerciale în această parte de lume, legând Oceanul Indian și Asia de Est. Cât timp au stăpânit regiunea au construit multe temple închinate divinităților hinduse Krishna și Vishnu, dar mai ales lui Shiva. La My Son, nu departe de Hoi An, se află cel mai important sit arheologic care mai amintește în ziua de azi de civilizația lor.

Pentru a ajunge la sanctuarele de la My Son am părăsit Hoi An cu autocarul și-am pornit în sus pe valea râului Thu Bon până am intrat în munți, cale de vreo 30 km. La un moment dat, la intrarea în complexul de temple am fost nevoiți să părăsim autocarul și să ne îmbarcăm în niște mașini mai mititele care ne-au dus până în apropierea lor. De la ultima stație am pornit-o voinicește pe jos.

Pe drum am trecut pe lângă orezării de-un verde crud …
… presărate cu mormintele strămoșilor
La stația mașinilor ce au voie să circule prin complex

Fi binevenit. Nu lua altceva decât fotografii. Nu lăsa în urmă altceva decât urma pașilor tăi. Nu omorî nimic, doar timp.

După ce vietnamezii au început expansiunea lor spre sud regatul Champa a intrat în declin și a fost absorbit treptat în cel vietnamez. Complexul My Son a fost invadat de junglă și în mare parte uitat, până prin 1898 când a fost redescoperit de francezi și luat la puricat. Pe la începutul secolului 20 un domn pe nume Henri Parmentier a publicat cercetările făcute până atunci și a oferit o primă clasificare a monumentelor pe care le-a marcat în grupe de la A la N.

Iacătă și harta sanctuarelor

Fiecare complex de clădiri marcat astfel are o structură aparte și e de obicei înconjurat cu un zid. Fiecare are în componența sa un templu principal, un kalan, în care exista un lingam de-al lui Shiva sau o statuie a zeului venerat în templul respectiv. La sud de kalan se afla de obicei un kosagrha, o construcție ce-avea de obicei un acoperiș în formă de șa folosită pentru a adăposti tezaurul zeității. Nu lipsea nici un rezervor de apă unde se făceau probabil ceremonii de abluțiune. După zidul de incintă se afla pavilionul porții, numit gopura, deschis spre ușa de intrare a sanctuarului principal. În afara incintei se afla o sală numită mandapa în care se interpretau cântece și dansuri rituale. În unele sanctuare s-au găsit și turnuri stelă, inscripționate cu texte în sanscrită. Templele-turn simbolizează de fapt măreția și puritatea Muntelui Meru, casa mitică a zeilor hinduși aflată în centrul universului. Sunt construite din cărămidă arsă, cu stâlpi de piatră și decorate cu basoreliefuri din gresie care înfățișează scene din mitologia hindusă.

După părerea unamimă a specialiștilor toate clădirile rămase la My Son sunt clădiri religioase. Complexul adăpostește în prezent mai mult de 70 de monumente construite timp de zece secole, din secolul al 4-lea până în secolul al 13-lea d.Hr. Se presupune că aici a fost un soi de capitală religioasă a regilor Champa. Multe temple sunt însă necăjite rău, abia de le mai poți recunoaște. În timpul războiului au fost și bombardate nițel. Sunt și foarte delapidate, statuile ce le împodobeau fiind mutate azi în muzee din Franța sau Vietnam. Poate în viitor le va aștepta o soartă mai bună.

Timpul nu ne-a permis să luăm de la cap la coadă toate grupele, de la A la N. Ne-am concentrat doar pe cele întâlnite în cale și anume H, gruparea cea mai importantă B, C, D și apoi A și repere-repede G, pentru că se apropia ora de închidere. Oricum, grupa B, C, D a fost cea mai interesantă și acolo am putut să ne dăm seama cel mai bine cum stau lucrurile.

Ruine din incinta H
Un scurt spectacol cham oferit călătorilor, pe post de introducere.
Gruparea marcată B, C, D
Muntele Meru al incintei
În depărtare, tezaurul cu acoperiș în formă de șa

Inscripții în sanscrită
Într-una din clădiri era un mic muzeu cu statui rămase la fața locului
În incinta A

Și cam atât. Deși nu m-am declarat ultra-impresionată de ruinele astea mi-ar fi părut rău să nu le văd. Cum mai aflam eu altfel c-a existat odată pe acest pământ o civilizație pe nume cham, cu rădăcini genetice în estul Asiei și cu înclinații spirituale hinduse ?

Despre AncaHM Articolele 750
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.