Am stat doar o zi în Hanoi, capitala și al doilea cel mai mare oraș al Vietnamului dar mi-a fost de ajuns. Aglomerat peste poate, gălăgios, poluat, haotic m-a obosit îngrozitor.
Ajunsă acasă am scormonit prin cutia cu comori a copilăriei mele (ce acum stă mazilită în garaj) și-am căutat prin grămada de vederi adunate cu trudă, tainul cu care s-a întors tata dintr-o delegație din Vietnam. Avem pretenția în acele vremuri ca orice membru al familiei care pleca pe undeva (în țară sau străinătate) să-mi aducă obligatoriu în dar câteva ilustrate. Delegația tatei a avut loc demult de tot , prin 1977, pe vremea când în Arad mai exista o fabrică de vagoane. Hanoi-ul descoperit în vederi semăma oarecum cu cel pe care l-am văzut eu. Am recunoscut clădirile vechi și oarecum prăpădite dar străzi pustii ca acelea n-am găsit pe nicăieri.
Ghidul nostru din Vietnamul de Nord a fost foarte eficient, organizat și oarecum milităros, nu țin minte să-l fi văzut zâmbind vreodată. Ne-a umplut ziua cu tot felul de vizite dar ne-a dat și timp liber de hoinărit aiurea pe străzi.
Ce-am văzut noi prin Hanoi, pe unde am colindat …
Mausoleul lui Ho Chi Minh
Primul lucru pe care l-am făcut dimineața a fost să ne ducem la Mausoleul lui Ho Chi Minh. A fost bine pentru că am scăpat de înghesuială și-am asistat la schimbarea gărzilor.
Inaugurarea oficială a mausoleului s-a făcut în 1975, la șase ani după moartea președintelui Ho Chi Minn. Corpul lui îmbălsămat este păstrat într-o vitrină de sticlă plasată în sala centrală, mai răcoroasă, a mausoleului și e păzit zi și noapte de o gardă de onoare militară. Mausoleul este în general deschis publicului dar nu într-o zi de luni cum am nimerit noi. Poate de aceea n-am văzut nici o coadă la poarta de intrare, asemănătoare celei de la Mausoleul lui Mao din Beijing.
Palatul Prezidențial
Nu departe de mausoleu am dat peste actualul Palat Prezidențial și fostul Palal al guvernatorului general al Indochinei franceze, o clădire europeană din cap până în picioare. Am văzut-o doar pe dinafară și de la o oarecare depărtare, nu am avut voie să trecem de gard.
Se spune că Ho Chi Minh a refuzat să locuiască în acest palat, din motive oarecum simbolice, dar îl folosea pentru evenimente oficiale.
În schimb a construit pentru uz personal câteva case mai mititele în grădina din apropiere, pe marginea unui iaz plin cu pești. Complexul este compus din trei reședințe: casa nr. 54, casa nr. 67 și o casă tradițională vietnameză construită pe piloni. Unchiul Ho a locuit inițial la casa nr. 54 din 1954 până în 1958 și apoi s-a mutat în cea tradițională unde a locuit până în august 1969.
În anul 1975 ansamblul acesta a fost transformat în muzeu iar în ziua de azi este inclus pe lista monumentelor istorice din Vietnam și declarat relicvă națională specială.
Pagoda Liên Hoa Đài
A urmat la rând un obiectiv care ne-a dat un alt posibil răspuns la ghicitoarea Mănăstire-ntr-un picior ghici ciupercă ce-i? Pagoda Liên Hoa Đài, bineînțeles, un mic altar ce stă cocoțat pe un stâlp în mijlocul unui bazin cu apă. Am găsit-o în curtea unui templu budist mai mare, în buricul orașului Hanoi. Pare veche de când lumea dar lemnul din care e făcută nu poate fi același cu al pagodei originare, ridicată în anul 1049, de împăratul Ly Thai Tong.
Există și o legendă care explică forma neobișnuită a pagodei. Se spune că împăratul era nespus de trist pentru că nu avea moștenitori. Într-o noapte l-a visat pe Avalokiteshvara, stând pe o floare de lotus și dăruindu-i un copil. Și ce să vezi, nu a trecut mult timp până i s-a născut un fiu. Plin de recunoștință împăratul a construit un templu iar la îndemnul unui călugăr l-a ridicând pe un stâlp în mijlocul unui iaz cu lotuși, la fel cum i s-a arătat bodhisattva în vis.
Muzeul literaturii
Apoi am mers la un alt templu faimos, pe nume Van Mieu, adică Templul Literaturii sau Templul lui Confucius. Am găsit aici un imens spațiu verde, plin cu arbori bătrâni, înconjurat de ziduri. Spațiul era împărțit în cinci curți interioare în care intrai rând pe rând pășind pe sub porți.
Templul a fost construit în anul 1070, tot pe vremea dinastiei Ly, după planul templului din Qufu, Shandong, locul de naștere al lui Confucius. Aici a funcționat timp de 700 de ani Academia Imperială, prima universitate a Vietnamului.
