Lui Da Nang, celui mai mare oraș din Vietnamul Central și port la Marea Chinei de Sud, nu i-am dat o prea mare importanță. Am trecut doar cu autocarul prin el în drumul nostru de la Hoi An la Hue iar punctele de interes la care am oprit s-au aflat toate în afara orașului. În acea zi nici vremea n-a ținut cu noi a fost mohorâtă și oarecum plicticoasă și, în plus, a deținut recordul absolut în ceea ce privește opririle pe la magazinele ce vindeau tot soiul de produse: obiecte din piatră sau marmură, ceaiuri, cafele, leacuri din medicina tradițională și câte și mai câte. În Vietnam mi-au ajuns până în gât magazinele astea, am pierdut o groază de timp prin ele.
Prima oprire din acea zi am făcut-o la un grup de delușoare ridicate la rangul de munți, aflate la vreo șapte kilometri depărtare de centrul orașului Da Nang.
Munții de marmură
Delușoarele respective poartă pomposul nume de Munții de Marmură, în vietnameză Ngu Hanh Son. Sunt cinci vârfuri de toate, ce se ițesc din câmpia de la malul mării și au fost botezate după cele cinci elemente chinezești: kim – metal, thuy – apă, moc – lemn, hoa – foc și tho – pământ. Toate cinci sunt ciuruite pe dinăuntru, sunt pline de peșteri și tuneluri ce-au fost ocupate de-a lungul timpului de pagode și altare budiste. Noi am vizitat doar Muntele de Apă. Am ajuns în vârful lui nu luptând cu cele peste o sută de trepte ci cu ascensorul. La capătul drumului am găsit o pagodă și grote în munte pline cu statui ale lui Buddha.
Pagoda Linh Ung este un templu budist tipic vietnamez și este așezată în peisaj după toate regulile feng-shui. Este rezemată cu spatele de munte și este orientată cu fața spre sud, privind spre mare. Din păcate un hotel de lux i-a blocat pe jumătate vederea. Altarul principal îi este închiat lui Amitabha sau Amida Buddha, personaj principal al unei ramuri a budismului mahayana numită Budismul Pământului Pur. Vietnamezii sunt în general practicanți ai acestei forme de budism ce promite credincioșilor că după moarte vor renaște în Pământul Pur, în paradisul de la Apus guvernat de Buddha Amida, în care nu există nici durere și nici suferință.
Pagoda Linh Ung se laudă c-ar fi unul dintre cele mai vechi temple din regiune dar în versiunea ei actuală s-a născut abia în secolul al 18-lea. Este un templu imperial, dovadă mulțimea de dragoni (simbolul împăratului) și de păsări phoenix (simbolul împărătesei) ce mișună prin jurul lui sub formă de statui impresionante și migălos șlefuite. Pe mine m-a dat gata balaurul cu jdemii de capete ce pare a ieși dintr-o grotă. În jurul altarului principal există multe alte construcții: pavilioane, stupe, un turn în care sunt ținute relicve ale lui Buddha, o grămadă de statui presărate într-o grădină plină cu flori.
Am intrat și în Peștera Tang Chon ce se deschidea în spatele Pagodei Linh Ung, una dintre cele mai mari peșteri din Munții de Marmură. Este de fapt o rețea de 5 grote, fiecare cu propriul său templu și cu câte o statuie a lui Buddha. A trebuit să muncim nițel pentru a o vizita dar a fost interesant.
Ba Na Hills
Momentul culminant al zilei ar fi trebuit să fie, desigur, vizita la Podul de Aur din Ba Na Hills. Evenimentul s-a dezumflat însă într-un fiasco total. Ne-a prins o ploaie cu bulbuci acolo sus, la 1.487 m deasupra nivelului mării … Pe deasupra bătea un vânt nu tocmai cald și era o ceață s-o tai cu cuțitul, abia deslușeai prin ea casele din Satul Francez. N-am făcut prea mulți purici pe-acolo, dimpotrivă, n-am știut cum să ne punem mai repede la adăpost, într-o berărie cu iz nemțesc dar cu bere vietnameză.
Sun World Ba Na Hills este un mare complex de agrement și este considerată cea mai importantă stațiune din Vietnam. Se află situat la o distanță de vreo 20 km de centrul orașului Da Nang și oferă o alternativă de distracție celor ce vin la plajă și la mare. Dacă te saturi de căldură iei telefericul și urci la munte, în Ba Na Hills, pentru o gură de aer răcoros, o masă copioasă și un tur prin jurul lumii oferit prin replici mai mult sau mai puțin exacte ale unor monumente celebre.
Într-un fel mi-a părut bine c-am prins vremea aceea câinioasă altfel parcă văd că trebuia să dau zdravăn din coate pentru a răzbi prin mulțime. Nu mi-a părut prea rău nici pentru norii aceia deși, reușeau să ascundă oarecum kitschoșeniile din Satul Francez. Trebuie să mărturisesc acum că în Ba Na Hills m-a deranjat pentru prima oară genul de turism de masă practicat în Vietnam.
Laguna Cau Hai
Mai frumos a fost scurtul popas de pe malurile lui Cau Hai, cea mai mare lagună aparținând unui sistem lagunar numit Tam Giang ce se întinde pe o lungime de 68 km de-a lungul coastei. Sistemul acesta este alimentat cu apă dulce de câteva râuri de munte și cu apă sărată ce intră din Marea Chinei de Sud prin două estuare înguste. Este cel mai mare sistem de lagune cu apă salmastră din Vietnam și din Asia de Sud-Est și se laudă cu un ecosistem extrem de bogat. Pe vremuri de aici se culegeau majoritatea fructelor de mare ce ajungeau pe mesele imperiale din Hue. Un soi de Cancale de Vietnam.
Ne-am oprit aici pentru o pauză tehnică, acompaniată de o sesiune de cumpărături dar eu una am preferat să mă plimb pe malul apei. La un moment dat am fost abordată de o doamnă simpatică ce vindea tot soiul de flecuștețe înșirate pe dig. Am fost întrebată pe unde am umblat și de unde vin și-am rămas uimită și de data asta de felul în care se pot înțelege doi oameni fără a pricepe o boabă spusă în limba celuilalt. Numele României a aprins o scînteie în ochii interlocutoarei mele. A scos repede un portmoneu gras din buzunar și mi l-a arătat făloasă. Era colecția ei de bancnote adunată de la turiști veniți din toate colțurile planetei. România lipsea cu desăvârșire așa că m-am executat repede, m-am căutat prin buzunare și-am complectat colecția.
Ziua s-a încheiat cu o masă copioasă într-un restaurant din Hue. Nu știu dacă viețuitoarele din farfurie erau culese din lagunele Tam Giang dar au fost foarte gustoase. Delicatesele culinare puse la bătaie nu se adresau doar papilelor noastre gustative ci și privirii. Tot soiul de animale fantastice se lăfăiau pe platouri, meșterite din tot soiul de legume. Dar NU erau de mâncare !!! chelnerii au sărit cu mic cu mare să le salveze din mâinile noastre hrăpărețe. Le-om fi dat ceva de furcă bucătarilor ce-au trebuit să repare schilodirile pe care le-am provocat.
Fii primul care comentează