Madara, Oveci, Pădurea de Piatră – Escapade bulgărești de weekend

Am fost cam leneșă în ultimul timp și am tot amânat consemnarea escapadelor bulgărești pe care le-am făcut anul acesta în luna august. Dar acum, pentru că mă ajung din urmă alte experiențe ce trebuiesc musai povestite, am zis c-ar fi momentul să repar greșeala. Măcar două vorbe să zic și despre ele, să rămână o urmă de-a lor în analele Ulițarnicei.

Așadar, în luna august, taman în toiul caniculei, am profitat de oferta prezentată de Oxigen Tour pentru a vizita câteva colțișoare de Bulgarie care îmi scăpaseră până acum. Escapadele au fost două la număr. Au avut loc, fiecare dintre ele, în câte o zi de sâmbătă și-au durat o zi întreagă, de la 6 dimineața  până seara în jur de 10. Autocarele au fost bune, compania foarte plăcută iar bătaia de cap a fost doar a șoferilor și a ghizilor care ne-au însoțit. Singurul lucru ce nu mi-a convenit a fost căldura foarte-foarte mare ce mi-a dat de furcă pe când urcam dealurile. Cred că de-acum înainte voi scoate luna august din sezonul excursiilor, voi sta pitită în casă sub aerul condiționat.

Prima escapadă am făcut-o în nord-estul Bulgariei, pe drumul ce duce la Varna. Am pornit în căutarea urmelor Primului Imperiu Bulgar, cel întemeiat în a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre de triburile turanice bulgare pornite din stepele Asiei și oprite în zona Dobrogei și a nordului Bulgariei de către armatele Bizanțului. Ca un foc de paie a fost acest prim țarat bulgar. S-a aprins repede, a ars cu vâlvătaie mare și-apoi s-a stins. N-a mai ajuns mare lucru din el până în zilele noastre, doar numele țării, ceva urme în ADN-ul oamenilor și ceva artefacte adăpostite prin muzeele de istorie. Efemer țaratul, subțirele și lucrurile pe care le-am găsit noi la fața locului.

Prima oprire a fost la Madara unde a trebuit să cumpărăm bilet și apoi să urcăm ceva trepte pe-un deal. N-a fost greu, aleea amenajată acolo trecea printr-o pădurice răcoroasă.

Madara – Călărețul din stâncă

Se presupune că Madara a fost principalul sanctuar religios al primului țarat bulgar. S-au descoperit aici rămășițe ale câtorva temple păgâne și palate. Le-am trecut și noi în revistă.

Principalul punct de atracție este însă un basorelief sculptat în stâncă ce reprezintă un călăreț plecat la vânătoare de lei împreună cu șoimul și câinele său. Sculptura e înaltă de 23 m și e săpată pe un perete aproape vertical, la 100 m înălțime. Nu se știe cu certitudine cine e reprezentat în statuie. Unii spun c-ar fi un zeu trac, alții c-ar fi un zeu al popoarelor turanice din stepă. Alți specialiști, luîndu-se după cele câteva inscripții săpate lângă călăreț care abia se mai pot citi, consideră că vânătorul e de fapt hanul Tervel (701–718 d.C.) iar sculptura a fost făcută în timpul domniei urmașilor lui, hanii Krum (802–814 d.C.) și Omurtag (814–831 d.C.) .

Sanctuarul nimfelor

Călărețul din stânca Madarei

Urme de cetate și sanctuare ale Primului Imberiu Bulgar

Fortăreața Oveci – Fortăreața berbecului

A doua oprire am făcut-o la cetatea Oveci aflată lângă orașul Provadia. Aici a fost ceva mai greu de urcat dealul. Iar sus în vârful stâncii, acolo unde a fost cocoțată pe vremuri cetatea, e acum stâncă goală, fără copaci cu umbră deasă. M-am copt.

Istoria cetății zice așa. Bizantinii au fost primii care au construit o cetate în vârful dealului și au numit-o  Provaton – adică fortăreața berbecului. Ea a fost distrusă de huni sau de goți, nu se știe precis. A fost refăcută apoi în jurul anului 640 de către triburile slave și stăpânită de triburile proto-bulgare. Cetatea a avut un important rol strategic în timpul primului țarat pentru că le apăra capitala aflată nu departe, la Preslav. În anul 1388 a fost cucerită de turci care au folosit-o până în secolul al 17-lea. După aceea a fost distrusă și abandonată, de n-a mai rămas aproape nimic din ea. Un bastion și un pod au fost refăcute de curând pentru a încuraja turismul. În rest, piatră seacă.

Pobiti Kamani – Pădurea de piatră

Ultimul punct de pe ordinea de zi a fost Pădurea de piatră (Pobiti Kamani) aflată la 18 km de Varna. Poți trece ușor pe lângă ea, fără s-o observi (am și făcut-o când am fost de capul meu). Autocarul a oprit undeva în mijlocul câmpului. Din șosea se desprindea o cărăruie timidă ce ne trimitea la o casă de bilete și apoi într-o zonă aridă, cu nisip ca în deșert, pe care erau împrăștiate o grămadă de coloane imense de piatră.

După unele legende coloanele astea ar fi fost sculptate de niște uriași ce fuseseră chemați de stăpânul locului să construiască un oraș nemaipomenit. Neînvoindu-se la plată, uriașii s-au supărat, au aruncat bolovanii alandala în pustietatea aceea și-au plecat. În realitate, coloanele au fost cioplite de natură, de vânturi și ploi. Sunt impresionante, pot atinge înălțimi de până la 7 metri și grosimi de până la 3 metri. Erau frumoase în lumina după-amiezii. N-am zăbovit prea mult în preajma lor pentru că se pregătea de-o furtună și pentru c-aveam drum lung până acasă.

Așa s-a încheiat prima escapadă de august prin Bulgaria.

A doua excursie a fost nițel mai scurtă, cu doar două obiective de atins. De data asta am luat-o spre sud-vest, și ne-am învârtit în jurul orașului Lukovit. Din păcate vremea a fost la fel de călduroasă, așa că nu m-am bucurat din plin de excursie, abia așteptam s-ajung acasă la răcoare.

Geoparcul Iskar-Panega

Într-o primă etapă am făcut o plimbare lejeră prin geoparcul Iskar-Panega, de-a lungul unui râușor, pe sub pomi umbroși și pe sub stânci abrupte. Traseul a fost ușor, doar cu un mic hop de trecut, chiar la pornire. Singurul inconvenient al plimbării noastre au fost țânțarii ce-au simțit sânge proaspăt la orizont și-au tăbărât pe noi.

A doua oprire am făcut-o în peștera Prohodna, să vedem și noi Ochii lui Dumnezeu.

Ciudate peșterile astea bulgărești. Niște cavități imese, găurite pe alocuri, scobite în stânca unor dealuri nu prea impresionante când te uiți la ele pe dinafară. Fără stalactite, fără  stalagmite… În Prohodna, tavanul e găurit în două locuri dând impresia că un atotputernic zeu asiatic se uită din înălțimi la tine,  puric neînsemnat ce țopăi pe fundul peșterii.

La data vizitei noastre în peșteră erau o grămadă de vizitatori. Cei mai curajoși dintre ei, făceau exerciții de escaladă.

Nu se prea vede, dar pe obrazul lui Dumnezeu stă atârnat …
… un purice galben și curajos

Acestea fiind zise, consider că mi-am făcut datoria autoimpusă, de cronicar ulițarnic. Închei așadar sezonul de vară și-l deschid pe cel de toamnă.

Despre AncaHM Articolele 706
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.