Vizita a început să devină interesantă abia în a treia curte. De-a roata, așezate pe spinările unor țestoase de piatră și adăpostite sub pavilioane se găseau o grămadă de stele inscripționate cu numele celor care au trecut cu succes grelele examene imperiale. Ni s-a atras atenția și asupra pavilionului Khue Van, cocoțat pe patru piloni din piatră văruiți în alb, ce-a ajuns să simbolizeze întrucâtva orașul Hanoi. A patra curte e flancată pe toate părțile de pavilioane, cele mai importante fiind Casa Ceremoniilor și altarul la care sunt venerați Confucius și patru dintre discipolii săi. Și, în sfârșit, a cincea curte era locul în care a funcționat pe vremuri Academia Imperială.
La pândit trenuri
N-am ratat nici cea mai frivolă dar negreșit una dintre cele mai populare activități turistice pe care le poți face în Hanoi, o vizită pe Strada Trenului. A trebuit să ne facem programare pentru a avea acces la ora potrivită și a servi o cafea în tihnă.
Strada Trenului din Hanoi este o străduță îngustă, ocupată în întregime de o cale ferată încă activă. În puținul spațiu care a rămas între terasament și clădiri s-au deschis nenumărate bodeguțe care sunt pline ochi la orele când trece trenul. Lumea vine aici cu mic cu mare pentru a servi o cafea, o bere, un suc dar mai ales să simtă trenul trecându-le la câțiva centimetri de vârful nasului.
La pas prin Centru și o plimbare cu ricșa
Pe la prânz am luat o pauză în programul oficial cu scopul declarat de a lua masa. Eu am preferat însă să mă învârt puțin pe străzile din centru orașului ce erau transformate în piață. Se vindeau vrute și nevrute acolo, de pe tarabe, de pe jos și, cel mai simpatic, din coșurile montate pe biciclete.
Apoi am fost poftiți la o tură cu bici-ricșa. A fost o experiență mai degrabă neplăcută, străzile erau extrem de aglomerate și poluate, abia am așteptat să se termine.
Pagoda Tran Quoc
După-amiaza am petrecut-o la o altă pagodă, aflată ceva mai departe de centrul orașului dar având renumele de-a fi cea mai veche din oraș.
Pagoda Tran Quoc a fost construită pentru prima oară, în secolul 4, pe malul Râului Roșu dar din pricina inundațiilor frecvente a fost mutată în secolul al 17-lea pe o insuliță a Lacului de Vest, unde se află și acum. În zilele noastre ca să ajungi la ea trebuie să traversezi un pod.
Primul lucru care mi-a furat ochiul a fost stupa înaltă de 11 etaje, inconjurată de numeroase altare mici, sau poate erau morminte. În pavilioanele principale ale templului nu am mai intrat, din mai multe motive: 1. nu prea aveam loc, 2. statuile aurite ale lui Buddha, zărite din prag, nu m-au inspirat, 3. Mi-a fost lene să mă descalț.
Prin jurul lui Hoan Kiem
Următoarea oră am ocupat-o dând un ocol lacului Hoan Kiem, Lacul Sabiei, aflat în buricul târgului.
Legenda lui spune că într-o zi, pe vremea când lacul se chema Luc Thuy (apa verde), în timp ce regele Le din acele vremuri se plimba cu barca pe lac, o broască țestoasă a ieșit brusc la suprafață și i-a cerut sabia de la cingătoare. Sabia aceea nu era una oarecare ci aparținea de fapt Regelui Dragon. Îi fusese împrumutată regelui doar temporar, până când reușea să-i bată pe chinezi. Se spune că regele a scos sabia din teacă și i-a aruncat-o broaștei care a dispărut cu ea în heleșteu. De atunci lacul s-a numit al sabiei returnate, sau pe scurt Lacul Sabiei.
Prea multe nu am a spune despre el, las fotografiile să povestească.
Spectacol de marionete pe apă
Seara am încheiat-o la un spectacol de marionete mai aparte, cum numai în Vietnam există.
Spectacolele de marionete pe apă sunt o formă de artă tradiţională în Vietnam, cu o istorie veche de secole. Scena este de fapt un mic bazin plin cu apă. În spate, un panou ascunde păpușarii ce stau în apă până la mijloc. Marionetele sunt făcute din lemn lăcuit și vopsite în culori vii. Stau așezate pe o placă din bambus prevăzută cu o tijă lungă ce stă scufundată în apă tot timpul spectacolului și care e folosită pentru a mișca personajele pe scenă.
Spectacolul pe care l-am văzut a prezentat viaţa de zi cu zi a oamenilor de la sate, ne-au spus ceva basme cu dragoni, cu vulpi și cu rațe, precum și ceva legende istorice. Coloana sonoră a spectacolului era asigurată de o trupă de cântăreți și instrumentiști ce-au ocupat spațiul din stânga și dreapta bazinului. N-am priceput o iotă din ce ziceau ei acolo dar am înțeles totuși câte ceva din povestea spusă de păpuși.
Prin jurul hotelului
A doua zi dimineața am mai avut ceva timp înainte de micul dejun pentru a face o plimbare prin jurul hotelului și a mai culege vreo două amintiri fotografice.
Și cam atât despre Hanoi
Fii primul care comentează