Veliko Târnovo – În vizită la Asănești

Cine mai sunt și Asăneștii ăștia? În Bulgaria nu s-ar pune o asemenea întrebare. Frații Petru, Asan și Ioniță Caloian sunt personaje de prim rang ale istoriei lor, întemeietorii celui de-al Doilea Țarat Bulgar, la sfârșitul secolului al XII-lea. Numai că povestea lor ne privește și pe noi. Cronicile vremii îi pomenesc drept vlahi, oameni de-ai noștri de la sud de Dunăre. Despre ei, însă, manualele de istorie din copilăria mea păstrau o tăcere desăvârșită. Nu știu dacă între timp lucrurile s-au schimbat.

Am plecat, așadar, să-i vizitez la Veliko Târnovo, vechea capitală a țaratului lor. Orașul se află în nordul Bulgariei, la vreo 200 de kilometri de București, într-un peisaj pe care râul Iantra l-a modelat după bunul său plac. Dealuri abrupte, meandre strânse și case agățate de versanți alcătuiesc un oraș cu totul aparte.

Pe una dintre coline, Țareveț, se întindea cetatea medievală. Chiar și astăzi, când din vechile fortificații au rămas mai ales ziduri și ruine, dimensiunile ei impresionează. În vârful dealului se ridică Biserica Patriarhiei, reconstruită, al cărei interior oferă o surpriză neașteptată. În locul picturii bizantine cu care suntem obișnuiți, pereții sunt acoperiți de compoziții moderniste, dramatice, în care scenele religioase se împletesc cu episoade din istoria bulgarilor. Nu știu dacă pictura mi-a plăcut, dar cu siguranță nu am uitat-o.

În serile de vară, cetatea devine decorul unui spectacol de sunet și lumină. Zidurile, turnurile și întreaga colină sunt luminate pe rând, ca și cum vechiul Târnovo s-ar întoarce pentru câteva clipe la viață.

Dincolo de Iantra, orașul vechi își desfășoară casele pe pantele dealurilor. Balcoanele de lemn, acoperișurile înghesuite și străduțele care șerpuiesc printre ele alcătuiesc un peisaj de o frumusețe aproape teatrală. Casele par așezate în trepte, asemenea spectatorilor dintr-un amfiteatru, numai că nu e prea limpede cine privește și cine dă spectacolul.

Strada Gurko este unul dintre cele mai frumoase locuri de plimbare. Am străbătut-o fără grabă, admirând casele vechi și priveliștea asupra râului. Dar cea mai frumoasă amintire de acolo nu are nimic de-a face cu istoria sau arhitectura. Seara, strada s-a umplut de licurici. O mulțime de luminițe vii, pâlpâind în întuneric, au transformat pentru câteva clipe orașul într-un loc de poveste.

La câțiva kilometri de Veliko Târnovo se află Arbanassi, un sat cu gospodării vechi, ascunse în spatele unor ziduri înalte, și cu o liniște care contrastează plăcut cu agitația orașului. E unul dintre acele locuri în care nu trebuie neapărat să faci ceva. E suficient să te plimbi și să privești.